ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 47/2010

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată că prin

sentința comercială nr. 3768 din 17 martie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, instanța a admis

excepția prescripției extinctive și a respins ca prescrisă cererea formulată de

reclamanta C.N.A.D.N.R., împotriva pârâtei SC P.C.I. SRL reținând, în esență,

faptul că din perspectiva art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu

prezintă relevanță data recepționării lucrărilor, ci data la care pârâta era

obligată să predea lucrările sub sancțiunea plății de daune-interese moratorii.

Împotriva

acestei sentințe comerciale, reclamanta a declarat apel. Prin decizia

comercială nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, apelul a fost admis și s-a dispus desființarea în tot a sentinței

comerciale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că stingerea

dreptului la acțiune prin prescripție constituie sancțiunea instituită de lege

pentru titularul dreptului care, din neglijență, nu l-a exercitat într-un

anumit interval de timp. Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de

la data nașterii dreptului la acțiune, care cel mai frecvent se produce la data

încălcării dreptului subiectiv respectiv.

În cazul

de față pentru a putea stabili momentul de la care a început să curgă termenul

general de prescripție, Curtea a considerat că se impunea efectuarea în

prealabil a unei cercetări a clauzelor contractului de execuție lucrări nr. 2254/2003.

În acest

sens, analizând clauzele inserate la art. 14 alin. (2), art. 3.1., art. 4.1.

lit. c), art. 14.2 alin. (1), art. 16.2. alin. (1); art. 16.3., art. 18.1, art.

18.2; art. 18.4 – art. 18.6, Curtea a putut constata că părțile au convenit ca

menționatul contract să fie considerat realizat la data semnării de către

comisia de recepție a procesului verbal de recepție finală (art. 18.6).

Cum

procesul verbal de terminare a lucrărilor a fost încheiat la data de 6

decembrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul

tribunalului la data de 18 decembrie 2007, Curtea constatând că acțiunea a fost

formulată înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.

3 din Decretul nr. 168/1957, în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ., a admis apelul, a desființat în tot sentința comercială atacată,

iar pe fond a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că

excepția prescripției extinctive invocată de intimată, în mod greșit a fost

admisă de către instanța de fond.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs parata SC P.C.I. SRL Oituz.

Recurenta

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență,

ca termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii

procesului-verbal de recepție finală, conținutul acestuia fiind reglementat

expres de acte normative speciale, în plus decizia atacată cuprinde motive

contradictorii, fiind sumar și confuz motivată.

Înalta

Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

În

primul motiv de recurs, recurenta susține greșita aplicare a legii în ceea ce

privește stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de

prescripție, apreciind că datele intermediare sunt date contractuale, iar

termenul de prescripție trebuie calculat separat pentru fiecare obligație

contractuală în parte și nu de la data semnării procesului verbal de terminare a

lucrărilor.

Critica

este nefondată deoarece numai de la data semnării procesului verbal de terminare

a lucrărilor, părțile erau în măsură a se desocoti cu privire la obligațiile

reciproce. Tocmai în scopul unei eventuale desocotiri la terminarea lucrărilor sunt

folosite termenele intermediare în raport de care se calculează eventuale

penalități de întârziere.

În

consecință, instanța de apel a reținut în mod corect ca și moment de la care

începe să curgă termenul de prescripție,

data de 6 decembrie 2005, dată la care s-a

încheiat procesul verbal de terminare a lucrărilor.

Cât

privește cea de-a doua critică,

analizând decizia atacată în raport de

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a

fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care

fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu

trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de

părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai

mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară

și concisă, nicidecum sumară și confuză.

Pentru

considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei comerciale nr.

553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei

nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2010.