Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2019
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2019

HOTĂRÂRE
29.05.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 164/A din 17 octombrie 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinței civile nr. 72 din 12 februarie 2018, a Tribunalului Cluj. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 12 martie 2019, după efectuarea formalităților de comunicare, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 12 martie 2019, analizând conținutul raportului, a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 11 aprilie 2019, s-a înregistrat punctul de vedere formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat în cauză de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin care s-a considerat întemeiat raportul prin care s-a constatat inadmisibilitatea recursului. Constatând încheiată această procedură de filtru, prin rezoluția din 12 aprilie 2019, s-a stabilit termen la 29 mai 2019, pentru soluționarea recursului, în cameră de consiliu, fără citare părți. Analizând recursul, Înalta Curte, constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în apel în soluționarea unui litigiu având ca obiect solicitarea de despăgubiri pentru prejudicii create prin erori judiciare, respectiv arestarea nelegală a recurentului - reclamant în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, aspecte încadrabile în dispozițiile art. 539 și următ.

din C. proc. pen. Or, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Totodată, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 164/A din 17 octombrie 2018, a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului, reținându-se și incidența dispozițiilor cuprinse la art. 457 din C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. 164/A din 17 octombrie 2018, a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2019. GGC - OB

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2019
elor Publice obligația de acorda despăgubiri pentru daune morale în favoarea reclamanților În ceea ce privește temeiul de drept al chemării în judecată al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în mod legal instanța de apel a fă
ÎCCJ 2019-12-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6577/2019
ului în ședință publică, la data de 11 decembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act
ÎCCJ 2020-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2020
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza
ÎCCJ 2019-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4068/2019
zierea executării, creditorul a fost lipsit de folosința sumei cuprinse în titlul executoriu. De asemenea, se reține că pentru soluționarea cererii de restituire a cauțiunii instanța nu este abilitată să verifice dacă sumele solicitate de c
ÎCCJ 2020-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2020
Ședința publică din data de 26 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă