ÎCCJ, decizie (scj.ro #82905)

Insolvență. Nerespectarea de către lichidatorul judiciar a dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 85/2006. Cerere de repunere în termenul de prescripție. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripție extinctivă Index alfabetic: cerere de repunere în termenul de prescripție - lichidator judiciar Legea nr. 85/2006, art. 28, art. 62 Decretul nr. 167/1958, art. 1 alin. (1), art. 19 alin. (1) Repunerea în termenul de prescripție este un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune, având un caracter excepțional, în sensul că o astfel de cerere este admisibilă doar în cazurile în care depășirea termenului de prescripție se datorează unor cauze temeinic justificate, neimputabile titularului dreptului material la acțiune.

Astfel, lipsa de logistică și de personal necesară pentru întocmirea în termenul legal a actelor și documentelor la care lichidatorul judiciar este obligat potrivit Legii nr. 85/2006 nu poate constitui motiv întemeiat pentru repunerea în termenul de prescripție. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078 din 29 februarie 2012 Notă : Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. xx48/107/2010, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SCP L.D. IPURL Curtea de Argeș a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL, solicitând instanței să dispună repunerea în termenul de exercitare a acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 216.781,18 lei reprezentând contravaloare marfă.

Prin sentința comercială nr. 39 din 15 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Alba, a fost respinsă excepția prematurității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind admisă cererea de repunere în termenul de exercitare a dreptului la acțiune. În consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SCP L.D. IPURL Curtea de Argeș în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL a fost admisă, pârâta fiind obligată să plătească suma de 216.781,18 lei reprezentând contravaloare marfă. Împotriva sentinței comerciale nr. 39/2011 pronunțată de Tribunalul Alba, a declarat apel pârâta SC P. SRL, apel ce a fost admis prin decizia comercială nr. 69/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Sentința menționată a fost schimbată în tot, iar acțiunea reclamantei SC A. SA prin lichidator judiciar SCP L.D. IPURL Curtea de Argeș a fost respinsă. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că în mod greșit a fost admisă cererea privind repunerea în termenul de prescripție întrucât în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 17 alin. (1) și art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Astfel, procesul-verbal din 17 septembrie 2010 al Comisiei de inventariere întocmit de lichidatorul judiciar nu poartă o dată certă, nu poate fi opus pârâtei apelante cu consecința marcării momentului începutului curgerii termenului de o lună prevăzut de art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Motivele invocate pentru repunerea în termenul de prescripție, respectiv lipsa de personal de specialitate, starea de degradare în care s-au aflat documentele societății la momentul preluării de către lichidatorul judiciar, starea de tensiune generată de faptul că noul acționar ar fi formulat plângeri penale împotriva foștilor administratori sau volumul mare al arhivei, nu pot constitui motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Lichidatorul judiciar era obligat, potrivit art. 25 din Legea nr. 85/2006, să procedeze la urmărirea încasării creanțelor din averea debitorului, să întocmească actele prevăzute de art. 28 alin. (1) din lege, respectiv a actelor contabile și a altor acte privind situația creditorilor, atribuție ce trebuia îndeplinită în termenele prevăzute de art. 62 din Legea nr. 85/2006.

Nerespectarea unor atribuții legale privind întocmirea în condițiile legii a actelor și documentelor necesare inițierii procedurii insolvenței nu au valoarea unor împrejurări de natură justificativă pentru repunerea în termenul de prescripție. Descoperirea de către lichidatorul judiciar a documentelor justificative ale creanței împotriva pârâtei, la un an și jumătate de la deschiderea procedurii insolvenței declanșate împotriva reclamantei, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care lichidatorul era obligat să ia măsurile logistice necesare pentru a descoperi în termen documentele (facturile) în discuție, constituie o atitudine culpabilă, care nu ar putea justifica, pe temeiul art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termenul de promovare a acțiunii împotriva societății pârâte.

Ca urmare, apreciind că repunerea în termenul de prescripție, pe temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 este neîntemeiată, instanța de apel a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii acesteia ca fiind introdusă peste termenul general de prescripție de 3 ani. Împotriva deciziei comerciale nr. 65/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței comerciale nr. 39/2011. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că procesul-verbal de inventariere încheiat la data de 17 septembrie 2010, chiar dacă nu poartă număr de înregistrare, el poate fi poziționat în timp, fiind datat, iar raportat la această dată acțiunea este promovată în termen.

În mod greșit s-a reținut culpa lichidatorului pentru faptul că nu s-a putut intra în timp util în posesia documentelor contabile, în situația în care nu au existat condiții pentru sortarea arhivei. Lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței nu știe de la început cu ce se va confrunta în procedura insolvenței deschisă - imperativă unui debitor și nici ce hotărâri vor lua ulterior creditorii cu privire la personalul debitoarei. Ca urmare, în mod greșit s-a reținut culpa lichidatorului, ignorându-se cauzele care au dus la depășirea termenului în care se putea formula acțiune. Intimata pârâtă prin lichidator, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile și temeiul de drept invocat, s-a constatat că recursul este nefondat. Recurenta a indicat formal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei în raport de textul de lege menționat, arătând doar că în calitate de lichidator și-a îndeplinit obligațiile legale prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Atribuțiile lichidatorului judiciar sunt stabilite de art. 20 raportat la art. 24 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul având obligația să întocmească actele prevăzute de art. 28 alin. (1) și să formuleze acțiuni în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului. Legea privind dispozițiile arătate mandatează pe lichidator să ia toate măsurile pentru maximizarea recuperării creanțelor.

Prin intermediul acțiunilor date în sarcina lichidatorului se întregește averea debitorului, cu consecința îndestulării la maximul posibil a creditorilor. Atribuțiile lichidatorului trebuie îndeplinite în termenele prevăzute de art. 62 din Legea nr. 85/2006, iar pasivitatea sau lipsa de logistică necesară pentru întocmirea actelor și documentelor la care era obligat nu poate constitui motiv de repunere în termenul de prescripție, aspect reținut corect de instanța de apel.

Repunerea în termenul de prescripție este un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune, având un caracter excepțional, în sensul că o astfel de cerere este admisibilă doar în cazurile în care depășirea termenului de prescripție se datorează unor cauze temeinic justificate, neimputabile titularului dreptului material la acțiune . În speță, titularul dreptului la acțiune a fost lichidatorul judiciar, iar depășirea termenului de prescripție s-a datorat atitudinii culpabile a lichidatorului care nu a îndeplinit la timp atribuțiile legale pentru care este și remunerat, situație în care în mod corect instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Neexercitarea dreptului la acțiune, în sens material, în termenul prevăzut de lege, este sancționată, conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu stingerea sau pierderea dreptului la acțiune, iar repunerea în termenul de prescripție are un caracter excepțional ce exclude conduita culpabilă din partea titularului dreptului subiectiv. În consecință, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, iar motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SCP L.D.

IPURL împotriva deciziei comerciale nr. 69 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială.