ÎCCJ, decizie (scj.ro #85000)

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.

Contestarea măsurii. Instanța competentă să judece litigiului.

Legea

nr

. 248/2004

În considerarea naturii civile a dreptului la liberă

circulație, măsura restrângerii acestui drept este dispusă potrivit

dispozițiilor Legii

nr

. 248/2005, privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, de către instanța de

judecată iar nu de către o autoritate administrativă. Acest fapt coroborat cu

cel al stabilirii prin această lege a  trei grade de jurisdicție, spre

deosebire de Legea

nr

. 554/2004 care a menținut

pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de

jurisdicție, conduce la concluzia existenței unei competențe de drept comun, în

soluționarea litigiilor având ca obiect contestarea măsurii de restrângere a

dreptului la liberă circulație.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

366 din 23 ianuarie 2007

Tribunalul Constanța – Secția contencios administrativ prin sentința civilă

nr.224 din 5.04.2006, a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în

contradictoriu cu pârâtul BM, dispunând restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație al acestuia pentru o perioadă de un an de zile.

Această măsură a fost dispusă în temeiul art.38

lit.a

)

din Legea nr.248/2005, motivat de faptul că pârâtul a fost returnat din

Spania

în baza Acordului de readmisie pentru depășirea

termenului de ședere, în considerentele hotărârii specificându-se că

restrângerea dreptului la libera circulație vizează teritoriul respectivei

țări.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, apreciind că în mod

greșit s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulație doar

pe teritoriul

Spaniei

, fără a se avea în vedere

rectificarea art.52 din Legea nr.248/2005, publicată în

M.Of

.

nr.316 din 7.04.2006, în considerarea căreia până la data aderării României la

Uniunea Europeană măsura instituită în condițiile art.38 trebuie să se refere

la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care

persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Prin decizia nr.17/CA din 11.08.2006, Curtea de Apel Constanța a respins ca

nefondat

„apelul în contencios administrativ” declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte, având în vedere dispozițiile art.39 alin. (1)

coroborate cu cele ale 52 din Legea nr.248/2004, prin prisma cărora s-a

concluzionat că dreptul constituțional al fiecărei persoane la libera

circulație pentru toate statele Uniunii Europene nu poate fi încălcat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Direcția

Generală de Pașapoarte invocând motivul prevăzut de art.304 alin. (1) pct.9

C.proc.civ

în dezvoltarea căruia a susținut, că metoda

sistematică de interpretare a normelor juridice privește modalitatea de

stabilire a sensului normei juridice prin încadrarea sa în economia actului

normativ din care face parte, iar prin aplicarea acesteia, coroborând

dispozițiile art.52, art.38 și art.39 alin. (1) din Legea nr.248/2006, se

impune concluzia că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

trebuie să se refere la toate statele U.E.

Sesizată astfel cu soluționarea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțate

de o instanță de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele

dosarului, a constatat incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3

C.proc.civ

, urmare a încălcării normelor imperative ce

reglementează competența materială a instanțelor, pentru considerentele

următoare.

Conform art.25 din Constituția României „dreptul la libera circulație, în țară

și în străinătate este garantat”, iar „legea stabilește condițiile exercitării

acestui drept”.

Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu

privire la categoriile de persoane prevăzute de art.38 din Legea nr.248/2005 și

numai în condițiile prevăzute de această lege.

Potrivit dispozițiilor art.39 alin. (1) și (2) din Legea nr.248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările

și completările ulterioare, această măsură se dispune de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei în cauză, iar când acesta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Același text de lege, prin alineatele (4) și (5) a stabilit căile de atac și un

termen de 5 zile pentru exercitarea acestora. Potrivit acestor prevederi

legale, hotărârea este supusă apelului la curtea de apel competentă teritorial,

iar hotărârea curții de apel este supusă recursului.

Dreptul la libera circulație are incontestabil, o natură civilă, iar în

considerarea acesteia legiuitorul a adoptat o reglementare specială, dispunând

între altele, ca măsura restrângerii exercitării lui să fie dispusă de instanța

de judecată și nu de o autoritate administrativă.

Obiectul cererii poartă așadar asupra unui drept civil, aceasta

neputând

fi circumscrisă acțiunilor în contencios administrativ

în sensul dispozițiilor art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, pentru a atrage

competența instanțelor de contencios administrativ.

Reglementând condițiile și procedura restrângerii dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români în străinătate, Legea nr.248/ 2005 nu a

prevăzut competența instanței de contencios administrativ, făcând trimitere

doar la competența tribunalului fără nici o distincție. De asemenea, a stabilit

3 grade de jurisdicție, spre deosebire de Legea nr.554/2004 care a menținut

pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de

jurisdicție, respectiv judecata în fond și în recurs. Prin urmare, competența

atribuită într-o atare ipoteză nu poate fi decât o competență de drept comun,

soluționarea litigiilor realizându-se de secția civilă a instanței competente

pentru fiecare grad de jurisdicție.

Or, în speță, chiar de la înregistrarea cererii s-a stabilit greșit natura

litigiului și, mai mult, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat asupra unui

„apel în contencios administrativ, deși o atare cale de atac nu este prevăzută

de Legea nr.554/2004”.

Cum natura litigiului este hotărâtoare în stabilirea competenței materiale a instanțelor

judecătorești, iar hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea

unor reguli imperative de competență, Curte a casat ambele hotărâri, ca efect

al admiterii recursului, în condițiile art.312 alin. (1) și (3), coroborat cu

art.304 pct.3 și 313 Cod procedură civilă și să trimită cauza spre competentă

soluționare, în primă instanță Tribunalului Constanța – Secția civilă.