ÎCCJ, decizie (scj.ro #83436)

Contract de închiriere. Acțiunea în restituirea bunurilor închiriate. Momentul nașterii dreptului la acțiune. Prescripția extinctivă Cuprins pe materii: Drept civil. Prescripția extinctivă Index tematic: -contract de închiriere -bunuri -dreptul la acțiune -obligația de a face -prescripția extinctivă Decret nr.167/1958 Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită… Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.” Obligația de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere, în care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la încetarea locațiunii.

Acesta este momentul nașterii dreptului la acțiune în restituire. (Secția comercială, decizia nr.1777 din 23 mai 2006) Reclamanta SC R.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA București – Sucursala Craiova și a solicitat să fie obligată la restituirea unei pompe multietajată, a unei bucăți multiplicator compresor amoniac sau echivalentul în lei al acestora precum și penalități de întârziere. Tribunalul Dolj, Secția Comercială, prin sentința nr.1350 din 2 decembrie 200, a respins acțiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu. Prima instanță a apreciat că acțiunea a fost promovată împotriva unei sucursale, care fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale, nu poate sta în instanță.

În sprijinul acestei concluzii au fost citate prevederile art.43 din Legea nr.31/1990 și ale art.161 C. proc.civ. Reclamanta a declarat apel și a invocat aplicarea greșită a art.161 C. proc.civ. întrucât din acțiune și actele anexe rezultă că a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Societatea Națională a Petrolului P. SA pentru Sucursala P. Craiova. Urmare a examinării acestui motiv, Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială, prin decizia nr.56/2005 a admis apelul reclamantei și a fixat termen, conform art.297 C. proc.civ., pentru evocarea fondului. Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială, prin decizia nr.157 din 27 aprilie 2005, a reținut că reclamanta a invocat neexecutarea clauzei stipulată la art.12 din contractul din 25 mai 2000, prin care s-a stabilit obligația de restituire a bunurilor la sfârșitul locațiunii.

Instanța de apel a mai reținut că dreptul de a cere restituirea utilajelor s-a născut la 31 decembrie 2000 și s-a împlinit la 31 decembrie 2003. Cum acțiunea a fost introdusă la 10 noiembrie 2004, s-a apreciat că termenul de 3 ani în care se putea cere restituirea bunurilor a fost depășit. În ceea ce privește capătul de cerere pentru plata penalităților de întârziere, instanța de apel a stabilit că acestea sunt datorate în temeiul clauzei penale înserată în contract. În sprijinul acestor considerente, instanța de apel a înlăturat apărările potrivit cărora întârzierea se calculează începând cu data de 5 decembrie 2002, când s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor prin decizia nr.7378/2002, stabilind că penalitățile se datorează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost asumată obligația de plată a prețului într-un anumit termen, pe care pârâta nu l-a respectat.

Reclamanta a declarat recurs, în temeiul prevăzut de art.302 C. proc.civ. Recurenta a invocat motivele prevăzute în art.304 pct.7, 8, și 9 C. proc. civ. pe care nu le-a argumentat și dezvoltat separat, astfel cum dispune art.302 1 lit.c) C.proc.civ. În esență, recurenta a criticat decizia în partea care privește respingerea primului capăt al acțiunii ca urmare a aplicării dispozițiilor art.7 din Decretul nr.167/1958. Autoarea a contestat momentul nașterii dreptului la acțiune reținut de instanță ca fiind cel al încetării contractului de locațiune, susținând că termenul de 3 ani a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr.7378 din 4 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra utilajelor în cauză.

Recurenta a citat, în sprijinul aceluiași argument, art.480 C. civ. pentru a demonstra că la data expirării contractului de închiriere societatea sa era în litigiu cu SC S. SRL Târgu Jiu și prin hotărârile pronunțate în fond, apel și recurs i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, opiniind că numai de la 4 decembrie 2002, societatea sa avea drept de dispoziție asupra utilajelor. Recursul este nefondat. Potrivit art.304 C.proc.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct.1-9. Aceste prevederi pun în valoare faptul că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată cu respectarea dispozițiilor art.304 imperative din Titlul V, capitolul I, intitulat „Recursul”.

Din perspectiva acestor prevederi, art.302 1 lit c) a stabilit obligația ce revine recurenților de a respecta cerințele formale pentru exercițiul acestei căi de atac; printre acestea înscriindu-se dezvoltarea motivelor de nelegalitate. În expunerea criticilor aduse deciziei pronunțată în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în art.304 punctele 7-9 C. proc.civ. deși acestea au fost indicate pentru a se cere modificarea soluției. Înalta Curte a luat în examinare, în considerarea art.306 alin.(3) C. proc.civ., motivul prevăzut în art.304 pct.9 C.proc.civ. Astfel, s-a criticat aplicarea dispozițiilor privind prescripția extinctivă, mai precis a dreptului de a cere restituirea bunurilor închiriate.

Din acest punct de vedere, instanța de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecății stabilind, în limitele învestirii, că obligația de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere, prin care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la sfârșitul termenului prevăzut în contract, în stare de funcționare conform documentației tehnice Art.3 din contract, invocat în sprijinul cererii de restituire, a stabilit perioada de închiriere, așa încât data de 31 decembrie 2000 stipulată pentru încetarea locațiunii nu poate fi nesocotită, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune în restituire promovată de recurenta-reclamantă. Articolului 7 din Decretul nr.167/1958 i s-a dat o corectă interpretare și aplicare, atunci când s-a reținut că în raport cu data de 31 decembrie 2000 și cea a introducerii acțiunii, 10 noiembrie 2004, termenul de 3 ani în care recurenta-reclamantă își putea valorifica dreptul era depășit.

Critica privind întreruperea cursului prescripției până la pronunțarea deciziei nr.7378 din 4 decembrie 2002 de către Curtea Supremă de Justiție într-un litigiu care s-a purtat în legătură cu dreptul său de proprietate asupra acelorași bunuri nu poate fi primită întrucât prezenta acțiune a avut ca obiect contractul de închiriere și nu valorificarea dreptului de proprietate al recurentei. Din același punct de vedere nu se poate reține nici un alt moment al nașterii dreptului la acțiunea în restituirea bunurilor care au făcut obiectul locațiunii. Prin urmare, soluția a avut în vedere obiectul cererii deduse judecății așa cum dispune art.129 alin.(6) C. proc.civ. În consecință, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa încât această critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 C. proc.civ.

a fost respinsă.