ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 690/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 București și cu pârâții B. și C., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. x din data de 2 aprilie 2014 de SPN D., E. și F., cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă: Prin Sentința civilă nr. 1833 din data de 28 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 București și cu pârâții C. și B., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin Decizia nr. 385A din data de 8 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1833 din data de 28 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, de către apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 București. A obligat pe apelanta-reclamantă să plătească intimaților-pârâți cheltuieli de judecată de 2500 RON, onorariu de avocat.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva Deciziei civile nr. 385A din data de 8 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2017, la data de 11 iulie 2019.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este depus în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, întrunește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate. În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs, raportorul a reținut că intimații-pârâți C. și B., prin întâmpinare, au invocat excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., completul de filtru urmând să aprecieze dacă recurenta-reclamantă a dezvoltat critici de nelegalitate a hotărârii atacate, de natură a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, raportorul a constatat că, prin întâmpinare, intimații-pârâți C. și B. au invocat și excepția tardivității recursului și și-a exprimat opinia că recursul este formulat în termen legal, având în vedere că, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 5 iunie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 8 iulie 2019, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul cu care a fost înaintată cererea de recurs, aflat la fila x (verso) din dosarul de recurs. A reținut că, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar, în speță, acesta s-ar fi împlinit la data de 6 iulie 2019, care a fost o zi de sâmbătă, însă, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, respectiv 8 iulie 2019, dată la care recurenta-reclamantă a declarat calea de atac. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin punctul de vedere depus la dosar, intimații-pârâți C. și B. au precizat că înțeleg să renunțe la susținerea excepției tardivității recursului, având în vedere cele reținute prin raport, în sensul că recursul a fost înaintat prin intermediul poștei la data de 8 iulie 2019. Cu privire la excepția nulității recursului, raportat la împrejurarea că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că înțeleg să își mențină cele invocate prin întâmpinare, în sensul că recurenta-reclamantă nu a arătat în mod concret în ce anume constă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor citate, în speță, fiind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 10 martie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepțiile invocate prin întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Prioritar, Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza excepție tardivității recursului, invocate prin întâmpinare de către intimații-pârâți C. și B., întrucât aceștia, prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, au precizat că nu mai înțeleg să o susțină. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți C. și B., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a speței, de relațiile dintre părți, de probele administrate în cauză și la a reda conținutul dispozițiilor legale care, în opinia sa, au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, fără a arăta în concret în ce constă încălcarea sau greșita aplicare a acestora. În speță, prin cererea de recurs, fără a invoca incidența vreunuia dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2254 alin. (1) și (2) C. civ., art. 2263 alin. (2)-(7) C. civ. și art. 1555-1557 Noul C. civ. Astfel, deși a susținut că de esența rezoluțiunii unui contract, și în special a contractului de întreținere, este neexecutarea culpabilă a obligației așa cum este reglementată prin art. 2254 alin. (1) și (2) C. civ., recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce mod aceste dispoziții au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, ci a precizat că a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere întrucât intimații-pârâți nu și-au respectat obligațiile contractuale care urmau să fie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligațiilor. De asemenea, nici redarea sau invocarea unor prevederi legale - art. 2263 alin. (2)-(7) C. civ., art. 1523 alin. (2) lit. c) teza a II-a C. civ., art. 249 C. proc. civ., art. 1555-1577 noul C. civ. - nu pot fi asimilate unor veritabile critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat în concret care este modalitatea greșită de aplicare a acestora sau în ce fel instanța de apel a încălcat aceste dispoziții. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, nici aspectele invocate de către recurenta-reclamantă privind situația de fapt, prin care aceasta a susținut că, după pronunțarea hotărârilor din prezenta cauză, relațiile dintre părți nu s-au îmbunătățit, ci dimpotrivă s-au acutizat, culminând cu conflicte care au impus intervenția organelor de poliție și părăsirea domiciliului de către recurenta-reclamantă. Excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului și susținerile recurentei-reclamante care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Cu alte cuvinte, criticile prin care recurenta-reclamantă a susținut că intimații-pârâți au invocat faptul că a refuzat întreținerea, însă nu au făcut nicio dovadă că au încercat să ia legătura cu aceasta și că au insistat prin diverse mijloace să-și îndeplinească obligațiile de întreținere asumate prin contract, precum și cele vizând constatarea instanței de apel în sensul că intimații-pârâți și-au executat obligațiile nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursul.