ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2017 la data de 08.08.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 și a promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la Societatea Profesională Notarială C.; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 75.000 euro, achitată cu titlu de preț, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la SNP C., actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.200 euro, stabilită prin clauza penală, la pct. 5 lit. a) din promisiunea aut. sub nr. x/22.12.2015, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 31.03.2016, actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro, achitată cu titlu de avans în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la SNP C., actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro, stabilită prin clauza penală de la pct. 5 lit. a) din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 pentru neexecutarea culpabilă a obligației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 31.03.2016, actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

La 29.09.2017, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei D.

Prin Sentința civilă nr. 158/26.01.2018 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.03.2018, s-a admis acțiunea și s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015, și a promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.12.2015 la Societatea Profesională Notarială C.; s-a dispus obligarea pârâților la restituirea sumei de 75.000 euro reprezentând echivalentul sumei de 342.255 RON, calculată la cursul euro de 4,5634 RON; la plata sumei de 5.200 euro reprezentând echivalentul sumei de 23.729,68 RON calculată la 4,5634 RON; la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 22.817,00 RON, calculată la cursul euro/BNR de 4,5634 RON, achitată cu titlu de avans, în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22.11.2015; la plata sumei de 5.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 22.817,00 RON calculată la cursul euro/BNR de 4,5634 RON, stabilită prin clauză penală din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x/22 decembrie 2015; s-a dispus obligarea acelorași pârâți la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 8.615 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin Decizia civilă nr. 191/C din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins ca tardiv apelul declarat de pârâta D. și, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B.; s-a respins ca nefondată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâții B. și D. au promovat recurs, prevalându-se de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, pe temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenții au susținut că, prin hotărârea dată, curtea de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În dezvoltarea acestui motiv, s-a arătat că, la termenul de judecată din 28.09.2018, au fost respinse în mod nejustificat cererile de amânare formulate de apelanți în vederea angajării unui apărător, deși cauza era la primul termen de judecată, iar cererea era motivată prin aceea că, delegația avocatului, depusă la dosar se referea exclusiv la redactarea și expedierea motivelor de apel.

La acel termen de judecată, s-au discutat chestiuni esențiale, cu înrâurire directă asupra judecații, respectiv s-a decis asupra excepției tardivității apelului declarat de D. și au fost încuviințate probele solicitate de părți.

Din cauza respingerii nelegale a cererii de amânare, formulate în vederea asigurării apărării, apelații au fost puși în imposibilitate să beneficieze de asistenta juridică și să pună concluzii asupra acestor chestiuni.

Recurenții susțin că prin această conduită nelegală a instanței de apel a fost nesocotit grav dreptul lor la apărare, consacrat de art. 24 din Constituția României și art. 13 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.

De asemenea, a fost încălcat principiul contradictorialității reglementat de art. 14 din C. proc. civ., cu referire concretă la dreptul părții de a fi prezentă la discutarea oricăror cereri, de cunoaște susținerile celeilalte părți, de a-și spune pct. de vedere, de a formula apărări și de a propune probe și de a le discuta în contradictoriu.

Recurenții învederează că aceste încălcări grave ale drepturilor lor procedurale nu pot fi remediate decât prin casarea deciziei atacate, casarea Sentinței civile nr. 158 din la data de 26.01.2018 în Dosar nr. x/2017 de către Tribunalul Constanta, secția I civilă, și trimiterea cauzei la o altă instanță de fond, egală în grad, pentru reluarea cercetării judecătorești, în condiții de respectare a procedurii.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 497 C. proc. civ. cu referire la soluția care urmează a fi pronunțată în recurs, recurenții solicită a se avea în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât, solicită și casarea sentinței date de prima instanță și trimiterea cauzei la o altă instanță egală în grad.

În continuarea memoriului de recurs, recurenții reiau argumentele pe care le-au invocat în scopul stabilirii corecte a situației de fapt și în vederea unei corecte aplicări a normelor de drept material incidente, în sensul solicitării lor de respingere ca neîntemeiată a acțiunii.

Se arată de către recurenți că, în mod greșit instanța de fond a reținut culpa lor contractuală, stabilind că nu și-au îndeplinit fără nicio justificare obligația de a încheia contractele de vânzare-cumpărare în forma autentică, până la data de 31.03.2016.

Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, motivul neîncheierii actelor de vânzare-cumpărare în forma autentică l-a constituit faptul că, deși părțile au convenit ca vânzarea să se producă în momentul achitării prețului integral pentru întregul terenul, intimatul-reclamant cumpărător nu a plătit acest preț și nici nu i-a informat pe recurenți despre faptul că ar dispune de banii necesari pentru efectuarea plății.

De altfel, este evident că fragmentarea artificială a tranzacției în două promisiuni, fiecare pentru cota de 1/2 din teren, nu are altă justificare decât faptul că reclamantul nu a deținut suma de bani pentru achitarea întregului teren, deoarece, în caz contrar, s-ar fi întocmit o singură promisiune pentru tot imobilul.

Recurenții susțin că declarația martorului audiat în cauză care a relatat în sensul că vânzarea ar fi trebuit să se perfecteze numai la momentul achitării întregii sume de bani pentru tot terenul, nu a fost valorificată și nici criticată de către instanța de fond, iar această probă, administrată în mod legal, a fost ignorată în procesul deliberării.

Acesta chestiune esențială reiese însă chiar din clauzele promisiunii nr. 2344 din 22 decembrie 2015 la SNP C., în care se menționează că diferența de preț de 70.000 euro se va achita în contul vânzătorului, fără a se stabili un termen, care ar fi trebuit în mod logic să fie termenul limită menționat în promisiune. Așadar, părțile și-au luat libertatea de a deroga de la termenul orientativ menționat în convenție, tocmai pentru a da posibilitatea cumpărătorului să își procure suma de bani necesară încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.

În același sens, reclamantul nu a probat faptul că și-a îndeplinit sau ar fi fost în măsură să își îndeplinească obligațiile corelative care îi reveneau, în concret, că ar fi dispus de suma de bani necesară pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare pentru întreaga suprafață de teren.

Nu există nicio dovadă a convocării recurentului de către reclamant, până la data limita stabilită în cuprinsul convențiilor, nicio dovada a disponibilității sumei de bani necesare pentru achitarea prețului și nicio încheiere de certificare de fapte emisă de notarul desemnat de părți, care să ateste că reclamantul s-a prezentat în vederea încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare și că, astfel, era în măsură să perfecteze vânzarea-cumpărarea.

Nedispunând de banii necesari, reclamantul a încercat să își preconstituie pro causa dovezi care să transfere atenția de la culpa sa către o presupusă neexecutare culpabilă din partea recurenților; mai mult, recurenta însăși, coproprietară a bunurilor înstrăinate, nu a fost convocată niciodată de către intimat.

În acest sens, intimatul-reclamant a întocmit și a expediat prin avocat notificarea nr. x/18.07.2017 prin care l-a convocat numai pe recurent la BNP E. pentru data de 27.07.2017, profitând de faptul că acesta nu se afla în țară, aspect pe care acesta îl cunoștea.

Mai mult decât atât, recurentul susține că și dacă ar fi fost în țară, ar fi fost în imposibilitate să se prezinte, deoarece a primit notificarea în data de 25.07.2017 (data poștei), astfel încât ar fi fost în imposibilitate obiectivă să facă demersurile necesare perfectării contractelor, într-o singură zi lucrătoare, neavând timp nici să solicite și să obțină extrasul de carte funciară.

Pe de altă parte, cumpărătorul cunoștea că, potrivit legii, erau necesare atât parcurgerea procedurii speciale privind înstrăinarea terenurilor extravilane (minim o lună), cât și obținerea avizelor de la MAPN și de la Direcția de Monumente Istorice și Arheologie.

În opinia recurenților, notificarea a fost expediată abuziv și speculativ, cu unicul scop de a fi procurată o dovadă a pretinsei disponibilități a intimatului pentru încheierea actului autentic.

Totodată, recurenții învederează că notificarea cuprinde o convocare la un alt notar decât cel stabilit de părți (convocare inopozabilă recurentului, întrucât modificările ar fi trebuit convenite prin act adițional semnat de toate părțile), tocmai pentru motivul că notarul inițial desemnat cunoștea toate aspectele negociate în fața sa, inclusiv cele referitoare la încheierea ambelor contracte de vânzare-cumpărare numai după achitarea integrală a prețului pentru întregul teren, fiind vorba despre o tranzacție unitară.

Dimpotrivă, mai arată recurenții, ei și-au exprimat și își mențin și în prezent disponibilitatea de a stinge în mod amiabil acest litigiu, prin încheierea actelor autentice de vânzare-cumpărare, concomitent cu achitarea diferenței de preț de către intimat.

În acest sens, au depus la dosar în apel dovezile din care rezultă că pe parcursul judecării apelului, l-au convocat pe promitentul-cumpărător la notar, în vederea perfectării actelor autentice de vânzare-cumpărare, dar acesta nu s-a prezentat; de asemenea, se arată că s-a încercat și medierea pentru soluționarea amiabilă a litigiului, dar, din nou, intimatul nu a răspuns convocării.

Aceștia mai menționează că demersurile pentru obținerea tuturor actelor necesare la notar au durat în jur de 4 luni, inclusiv pentru avizul de la MAPN și de la Direcția de Monumente Istorice și Arheologie.

Distinct, în ceea ce o privește pe recurenta D., instanța de fond i-a încălcat grav dreptul la apărare, dispunându-se introducerea în cauză a acesteia în mod abuziv, fără să fi existat o cerere precizatoare sau o completare de acțiune în acest sens, fără să i se comunice cererea de chemare în judecată și fără a i se acorda termen în vederea formulării întâmpinării, cu consecința directă a imposibilității de a invoca excepții, de a propune probe și de a discuta în contradictoriu toate cererile și apărările.

În mod concret, instanța de fond a ignorat total existența celuilalt coproprietar al terenului promis spre vânzare, deși acesta era titular de drepturi și obligații distincte în legătură cu aceasta tranzacție; aceeași conduită a avut-o și reclamantul, deși apărătorul celuilalt pârât invocase prin întâmpinare chestiunea respectivă cu valoarea unei veritabile excepții de inadmisibilitate.

Reclamantul nu a precizat și nici nu a completat cererea, iar instanța a rămas în pronunțare în data de 15.12.2017; ulterior rămânerii în pronunțare, s-a dispus amânarea pronunțării la 21.12.2017 și, ulterior, la 28.12.2017, dată la care, instanța a sesizat acest aspect și s-a erijat în avocatul părții adverse, dispunând repunerea pe rol a acuzei, în vederea introducerii unei alte persoane în cauză, în calitate de pârât.

Introducerea în cauză a pârâtei D., tardivă, de altfel, a fost dispusă la termenul din data de 19.01.2018, când instanța a rămas din nou în pronunțare, fără a i se comunica soției pârâtului cererea de chemare în judecată, fără a i se acorda dreptul de a formula întâmpinare, prin care să invoce excepții, apărări și să propună probe.

În termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de recurs, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, comunicată recurenților-pârâți, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât, în opinia sa, criticile formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. În subsidiar, pentru ipoteza în care se va aprecia că recursul poate fi încadrat în dispozițiile legale menționate, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11.06.2019, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimat prin întâmpinare, și a admis în principiu recursul declarat de pârâții B. și D., fixându-se termen în ședința publică de azi, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Astfel cum reiese din cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-pârâți se prevalează de motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, sub un prim aspect, recurenții au susținut că instanța de apel în mod nelegal, la termenul din 28.09.2018 le-a respins cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, deși era primul termen de judecată în apel, iar cererea era motivată pe împrejurarea că delegația apărătorului lor, depusă la dosar, dovedea acordarea mandatului exclusiv pentru redactarea și expedierea motivelor de apel.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că la data de 27.09.2018 apelanții-pârâți au depus în dosarul de apel o cerere de amânare a cauzei care a fost supusă dezbaterii la termenul din 28.09.2018.

Instanța de apel a respins această solicitare, considerându-se, pe de o parte, că delegația apărătorului ce se regăsește la dosar apel acoperă și susținerea apelului, împuternicirea nefiind dată numai pentru formularea și expedierea motivelor de apel, contrar susținerilor apelanților; pe de altă parte, instanța de apel a constatat că împuternicirea apărătorului este datată din 02.05.2018, astfel încât a existat timp suficient pentru pregătirea apărării.

Înalta Curte reține că cererea de amânare a judecății pentru lipsă de apărare este reglementată de art. 222 C. proc. civ. astfel: "(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Prin urmare, norma anterior citată nu este imperativă în sensul amânării judecății pentru lipsă de apărare, nefiind suficientă simpla cerere a părții interesate în acest sens, ci, amânarea judecății pentru acest motiv reprezintă o măsură de excepție, astfel încât, cererea trebuie să fie temeinic justificată de către partea solicitantă, pe baza unor împrejurări străine de propria culpă ori a reprezentantului său.

Pe de altă parte, art. 222 alin. (2) C. proc. civ. nu era incident în speță, întrucât apelanții nu au formulat o astfel de cerere subsidiară de amânare a pronunțării asupra eventualelor chestiuni ce ar fi putut fi dezbătute la termenul respectiv, dacă cererea de amânare nu era primită de instanță.

În consecință, în acest context, se constată că în mod legal a fost dezbătută la acel termen excepția tardivității declarării apelului pârâtei D., circumstanțele analizate nefiind de natură a contura încălcarea dreptului la apărare de către instanță ori a principiului contradictorialității sau a unei alte reguli de procedură a cărei nerespectare ar atrage sancțiunea nulității.

Față de motivele invocate pentru cererea de amânare pentru lipsă de apărare, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod legal a constatat că cererea nu poate fi primită, întrucât apelații s-au aflat în situația de a-și invoca propria culpă (împuternicirea acordată de apelanta D. fiind dată și pentru susținerea apelului, nu numai pentru formularea și depunerea motivelor de apel), în timp ce, pentru ambii apelanți (deci, și pentru apelantul B.) s-a constatat că a trecut un interval mare de timp, considerat ca suficient în vederea pregătirii apărării.

Totodată, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ.: "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pot fi analizate criticile referitoare la pretinsa încălcare a drepturilor procesuale ale recurentei-pârâte D.

Sub acest aspect, se constată că recurenții susțin că prima instanță a încălcat grav dreptul la apărare al recurentei D., pentru motivul că s-a dispus introducerea sa în cauză în mod abuziv, fără să fi existat o cerere precizatoare sau o completare de acțiune în acest sens, fără să i se comunice cererea de chemare în judecată și fără a i se acorda termen în vederea formulării unei apărări efective.

Înalta Curte constată că aceste critici, deși sunt invocate de către ambii recurenți, care au declarat recursul printr-un act procedural unic, pot fi analizate numai în legătură cu recurenta D., întrucât sunt susțineri prin care se tinde a se demonstra producerea unei vătămări a drepturilor procesuale ale acesteia, nu și ale recurentului B.; atare concluzie decurge din aplicarea prevederilor art. 174 alin. (3), art. 175 alin. (1) și art. 178 alin. (2) C. proc. civ., norme care stabilesc regimul juridic al nulităților relative și al nulităților virtuale.

Pornind de la această premisă, se observă că motivele indicate privesc procedura derulată în fața primei instanțe, aspect care, singular, ar susține teza invocării lor omisso medio, astfel încât, din acest considerent, nu ar putea fi analizate direct în recurs, date fiind cele prevăzute de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia: "(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis a se pronunța asupra lor."

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte constată că recurenta D. a invocat aceste motive și în fața instanței de apel, dar acestea nu au fost analizate de curtea de apel, întrucât, cu privire la apelul declarat de către pârâta D., s-a admis excepția tardivității declarării căii de atac. Admiterea excepției tardivității nu a permis analizarea criticilor formulate de apelantă, aceasta fiind decăzută din dreptul de a-i fi analizate motivele de apel, prin aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, rezultă că art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite analizarea lor direct în recurs, întrucât instanța de apel nu a omis a se pronunța asupra lor, ci numai după aplicarea sancțiunii decăderii a lăsat neanalizate criticile susținute de apelantă prin motivele de apel; în consecință, instanța de recurs nu poate proceda la cercetarea acestor critici, deoarece apelanta nu le-a invocat în termen în fața instanței de apel.

Celelalte critici invocate de către recurentul B. cu privire la aprecierea materialului probator al cauzei de instanța de apel în stabilirea culpei contractuale pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin cele două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, în aplicarea sancțiunii rezoluțiunii acestor acte juridice, nu vor putea fi analizate de instanța de recurs, întrucât acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci reprezintă exclusiv aspecte de temeinicie a hotărârii recurate.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac prin care se poate realiza doar controlul de legalitate a hotărârii atacate, pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., normă imperativă, de ordine publică.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții B. și D. împotriva Deciziei nr. 191 din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - GV