ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3884/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3884/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Cluj, la 27 noiembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult trei ani pentru pârâtul L.G., care a fost returnat din Spania, la data de 18 iunie 2006, în baza acordului de readmisie de România, cu această țară.
Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr.1183 din 21 decembrie 2006, a admis acțiunea și a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Spania pe o perioadă de 6 luni, iar în restul statelor Uniunii Europene până la 1 ianuarie 2007. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 56/A/ din 20 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât cu motivarea că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, dispusă în cauză, apare ca legală și temeinică. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul L.G. susținând, în esență, că decizia a fost dată cu încălcarea legii deoarece nu s-a precizat, cu claritate, data la care începe și data la care se sfârșește sancțiunea de 6 luni a restrângerii exercitării dreptului de a circula liber în Spania.
Recursul declarat nu este întemeiat. Hotărârile judecătorești pronunțate de tribunale în litigiile privind aplicarea Legii nr. 248/2005 sunt supuse apelului la curțile de apel, iar hotărârile curților de apel sunt supuse recursului. Potrivit art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, exercitarea căilor de atac nu suspendă executarea hotărârii instanței. Ținând seamă de prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Spania, pe o perioadă de 6 luni, dispusă de Tribunalul Cluj, prin sentința civilă 1183 din 21 decembrie 2006, a devenit executorie și deci a început să-și producă efectele la această din urmă dată, urmând să înceteze la 21 iunie 2007. Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respins recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul L.G. împotriva deciziei nr. 56 A din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.