ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta Parohia B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia C. ca instanța, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de pârâtă.

Prin Sentința 2485 din data de 11 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepția necompetenței materiale a tribunalului, fiind declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație act administrativ fiscal" formulată de reclamanta Parohia B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea D. - Comisia C. în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia B., în contradictoriu cu pârâta Comisia C., ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia B. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esență, reclamanta a susținut că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea, întrucât în speță, terenurile au fost în patrimoniul parohiei, nefiind înstrăinate până la preluarea abuzivă, iar în prezent se află în posesia Comunei Măneciu, fapt ce constituie o prezumție de preluare abuzivă.

Așadar, în cazul în care nu a existat un act legal de preluare, nu se poate pretinde parohiei să facă proba unui act inexistent. Nu unitatea de cult este îndatorată la dovada preluării abuzive, ci UAT Comuna Măneciu. Mai exact, caracterul abuziv al preluării este prezumat de lege.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de pârâtă.

Intimata-pârâtă Comisia C. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată reiterând apărările.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând, anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de Comisia C..

Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, reținând că reclamanta nu și-a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilelor solicitate a-i fi restituit în natură.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin deciziile contestate, pârâta a respins cererile de retrocedare formulate de reclamantă prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor teren intravilan, având următoarele suprafețe situate în intravilanul satului Măneciu: 900 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu, pct. "La Bodeni", com. Măneciu, jud. Prahova; 5000 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu, pct. "La moara" 2,5 ha teren, situat în intravilanul satului Măneciu pct. "La Izvorani" 8275 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu pct. "La cărămizi".

Instanța de control judiciar reține, contrar celor afirmate de recurentă, că autoritatea intimată, în vederea clarificării situației imobilului în litigiu, a solicitat Primăriei Măneciu prin adresele nr. x din 14 septembrie 2006, nr. y din 14 septembrie 2006, nr. z din 14 septembrie 2006 și nr. w din 14 septembrie 2006 informații privind situația juridică a terenurilor menționate, iar Primăria Măneciu a răspuns acestor solicitări, în sensul că a comunicat faptul că extrasul eliberat de Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale, anexat cererilor de retrocedare, reprezintă inventarul bunurilor imobile aparținând comunei Măneciu și nu cultelor religioase.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Alineatul (2) al art. 4 din același act normativ prevede că, "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)".

În speță, recurenta-reclamantă susține că nu este necesar să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și a preluării abuzive, însă interpretarea recurentei nu este susținută de prevederile legale aplicabile în cauză, întrucât conform dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, titularul cererii privind acordarea de măsuri reparatorii trebuie să facă dovada, în primul rând, că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și să probeze, în al doilea rând, că la data preluării abuzive avea calitatea de proprietar al imobilului ce formează obiectul cererii.

Propunerea probelor intră în conținutul unui drept procesual care aparține celui care face o susținere în cursul procesului și care are o componentă obligațională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ., respectiv obligația de a proba susținerile făcute în fața instanței.

În cauză, rezultă cu evidență că recurenta-reclamantă nu a completat dosarul depus la Comisia C. și nu a depus înscrisuri prin care să dovedească dreptul de proprietate, dovada preluării abuzive a imobilului, planul de amplasament, precum și istoricul de rol fiscal.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia B. prin Preot Paroh A. împotriva Sentinței civile nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - CP