ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 47/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că prin sentința comercială nr. 3768 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, instanța a admis excepția prescripției extinctive și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta C.N.A.D.N.R., împotriva pârâtei SC P.C.I. SRL reținând, în esență, faptul că din perspectiva art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu prezintă relevanță data recepționării lucrărilor, ci data la care pârâta era obligată să predea lucrările sub sancțiunea plății de daune-interese moratorii. Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta a declarat apel. Prin decizia comercială nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, apelul a fost admis și s-a dispus desființarea în tot a sentinței comerciale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că stingerea dreptului la acțiune prin prescripție constituie sancțiunea instituită de lege pentru titularul dreptului care, din neglijență, nu l-a exercitat într-un anumit interval de timp. Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care cel mai frecvent se produce la data încălcării dreptului subiectiv respectiv. În cazul de față pentru a putea stabili momentul de la care a început să curgă termenul general de prescripție, Curtea a considerat că se impunea efectuarea în prealabil a unei cercetări a clauzelor contractului de execuție lucrări nr. 2254/2003. În acest sens, analizând clauzele inserate la art. 14 alin. (2), art. 3.1., art. 4.1.

lit. c), art. 14.2 alin. (1), art. 16.2. alin. (1); art. 16.3., art. 18.1, art. 18.2; art. 18.4 – art. 18.6, Curtea a putut constata că părțile au convenit ca menționatul contract să fie considerat realizat la data semnării de către comisia de recepție a procesului verbal de recepție finală (art. 18.6). Cum procesul verbal de terminare a lucrărilor a fost încheiat la data de 6 decembrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 18 decembrie 2007, Curtea constatând că acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1957, în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc.

civ., a admis apelul, a desființat în tot sentința comercială atacată, iar pe fond a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că excepția prescripției extinctive invocată de intimată, în mod greșit a fost admisă de către instanța de fond. Împotriva acestei soluții a declarat recurs parata SC P.C.I. SRL Oituz. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență, ca termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală, conținutul acestuia fiind reglementat expres de acte normative speciale, în plus decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind sumar și confuz motivată.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: În primul motiv de recurs, recurenta susține greșita aplicare a legii în ceea ce privește stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, apreciind că datele intermediare sunt date contractuale, iar termenul de prescripție trebuie calculat separat pentru fiecare obligație contractuală în parte și nu de la data semnării procesului verbal de terminare a lucrărilor. Critica este nefondată deoarece numai de la data semnării procesului verbal de terminare a lucrărilor, părțile erau în măsură a se desocoti cu privire la obligațiile reciproce. Tocmai în scopul unei eventuale desocotiri la terminarea lucrărilor sunt folosite termenele intermediare în raport de care se calculează eventuale penalități de întârziere.

În consecință, instanța de apel a reținut în mod corect ca și moment de la care începe să curgă termenul de prescripție, data de 6 decembrie 2005, dată la care s-a încheiat procesul verbal de terminare a lucrărilor. Cât privește cea de-a doua critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile.

Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă, nicidecum sumară și confuză. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei comerciale nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2010.