ÎCCJ, decizie (scj.ro #85000)

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație. Contestarea măsurii. Instanța competentă să judece litigiului. Legea nr . 248/2004 În considerarea naturii civile a dreptului la liberă circulație, măsura restrângerii acestui drept este dispusă potrivit dispozițiilor Legii nr . 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, de către instanța de judecată iar nu de către o autoritate administrativă. Acest fapt coroborat cu cel al stabilirii prin această lege a trei grade de jurisdicție, spre deosebire de Legea nr . 554/2004 care a menținut pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de jurisdicție, conduce la concluzia existenței unei competențe de drept comun, în soluționarea litigiilor având ca obiect contestarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 366 din 23 ianuarie 2007 Tribunalul Constanța – Secția contencios administrativ prin sentința civilă nr.224 din 5.04.2006, a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul BM, dispunând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al acestuia pentru o perioadă de un an de zile. Această măsură a fost dispusă în temeiul art.38 lit.a ) din Legea nr.248/2005, motivat de faptul că pârâtul a fost returnat din Spania în baza Acordului de readmisie pentru depășirea termenului de ședere, în considerentele hotărârii specificându-se că restrângerea dreptului la libera circulație vizează teritoriul respectivei țări.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, apreciind că în mod greșit s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulație doar pe teritoriul Spaniei , fără a se avea în vedere rectificarea art.52 din Legea nr.248/2005, publicată în M.Of . nr.316 din 7.04.2006, în considerarea căreia până la data aderării României la Uniunea Europeană măsura instituită în condițiile art.38 trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare. Prin decizia nr.17/CA din 11.08.2006, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat „apelul în contencios administrativ” declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, având în vedere dispozițiile art.39 alin. (1) coroborate cu cele ale 52 din Legea nr.248/2004, prin prisma cărora s-a concluzionat că dreptul constituțional al fiecărei persoane la libera circulație pentru toate statele Uniunii Europene nu poate fi încălcat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Direcția Generală de Pașapoarte invocând motivul prevăzut de art.304 alin. (1) pct.9 C.proc.civ în dezvoltarea căruia a susținut, că metoda sistematică de interpretare a normelor juridice privește modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte, iar prin aplicarea acesteia, coroborând dispozițiile art.52, art.38 și art.39 alin. (1) din Legea nr.248/2006, se impune concluzia că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie să se refere la toate statele U.E.

Sesizată astfel cu soluționarea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele dosarului, a constatat incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 C.proc.civ , urmare a încălcării normelor imperative ce reglementează competența materială a instanțelor, pentru considerentele următoare. Conform art.25 din Constituția României „dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate este garantat”, iar „legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”. Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la categoriile de persoane prevăzute de art.38 din Legea nr.248/2005 și numai în condițiile prevăzute de această lege.

Potrivit dispozițiilor art.39 alin. (1) și (2) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, această măsură se dispune de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei în cauză, iar când acesta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București. Același text de lege, prin alineatele (4) și (5) a stabilit căile de atac și un termen de 5 zile pentru exercitarea acestora. Potrivit acestor prevederi legale, hotărârea este supusă apelului la curtea de apel competentă teritorial, iar hotărârea curții de apel este supusă recursului. Dreptul la libera circulație are incontestabil, o natură civilă, iar în considerarea acesteia legiuitorul a adoptat o reglementare specială, dispunând între altele, ca măsura restrângerii exercitării lui să fie dispusă de instanța de judecată și nu de o autoritate administrativă.

Obiectul cererii poartă așadar asupra unui drept civil, aceasta neputând fi circumscrisă acțiunilor în contencios administrativ în sensul dispozițiilor art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, pentru a atrage competența instanțelor de contencios administrativ. Reglementând condițiile și procedura restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, Legea nr.248/ 2005 nu a prevăzut competența instanței de contencios administrativ, făcând trimitere doar la competența tribunalului fără nici o distincție. De asemenea, a stabilit 3 grade de jurisdicție, spre deosebire de Legea nr.554/2004 care a menținut pentru litigiile de contencios administrativ principiul dublului grad de jurisdicție, respectiv judecata în fond și în recurs.

Prin urmare, competența atribuită într-o atare ipoteză nu poate fi decât o competență de drept comun, soluționarea litigiilor realizându-se de secția civilă a instanței competente pentru fiecare grad de jurisdicție. Or, în speță, chiar de la înregistrarea cererii s-a stabilit greșit natura litigiului și, mai mult, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat asupra unui „apel în contencios administrativ, deși o atare cale de atac nu este prevăzută de Legea nr.554/2004”. Cum natura litigiului este hotărâtoare în stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, iar hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea unor reguli imperative de competență, Curte a casat ambele hotărâri, ca efect al admiterii recursului, în condițiile art.312 alin. (1) și (3), coroborat cu art.304 pct.3 și 313 Cod procedură civilă și să trimită cauza spre competentă soluționare, în primă instanță Tribunalului Constanța – Secția civilă.