ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 9 mai 2019, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 mai 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale de atragere a răspunderii administrativ-reparatorie a statului pentru eventuale prejudicii cauzate de erori judiciare sau unele pagube cauzate prin acte sau fapte administrative.

A mai arătat că statul nu răspunde și nu poate acorda despăgubiri decât în cazul în care această răspundere este prevăzută, în mod expres, prin legi speciale (ex: art. 538 și urm. C. proc. pen., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 221/2009 etc.), iar acțiunea reclamanților față de Statul Român este inadmisibilă atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile legale de atragere a răspunderii statului pentru eventuale prejudicii cauzate prin erori judiciare sau unele pagube cauzate prin acte sau fapte administrative.

Recurentul a susținut că acțiunea reclamanților nu este întemeiată pe dispozițiile speciale, ci pe dreptul comun (art. 1349, art. 1357 și art. 1373 C. civ.), motiv pentru care acțiunea este inadmisibilă, iar instanța de fond, în mod temeinic și legal, a pronunțat Sentința civilă nr. 107/C/2018, prin care a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea fără a mai analiza acțiunea/cererile formulate de reclamanți pe fond.

O altă critică a recurentului a fost aceea că "prejudiciul suferit" de reclamanți nu a fost cauzat printr-o faptă proprie, directă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel că nu se poate angaja răspunderea sa, mai ales că nu a fost parte în dosarul penal descris în acțiune, iar cererea reclamanților nu se încadrează în prevederile art. 538 C. proc. pen., întrucât nu s-a pronunțat o hotărâre penală de condamnare care să fi fost anulată sau desființată pentru un fapt nou sau recent descoperit care să dovedească că s-a produs o eroare judiciară.

Potrivit art. 52 alin. (3) teza I și II din Constituția României, recurentul a considerat că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar răspunderea statului este stabilită în condițiile legii, legea specială la care face referire textul constituțional fiind reprezentată de dispozițiile art. 538-539 C. proc. pen.

Conchizând, recurentul a învederat că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a dispus anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în măsura în care considera că se impune analizarea pe fond a cererii, cel puțin asupra unui capăt de cerere, instanța avea obligația de a anula sentința atacată, cu consecința reținerii cauzei spre judecare, cu evocarea fondului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-reclamanți A. și B., care au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat excepția nulității recursului, arătând că recurentul a formulat critici care nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate, recursul este declarat în termenul legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la posibilitatea încadrării criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimații au invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 17 octombrie 2019, intimații au depus punct de vedere asupra raportului, prin care au învederat că motivul de recurs întemeiat de către recurent dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. excede soluției instanței de recurs.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimații A. și B. și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, împotriva Sentinței civile nr. 107/C din 3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, reținându-se, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat în mod general, global, asupra capetelor de cerere formulate de reclamanți, care au avut temeiuri juridice pentru fiecare faptă prejudiciabilă invocată, instanța nefăcând o analiză concretă, separată și exactă asupra fiecăreia în parte; a mai arătat instanța de apel că soluția tribunalului în sensul că statul nu poate răspunde decât în limitele dispoziției legii speciale este contrară practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar modalitatea în care judecătorul fondului a înțeles să soluționeze cererea reclamanților echivalează cu o nepronunțare asupra acesteia, cu o necercetare a fondului, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și anularea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția curții de apel de casare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare și nici nu a combătut raționamentul instanței de apel, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, recurentul a indicat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care criticile sale nu au în vedere argumentele instanței de apel în susținerea soluției date, care nu s-a concretizat într-o dezlegare, pe fond sau în temeiul unei excepții procesuale dirimante, a raportului juridic litigios, câtă vreme, curtea de apel a apreciat că se impune desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a neîndeplinirii obligației tribunalului de a determina în mod clar limitele în care a fost învestit și, în acest context, de a proceda la soluționarea fiecărei pretenții deduse judecății, raportat la temeiurile de fapt și de drept invocate de reclamant.

Se impune a fi observat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, cu referire la raționamentul expus de aceasta în justificarea soluției adoptate, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, iar în acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii atacate.

Or, invocând că statul nu răspunde decât în temeiul dispozițiilor speciale, cum ar fi art. 538 și 539 C. proc. pen., respectiv art. 52 din Constituție iar acțiunea reclamanților nu întrunește condițiile stabilite prin aceste dispoziții legale, recurentul nesocotește argumentele instanței de apel, care a reținut că, în rejudecare, instanța de fond trebuie să analizeze și să se pronunțe asupra admisibilității în mod individual pentru fiecare capăt de cerere formulat, întrucât judecătorul de fond a ignorat cadrul procesual obiectiv în care a fost învestit și nu a hotărât asupra pretențiilor formulate de reclamanți, care având temeiuri juridice diferite și fiind întemeiate pe fapte prejudiciabile distincte, nu puteau fi soluționate în bloc.

De asemenea, deși recurentul a invocat că nu s-ar fi impus desființarea în tot a sentinței civile atacate, ci evocarea fondului de către instanța de apel, Înalta Curte reține că recurentul nu a înțeles să dezvolte nici această critică, printr-o argumentație specifică, astfel că, în acest context, susținerile formulate de recurent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De altfel, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., una dintre soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța este aceea a anulării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Or, în cauză, prin cererea de apel, reclamanții au solicitat în mod expres admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., anularea Sentinței civile nr. 107/C/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar instanța de apel a constatat că Tribunalul, deși a fost învestit cu analiza mai multor capete de cerere, care au avut un fundament juridic distinct, nu a analizat, în concret, pretențiile deduse judecății, raportat la fiecare petit, ci a respins în bloc cererea, pe motiv că statul nu răspunde decât în temeiul art. 538-539 din C. proc. pen.

În consecință, constatând că, în speță, criticile formulate de recurent nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 171/2018-A din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV