ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2495/2019

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, contestatorii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata D. S.A revizuirea Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenții au prezentat situația de fapt a litigiului arătând că au încheiat cu intimata D. S.A. Sucursala Lipscani contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, stabilindu-se o dobândă variabilă de 8,9%/an.

Având în vedere că începând cu anul 2014, intimata a crescut în mod semnificativ, unilateral și abuziv dobânda creditului, contestatorii nu au mai achitat nicio rată.

Urmare a acestui fapt, intimata D. S.A. a notificat pe contestatori să achite ratele restante, în caz contrar va declara creditul scadent anticipat și va proceda la executarea silită a creanței.

Prin Decizia civilă nr. 526 din 15 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea sintagmei "dobânda de referința a D." din art. 6 din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 23 august 2005, a sintagmei "fără consimțământul împrumutatului" din cadrul art. 2.2 din Condițiile generale de creditare anexa la Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, precum și al sintagmei "fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare" din cadrul art. 2.7 din Condițiile generale de creditare, anexă la Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005.

Intimata D. S.A. nu a înțeles să se conformeze acestei obligații și a continuat să aplice clauzele contractuale în forma inițială, deși trebuia să recalculeze ratele creditului în funcție de măsurile dispuse de instanță prin decizia mai sus-menționată,.

La data de 3 mai 2018, contestatorii au fost somați prin intermediul Biroul Executorilor Judecătorești E., F. și G. să achite suma de 162.892, 79 EURO, debit principal, și 18.249,72 RON, cheltuieli de executare, în temeiul contractului de credit bancar nr. x din 23 august 2005 și au fost înștiințați despre măsura popririi.

Prin încheierea din 15 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost dispusă încuviințarea executării silite la cererea intimatei D. S.A.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23 mai 2018, sub nr. x/2018, contestatorii A., B., C. au formulat, în contradictoriu cu intimata D. S.A contestație împotriva executării silite dispuse de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați E., F. și G. în dosarul de executare nr. 799/2018, prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate precum și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 1, București precum și restabilirea situației anterioare. În subsidiar, au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. x din 23 august 2005, garantat prin Contractul de ipotecă nr. x din 25 august 2005, autentificat de Biroul Notarial Public H..

Prin Sentința civilă nr. 5513 din 20 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis, în parte, acțiunea formulată de contestatorii A., B., și C., a anulat toate actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. 799/2018 al Biroul Executorilor Judecătorești Asociați E., F. și G., a anulat încheierea din 15 martie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins cererea privind restabilirea situației anterioare, ca neîntemeiată, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere subsidiar, privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, a obligat pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 RON, proporțional cu admiterea, în parte, a acțiunii, a respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, au formulat apel contestatorii A., B. și C. și intimata, D. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 2190 din 9 august 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis apelul declarat de intimata D. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5513 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că, a respins contestația la executare, ca neîntemeiată și a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 5513 din 20 septembrie 2018. A dispus obligarea contestatorilor la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea de revizuire se susține că această decizie încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 526/2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă, pronunțată în dosar nr. x/2015, din perspectiva în care Tribunalul București, secția a III-a Civila, a apreciat că atitudinea intimatei D. S.A. este una corectă și, implicit, că aceasta nu trebuie să se conformeze Deciziei civile nr. 526 din 15 martie 2017, respectiv, să elimine din contractul de credit clauzele constatate ca fiind abuzive și să recalculeze costurile creditului.

Așadar, revizuenții susțin că deși s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, că au dreptul la recalcularea costurilor creditului și restituirea sumelor încasate, în mod nejustificat, în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, intimata D. a continuat să solicite suma împrumutată și costurile creditului în baza contractului inițial.

În opinia acestora, executarea concomitentă a celor două hotărâri judecătorești este imposibilă, fiecare parte prevalându-se de hotărârea care îi este favorabilă.

De vreme ce Curtea de Apel București a constatat, în mod definitiv, nulitatea parțială a clauzei privitoare la dobândă, respectiv acea parte referitoare la dobânda de referință, este evident că această clauză nu mai poate produce efecte. Or, din această perspectivă se impunea ca Tribunalul București să înlăture din calculul dobânzii partea de dobânda de referință și să recalculeze întregul cost al creditului, începând cu data acordării lui și pe viitor, prin raportare strict la procentul de 1,9%.

De asemenea, Tribunalul București nu a ținut cont de împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 526 din 15 martie 2017, Curtea de Apel București a stabilit că intimata D. S.A nu are dreptul de a modifica unilateral procentul de dobândă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata D. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, apreciind că nu sunt întrunite condițiile privind tripla identitate de obiect între cele două cauze și nici condiția ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, având în vedere că în cadrul apelului aceasta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 526 din 15 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, prin cererea de revizuire, contestatorii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata D. S.A., revizuirea Deciziei nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 526 din 15 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

În speță, litigiul în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 526/2017 a Curții de Apel București, secția a VI- a Civilă, a avut ca obiect o acțiune în constatarea caracterului abuziv și nulitatea sintagmei "dobânda de referința a D." din art. 6 din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 23 august 2005, a sintagmei "fără consimțământul împrumutatului" din cadrul art. 2.2 din Condițiile generale de creditare anexa la Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, precum și al sintagmei "fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare" din cadrul art. 2.7 din Condițiile generale de creditare, anexă la Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, formulată de contestatorii A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Legii nr. 289/2004, O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 50/2010.

Cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 2190 din 9 august 2019, a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a avut ca obiect contestație la executare formulată de contestatorii A., B., C., împotriva executării silite ce a format obiectul al dosarului nr. x/2018 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați E., F. și G., prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate precum și a încheierii de încuviințare a executării silite din 15 martie 2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1, restabilirea situației anterioare, lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. 5877 din 23 august 2005, garantat prin Contractul de ipotecă nr. x din 25 august 2005, autentificat de Biroul Notarial Public H., întemeiată, în drept, pe prevederile art. 712 din C. proc. civ.

Or, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 526 din 15 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, atât din perspectiva efectului negativ, cât și din cea a efectului pozitiv, și a reținut că titlul executoriu, astfel cum a fost modificat prin Decizia civilă nr. 526/2017 din 15 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, nu comportă nicio interpretare, din adresa nr. x din 3 septembrie 2018, emisă de intimata D. S.A., rezultând că aceasta s-a conformat dispozițiilor deciziei Curții de Apel București, procedând la efectuarea calculului dobânzii, astfel cum s-a dispus de către instanța de judecată prin hotărârea menționată.

Prin urmare, contrar susținerilor revizuenților, nu se poate reține o încălcare a autorității de lucru judecat, de vreme ce, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, instanța s-a raportat la puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 526/A/2017 a Curții de Apel București, secția a VI- a Civilă și a cenzurat legalitatea actelor de executare contestate în conformitate cu dezlegările date prin această hotărâre pretențiilor reclamanților.

În acest context, a examina raționamentul referitor la modul în care instanța ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, or, revizuirea nu poate fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

Înalta Curte apreciază că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești definitive, revizuenții exprimându-și nemulțumirea față de soluția conținută de decizia definitivă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituția revizuirii presupune și îngăduie, la o rejudecare a cauzei.

Având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a autorității de lucru judecat a primei hotărâri, nu este îndeplinită în speță.

Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455 din 21 decembrie 2010).

Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 2190/A din 9 august 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Cu recurs, în termen de 30 de la comunicare, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2019.

GGC - MM