ÎCCJ, Decizia nr. 1581/1960

Acțiune în revendicare.  Caracter petitoriu. Înțeles

Acțiunea în

revendicare se distinge de acțiunea în evacuare prin caracterul său petitoriu,

ceea ce presupune că pârâtul nu este un simplu detentor  precar, ci un

posesor care  stăpânește lucrul sub nume de proprietar.

Secția civilă, decizia nr.2646 din 2 iulie 2002

Prin sentința civilă nr.424 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București,

secția a IV a civilă, a fost admisă în parte acțiunea în revendicare formulată

de reclamantul E.V., fiind obligat pârâtul C.G.M.B. să lase reclamantului în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat. A fost respinsă

acțiunea îndreptată împotriva pârâților persoane fizice, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a reținut că, prin decizia nr.1581/1960 a

fostului Consiliu Popular al Raionului București, imobilul a fost trecut în

proprietatea  statului în temeiul art.3 din Decretul nr.218/1960, iar

nelegalitatea acestei decizii a fost constatată prin sentința civilă nr.3407/29

martie 1994 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă.

Reținându-se valabilitatea titlului de proprietate al reclamantului

asupra  imobilului în litigiu, s-a dispus, în temeiul art.480 C.civ.,

admiterea acțiunii îndreptate împotriva C.G.M.B., dispunându-se obligarea

acestuia de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul.

În ceea ce privește acțiunea îndreptată împotriva chiriașilor persoane

fizice,  tribunalul a avut în vedere că aceștia sunt simpli detentori

precari ai bunului, calitate în care exercită numai o posesie de fapt, și nu de

drept asupra bunului.

Apelurile declarate de reclamant și pârâtul C.G.M.B. împotriva acestei hotărâri

au fost respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr.445 A din 18

octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Recursul declarat de reclamant este neîntemeiat.

În primul rând, se constată că reclamantul a  solicitat obligarea

pârâților – C.G.M.B. și persoanele fizice care locuiesc în corpurile C și E de

clădiri, să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie și folosință

imobilul în litigiu, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.480 și 481

C.civ.

Acțiunea de revendicare este o acțiune reală, prin care proprietarul, care a

pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul

neproprietar. Altfel spus, prin acțiunea în revendicare, o persoană cere să i

se recunoască în justiție dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a

fost deposedată. Este o acțiune petitorie, ce tinde să stabilească direct

existența dreptului de proprietate, fiind diferită de acțiunea în evacuare.

Din probele administrate a rezultat că pârâții persoane fizice nu au contestat

calitatea reclamantului de proprietar al imobilului și nici nu au invocat vreun

titlu propriu de aceeași natură. Dimpotrivă, au susținut că dețin parte din

imobil în calitate de chiriași, în temeiul unui contract de închiriere,

încheiat în 1992 cu celălalt pârât – persoană juridică, după o locațiune de

peste 25 de ani.

Așa fiind, aceștia nu pot fi considerați că dețin posesia asupra bunului,

definită ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în

stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, cu intenția și voința

de a se comporta, față de ceilalți, ca proprietar sau titular al unui drept

real.

În speță, lipsește elementul psihologic, intențional, care constă în voința

celui care posedă, de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub

nume de proprietar sau în calitate de titular al unui alt drept real.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut, prin hotărârea recurată, că pârâții

persoane fizice sunt detentori precari, în sensul art.1853 C.civ., ei deținând

bunul în lipsa elementului intențional, psihilogic al posesiei, stăpânirea

materială fiind exercitată pentru altul și nu pentru sine.

Față de cele arătate, având în vedere caracteristicile acțiunii în

revendicare, ce formează obiectul litigiului de față, ce nu sunt întrunite în

cauză față de pârâții persoane fizice, urmează a se respinge recursul de față

ca nefondat, fiind legală și temeinică decizia recurată.