ÎCCJ, decizie (scj.ro #83436)

Contract de închiriere. Acțiunea  în restituirea

bunurilor închiriate. Momentul nașterii dreptului la acțiune. Prescripția

extinctivă

Cuprins pe materii:

Drept

civil. Prescripția extinctivă

Index tematic:

-contract de închiriere

-bunuri

-dreptul

la acțiune

-obligația

de a face

-prescripția

extinctivă

Decret nr.167/1958

Potrivit art.7 din Decretul

nr.167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data  când se naște

dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită......Dacă dreptul

este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să

curgă  de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.”

Obligația de restituire a bunurilor

s-a născut din contractul de închiriere, în care s-a stipulat că bunurile

închiriate se restituie la încetarea locațiunii. Acesta este momentul nașterii

dreptului la acțiune în restituire.

(Secția comercială, decizia nr.1777

din 23 mai 2006)

Reclamanta SC  R.T.I. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA București – Sucursala Craiova și a

solicitat să fie obligată la restituirea unei pompe multietajată, a unei bucăți

multiplicator compresor amoniac sau echivalentul în lei al acestora precum și

penalități de întârziere.

Tribunalul  Dolj, Secția

Comercială, prin sentința nr.1350 din 2 decembrie 200, a respins acțiunea, ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu.

Prima instanță a apreciat că acțiunea

a fost promovată împotriva unei sucursale, care fiind un dezmembrământ fără

personalitate juridică al societății comerciale, nu poate sta în

instanță.  În sprijinul acestei concluzii au fost citate prevederile

art.43 din Legea nr.31/1990 și ale art.161 C. proc.civ.

Reclamanta a declarat apel și a  invocat

aplicarea  greșită a art.161 C. proc.civ. întrucât din acțiune și actele

anexe rezultă că a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Societatea

Națională a Petrolului P. SA pentru Sucursala P. Craiova.

Urmare a examinării acestui motiv,

Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială, prin decizia nr.56/2005 a admis

apelul reclamantei și a fixat termen, conform art.297 C. proc.civ., pentru

evocarea fondului.

Curtea de Apel Craiova, Secția

Comercială, prin decizia nr.157 din 27 aprilie 2005, a reținut că reclamanta a

invocat neexecutarea clauzei stipulată la art.12 din contractul din 25 mai

2000, prin care s-a   stabilit obligația de restituire a bunurilor la

sfârșitul locațiunii.  Instanța de apel a mai  reținut că dreptul de

a cere restituirea utilajelor s-a născut la 31 decembrie 2000 și s-a împlinit

la 31 decembrie 2003.  Cum acțiunea a fost introdusă la 10 noiembrie 2004,

s-a apreciat că termenul de 3 ani în care se putea cere restituirea bunurilor a

fost depășit.

În ceea ce privește capătul de cerere

pentru plata penalităților de întârziere, instanța de apel a stabilit că

acestea sunt datorate în temeiul clauzei  penale  înserată  în

contract.

În sprijinul acestor considerente,

instanța de apel a înlăturat apărările potrivit cărora  întârzierea se

calculează începând cu data de  5 decembrie 2002, când s-a recunoscut

dreptul de  proprietate asupra bunurilor prin decizia nr.7378/2002,

stabilind că penalitățile se datorează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

prin care a fost asumată obligația de plată a prețului într-un anumit termen,

pe care pârâta nu l-a respectat.

Reclamanta a declarat recurs, în

temeiul prevăzut de art.302 C. proc.civ.

Recurenta a invocat motivele

prevăzute în art.304 pct.7, 8, și 9 C. proc. civ. pe care nu le-a argumentat și

dezvoltat separat, astfel cum dispune art.302

1

lit.c) C.proc.civ.

În esență, recurenta a criticat

decizia în partea care privește respingerea primului capăt al acțiunii ca

urmare a aplicării dispozițiilor art.7 din Decretul nr.167/1958.  Autoarea

a contestat momentul nașterii dreptului la acțiune reținut de instanță ca fiind

cel al încetării contractului de locațiune, susținând că termenul de 3 ani a

început să curgă de la data pronunțării deciziei nr.7378 din 4 decembrie

2002 a Curții Supreme de Justiție, prin care i s-a recunoscut dreptul de

proprietate  asupra utilajelor în cauză.

Recurenta a citat, în sprijinul

aceluiași argument, art.480 C. civ. pentru a demonstra că la data expirării

contractului de închiriere societatea sa era în litigiu cu SC S. SRL Târgu Jiu

și prin hotărârile pronunțate în fond, apel și recurs i-a fost recunoscut

dreptul de proprietate, opiniind că numai de la 4 decembrie 2002, societatea sa

avea drept de dispoziție asupra utilajelor.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.304 C.proc.civ.,

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de

nelegalitate prevăzute la pct.1-9.  Aceste prevederi pun în valoare faptul

că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată cu

respectarea dispozițiilor art.304 imperative din Titlul V, capitolul I,

intitulat „Recursul”.

Din perspectiva acestor prevederi,

art.302

1

lit c)  a stabilit obligația ce revine recurenților de

a respecta cerințele formale pentru exercițiul acestei  căi de atac;

printre acestea înscriindu-se dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

În expunerea criticilor aduse

deciziei pronunțată în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în

art.304 punctele 7-9 C. proc.civ. deși acestea au fost indicate pentru a se

cere modificarea soluției.

Înalta Curte a luat în examinare, în

considerarea art.306 alin.(3) C. proc.civ., motivul prevăzut în art.304 pct.9

C.proc.civ.

Astfel, s-a criticat aplicarea

dispozițiilor privind prescripția extinctivă, mai precis a dreptului de a cere

restituirea bunurilor închiriate.  Din acest punct de vedere, instanța de

apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecății stabilind, în

limitele învestirii, că obligația de restituire a bunurilor s-a născut din

contractul de închiriere, prin care s-a stipulat că bunurile închiriate se

restituie la sfârșitul termenului prevăzut în contract, în stare de funcționare

conform documentației tehnice

Art.3 din contract, invocat în

sprijinul cererii de restituire, a stabilit perioada de închiriere, așa încât

data de 31 decembrie 2000 stipulată pentru încetarea locațiunii nu poate fi

nesocotită, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune în restituire

promovată de recurenta-reclamantă.

Articolului 7 din Decretul nr.167/1958 i s-a dat o

corectă interpretare și aplicare, atunci când s-a reținut că în raport cu

data  de 31 decembrie 2000 și cea a introducerii acțiunii, 10 noiembrie

2004, termenul de 3 ani în care recurenta-reclamantă își putea valorifica

dreptul era depășit.

Critica privind întreruperea cursului

prescripției până la pronunțarea deciziei nr.7378 din 4 decembrie 2002 de către

Curtea Supremă de Justiție într-un litigiu care s-a purtat în legătură cu

dreptul său de proprietate asupra acelorași bunuri nu poate fi primită

întrucât  prezenta acțiune a avut ca obiect contractul de închiriere și nu

valorificarea dreptului de proprietate al recurentei.

Din același punct de vedere nu se

poate reține nici un alt moment al nașterii dreptului la acțiunea în

restituirea bunurilor care au făcut obiectul locațiunii.

Prin urmare, soluția a avut în vedere

obiectul cererii deduse judecății așa cum dispune art.129 alin.(6) C. proc.civ.

În consecință, hotărârea nu a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa încât această critică

întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 C. proc.civ. a fost respinsă.