PROCHAZKOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

A CINCEA SECȚIE

DECIZIE

PRIVIND ADMISIBILITATEA

cererii nr. 3601/03

prezentată de Ivana PROCHÁZKOVÁ

împotriva Republicii Cehe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secție), reunită la 15 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din:

Peer Lorenzen, președinte,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Margarita Tsatsa-Nikolovska,

Javier Borrego Borrego,

Renate Jaeger,

Mark Villiger, judecători,

și Claudia Westerdiek, grefier de secție,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 23 ianuarie 2003,

Având în vedere decizia Curții de a invoca articolul 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei,

Având în vedere observațiile transmise de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamanta, doamna Ivana Procházková, este cetățean ceh, născută în 1931 și având reședința la Praga. Aceasta este reprezentată în fața Curții de domnul J. Kalista, avocat în baroul ceh. Guvernul ceh („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul V.A. Schorm.

A. Circumstanțele speței

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

În 1982, reclamanta, medic de profesie, a contractat o hepatită virală în timpul tratării unui pacient. Aceasta a determinat incapacitatea sa de muncă timp de mai multe luni și pensionarea sa pentru invaliditate parțială începând cu februarie 1985.

a) Procedura în daune-interese împotriva angajatorului său

La 19 februarie 1986, reclamanta a introdus împotriva angajatorului său o acțiune în despăgubire pentru boală profesională. Ulterior, ea și-a precizat și extins acțiunea de mai multe ori.

Prima sentință pronunțată la 30 martie 1990 de tribunalul de arondisment (Obvodní soud) Praga 6 a fost anulată de tribunalul municipal (Městský soud) din Praga la 17 ianuarie 1991.

După ce a dispus efectuarea de rapoarte de expertiză, tribunalul de arondisment a admis o parte din pretențiile reclamantei prin sentința din 4 iulie 1994. Sumele astfel alocate persoanei interesate au fost modificate prin hotărârea tribunalului municipal din 16 decembrie 1996.

La 11 februarie 1999, Curtea Supremă (Nejvyšší soud), pronunțându-se asupra recursului în casație al reclamantei, a anulat deciziile menționate în partea în care respinseseră pretențiile persoanei interesate și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță.

La 25 februarie 2000, tribunalul de arondisment a recomandat părților să își soluționeze litigiul pe cale amiabilă, în zadar.

Ulterior, a fost dispusă o altă expertiză. Depusă la 6 octombrie 2003, aceasta a fost completată de mai multe ori.

Prin sentința din 5 mai 2006, cererea reclamantei a fost respinsă.

Procedura rămâne probabil pe rol în apel.

b) Procedura în daune-interese împotriva succesorului angajatorului său

La 5 septembrie 1995, reclamanta a introdus o nouă acțiune în despăgubire împotriva unui alt pârât, succesor al fostului său angajator.

Prin decizia tribunalului de arondisment Praga 6 din 10 mai 1999, confirmată de tribunalul municipal din Praga la 30 septembrie 1999, procedura a fost suspendată în așteptarea soluționării primului litigiu.

c) Procedura în daune-interese împotriva Ministerului Justiției

La 18 aprilie 2002, reclamanta a introdus o altă acțiune în despăgubire împotriva Ministerului Justiției.

La 25 iunie 2002, tribunalul de arondisment Praga 2 a respins acțiunea reclamantei, motivând că aceasta nu justificase suma cerută.

La 30 septembrie 2002, la apelul reclamantei, tribunalul municipal din Praga a anulat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță.

Prin decizia din 17 martie 2003, intrată în autoritatea de lucru judecat la 29 aprilie 2003, tribunalul a pronunțat stingerea cauzei, motivând că o procedură cu obiect identic fusese deja introdusă de reclamantă.

B. Dreptul și practica internă relevante

Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republicii Cehe (nr. 40552/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007).

CAPETE DE CERERE

Invocând combinat articolele 1, 2, 6 și 17 din Convenție, reclamanta se plânge de durata excesivă a procedurilor de despăgubire urmate în speță. În acest context, ea denunță nerespectarea drepturilor sale fundamentale și abuzul de drept din partea autorităților naționale.

ÎN DREPT

„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)”

În observațiile sale complementare, Guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 fusese adoptată, modificând Legea nr. 82/1998 și permițând de acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă cu titlu de prejudiciu moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă nu se impunea să declare inadmisibile pentru neepuizarea căilor de recurs interne toate cererile îndreptate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii.

Se pare că, în ceea ce privește prima procedură în litigiu, reclamanta a exercitat acest nou recurs indemnizator la 17 iulie 2006, adresând o cerere Ministerului Justiției. Rezultatul acestei cereri nu a fost adus la cunoștința Curții.

Trebuie remarcat că, în decizia Vokurka c. Republicii Cehe (citată anterior), Curtea a considerat că recursul introdus în ordinea juridică cehă prin modificarea nr. 160/2006 a Legii nr. 82/1998 era efectiv și accesibil pentru a denunța depășirea „termenului rezonabil” în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea a precizat de asemenea că se impunea să se ceară reclamanților să sesizeze un tribunal competent cu o acțiune în daune-interese îndreptată împotriva statului ceh atunci când apare o contestație cu privire la cuantumul indemnizației acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nicio indemnizație nu este acordată de către acesta.

În speță, reclamanta a solicitat Ministerului Justiției, în temeiul Legii nr. 82/1998, să îi acorde o satisfacție rezonabilă cu titlu de durată a procedurii inițiate în 1986. Întrucât Curtea nu a fost până în prezent informată cu privire la poziția adoptată de minister în legătură cu această cerere din 17 iulie 2006, capătul de cerere pare prematur. Curtea constată, în plus, că, chiar dacă rezultatul acestei cereri ar trebui să se dovedească nesatisfăcător pentru reclamantă, în sensul articolului 15 § 2 din Legea nr. 82/1998, aceasta ar trebui să introducă o acțiune în daune-interese la tribunalul competent, în condițiile prevăzute de legea menționată. De altfel, conținutul dosarului nu permite să se stabilească faptul că reclamanta s-a prevalat de recursul indemnizator menționat în ceea ce privește celelalte două proceduri urmate în speță.

Rezultă că cererea trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Grefier

Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

3601/03

présentée par Ivana PROCHÁZKOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 15 janvier 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président

,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Margarita Tsatsa-Nikolovska,

Javier Borrego Borrego,

Renate Jaeger

,

Mark Villiger

,

juges

,

et de Claudia Westerdiek

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 23 janvier 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Ivana Procházková, est une ressortissante tchèque, née en 1931 et résidant à Prague. Elle est représentée devant la Cour par M

e

J. Kalista, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque («

le

Gouvernement

») est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En 1982, la requérante, médecin de profession, contracta une hépatite virale durant le traitement d’un patient. Cela entraîna son incapacité de travail pendant plusieurs mois et sa mise à la retraite en raison d’une d’invalidité partielle à compter de février 1985.

a) Procédure en dommages et intérêts contre son employeur

Le 19 février 1986, la requérante intenta contre son employeur une action en dédommagement du fait de maladie professionnelle. Par la suite, elle précisa et élargit son action à plusieurs reprises.

Le premier jugement rendu le 30 mars 1990 par le tribunal d’arrondissement

(Obvodní soud)

de Prague 6 fut annulé par le tribunal municipal

(Městský soud)

de Prague en date du 17 janvier 1991.

Après avoir fait élaborer des rapports d’expertise, le tribunal d’arrondissement accueillit une partie des prétentions de la requérante par le jugement du 4 juillet 1994. Les montants ainsi alloués à l’intéressée furent modifiés par l’arrêt du tribunal municipal du 16 décembre 1996.

Le 11 février 1999, la Cour suprême

(Nejvyšší soud)

, statuant sur le pourvoi en cassation de la requérante,

annula lesdites décisions dans la partie où elles avaient rejeté les prétentions de l’intéressée et renvoya l’affaire en première instance.

Le 25 février 2000, le tribunal d’arrondissement recommanda aux parties de régler leur litige à l’amiable, en vain.

Par la suite, une autre expertise fut commandée. Soumise le

6

octobre

2003, elle fut plusieurs fois complétée.

Par le jugement du 5 mai 2006, la requérante fut déboutée de sa demande.

La procédure reste probablement pendante en appel.

b) Procédure en dommages et intérêts contre le successeur de son employeur

Le 5 septembre 1995, la requérante intenta une nouvelle action en dédommagement contre un autre défendeur, successeur de son ancien employeur.

Par la décision du tribunal d’arrondissement de Prague 6 datée du 10

mai

1999, confirmée par le tribunal municipal de Prague le 30 septembre 1999, la procédure fut suspendue en l’attente de l’issue du premier litige.

c) Procédure en dommages et intérêts contre le ministère de la Justice

Le 18 avril 2002, la requérante intenta une autre action en dédommagement contre le ministère de la Justice.

Le 25 juin 2002, le tribunal d’arrondissement de Prague 2 rejeta l’action de la requérante, au motif qu’elle n’avait pas justifié la somme demandée.

Le 30 septembre 2002, à l’appel de la requérante, le tribunal municipal de Prague annula ce jugement et renvoya l’affaire en première instance.

Par la décision du 17 mars 2003, passée en force de chose jugée le 29

avril 2003, le tribunal prononça l’extinction de l’instance, au motif qu’une procédure portant sur un objet identique avait déjà été engagée par la requérante.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

Invoquant de façon combinée les articles 1, 2, 6 et 17 de la Convention, la requérante se plaint de la durée excessive des procédures en dédommagement suivies en l’espèce. Dans ce contexte, elle dénonce le non-respect de ses droits fondamentaux et l’abus de droit de la part des autorités nationales.

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n

o

160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi

n

o

82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.

Il semble que, pour ce qui est de la première procédure litigieuse, la requérante ait exercé ce nouveau recours indemnitaire le 17 juillet 2006, en adressant une demande au ministère de la Justice. L’issue de cette demande n’a pas été portée à la connaissance de la Cour.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, la requérante a demandé au ministère de la Justice, en vertu de la loi n

o

82/1998, de lui allouer une satisfaction raisonnable au titre de la durée de la procédure engagée en 1986. Etant donné que la Cour n’a pas été jusqu’à présent informée de la position prise par le ministère quant à cette demande datée du 17 juillet 2006, le grief semble prématuré. La Cour constate par ailleurs que même si l’issue de ladite demande devait s’avérer insatisfaisante pour la requérante, au sens de l’article 15 § 2 de la loi

n

o

82/1998, elle devrait introduire une action en dommages-intérêts auprès du tribunal compétent, dans les conditions prévues par ladite loi. Par ailleurs, le contenu du dossier ne permet pas d’établir que la requérante s’est prévalu dudit recours indemnitaire au regard des deux autres procédures suivies en l’espèce.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président