ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5776/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică - Direcția Generală Coordonare Sistem și Asistență Tehnică obligarea pârâtului la modificarea Raportului de vizită la fața locului nr. 53113 din 24 iunie 2016 (modificat, conform Raportului nr. x din 30 iunie 2016) și, implicit, a Deciziei AMPOAT nr. 55089 din 30 iunie 2016 de modificare a raportului atacat, în sensul acceptării, ca fiind și cheltuieli eligibile, a sumelor aferente contractului de servicii nr. x din 12 octombrie 2015 încheiat cu societatea A. SRL, pentru decontarea serviciilor de transport pentru seminarul desfășurat la Brașov; a sumelor aferente asigurării pauzelor de cafea pentru cele 7 evenimente organizate (Brașov, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, București, Galați); a sumei aferente celor 206 seturi de materiale informative; în subsidiar, a solicitat ca pârâtul să fie obligat să își îndeplinească obligația asumată prin contractul de finanțare, în sensul acordării finanțării nerambursabile la valoarea totală eligibilă a proiectului indicată în contract, respectiv cea de 4.418.443,04 RON, conform celor convenite în Actul adițional nr. x din 9 octombrie 2015 la Decizia de finanțare din instrumente structurale nr. CTRF. 1.1.146 din 7 mai 2014.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2778 din 30 iunie 2017 a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul a susținut următoarele:

Având în vedere că întregul raționament privind (ne)eligibilitatea cheltuielilor efectuate cu pauzele de tip coffee-break, cât și cele privind seturile de materiale informative rămase nedistribuite a fost raportat strict la numărul de participanți la evenimentele regionale organizate de instituția noastră, se arată că, ceea ce urma a se achita de către achizitor/beneficiar (atât potrivit caietului de sarcini, cât și contractelor încheiate cu prestatorii selectați) era contravaloarea serviciilor efectiv prestate, conform ofertei (a se vedea art. 14.1 din Contractele de servicii nr. x din 12 octombrie 2015, y din 12 octombrie 2015 aflate deja la dosarul de fond).

Astfel, deși instanța a reținut (de altfel, corect) că, prin acțiune reclamanta a invocat faptul că "plățile datorate de achizitor prestatorului vor fi calculate pentru serviciile efectiv prestate, conform, ofertei" (art. 14.1 din contractele de servicii mai sus amintite), soluția dată în cele din urma contrazice documentele depuse la dosarul cauzei, dovedind, în cele din urma o confuzie între ansamblul serviciilor ce urmau a se presta efectiv și unitățile de măsură la care se raportau serviciile/tipurile de cheltuieli (conform ofertei).

Așadar, cel puțin în privința cheltuielilor cu pauzele de tip coffee-break instanța de judecată a avut în vedere o altă unitate de măsură față de cea prevăzută în formularul de ofertă.

Astfel, dacă, în privința cheltuielilor de cazare a lectorilor/experților (inclusiv cele privind asigurarea celor trei mese (mic dejun, prânz și cină) unitatea de măsură (potrivit anexei la formularul de ofertă), în funcție de care urma a se realiza decontarea cheltuielilor efectuate, era de 7 experți/2 nopți, iar a celor cu onorariile experților, formatorilor, unitatea de măsură era de 3 experți, în privința serviciilor de tip coffee-break, este lesne de observat că unitatea de măsură era de 2 unități, respect 2 (două) coffee-break/eveniment.

Prin urmare, decontarea serviciilor efectiv prestate ar avea loc, proporțional, doar cu numărul de unități de măsura la care se efectua tipul respectiv de cheltuială (care includea un număr de persoane doar pentru cazarea și mesele experților, respectiv onorariile experților-formatori, nu și pentru cheltuielile de tip coffee-break).

Așadar, contravaloarea serviciilor (efectiv) prestate urma a fi achitată doar pe baza numărului de participanți/persoane cazate (pentru serviciile de cazare și masa a celor 7 persoane indicate în caietul de sarcini), respectiv a listei de participanți (pentru pauzele de tip coffee-break - unde unitatea de măsură nu era un număr fix de persoane participante/invitate).

Astfel, după cum se poate observa, în ceea ce privește cazarea și masa (mic dejun/prânz/cină) ele urmau a fi asigurate de prestatori doar pentru 5 experți și pentru doi membri ai echipei de proiect, în total 7 persoane, în vreme ce, pentru serviciile aferente "pauzei de cafea", acestea urmau a se achita doar pe baza listei de participanți, nu a unui număr cert de participanți.

Prin urmare, existența unui auditoriu, respectiv a unor invitați/participanți în sală, era necesară, nu atât prin atingerea numărului maxim estimat, cât mai ales pentru justificarea cheltuielilor de deplasare/cazare/mese ale celor 5 experți și ai celor doi membri ai echipei de proiect, întrucât, fără participarea persoanelor invitate, evident, nu se justificau cheltuielile cu cei cinci experți și cei doi membri ai echipei de proiect, indicați în caietul de sarcini.

Doar pentru cele șapte persoane (5 experți și doi membri ai echipei de proiect), erau angajate cheltuieli de cazare, masa (inclusiv coffee-break), cheltuieli ce urmau a fi decontate, acceptate la plată în funcție de numărul/prezența lor efectivă pe toată durata evenimentelor (însemnând maxim șapte). În rest, pentru ceilalți participanți/invitați, care aveau un alt regim (fără decont de cazare, mese), cheltuielile efectuate cu pauzele de tip coffee-break se justificau doar pe baza unei liste de prezența, nu a unui număr fix, cert.

De altfel, acest lucru nici nu ar fi fost posibil în cazul "pauzelor de cafea", care nicidecum nu presupuneau servirea gustărilor/băuturilor la porție, ci în regim de bufet suedez.

Or, o astfel de furnizare a serviciilor (în regim de bufet suedez) presupune acceptarea faptului că nu s-ar putea gestiona cheltuieli de cafea/masă în mod individual, ci per grup. În cazul de față, ar fi fost imposibil ca participanților la evenimente să le fie atrasă atenția că nu pot servi mai mult de o cafea sau mai mult de un pahar cu apă/un minisandvich, etc., întrucât costul lor ar fi neeligibil.

În altă ordine de idei, dacă ar fi avut intenția ca decontarea serviciilor de coffee-break să se facă în funcție de numărul de persoane efectiv prezente, reclamantul ar fi procedat aidoma condițiilor de decont prevăzute pentru cheltuielile cu transportul, unde la pagina 7 din caietul de sarcini, pct. 2.3 a precizat cât se poate de explicit, fără niciun echivoc, faptul că "pentru fiecare eveniment, decontarea se va face pentru numărul de persoane efectiv prezente (estimare 127/eveniment, respectiv 1016 - total 8 evenimente)".

Această mențiune se corelează și cu anexa la formularul de ofertă, unde, în dreptul acestui tip de cheltuială (cheltuieli cu transportul participanților și experților), numărul de unități este 127 (număr format din cei 120 participanți/eveniment + cei 7 experți/speakeri/membri ai echipei de proiect), față de (cheltuiala cu) coffee-break, la care, numărul de unități era "2", nu 120/127/140.

Așadar, serviciile efectiv prestate trebuiau raportate strict la unitățile de măsură, respectiv la numărul (total) de unități, conform anexei la formularul de ofertă, nicidecum la un alt număr (cum ar fi cel estimativ de persoane) care nu se regăsea în dreptul tipului de cheltuială contractată.

Prin urmare, deși instanța a reținut că plățile datorate de achizitor prestatorului vor fi calculate pentru serviciile efectiv prestate, conform ofertei, se pare că, aceeași instanță a ignorat cu desăvârșire tocmai conținutul ofertei la care s-a raportat în considerentele sentinței pronunțate.

Totodată, în cuprinsul hotărârii recurate se recunoaște că numărul de participanți era unul estimativ, aproximat și nicidecum cert ori obligatoriu (la momentul anunțării evenimentului) și reprezenta unitate de măsură doar pentru estimarea cheltuielilor (în special, cele pentru "materiale").

În alta ordine de idei, deși instanța consideră că era în sarcina organizatorilor să impună un termen limită de confirmare a prezenței, pentru a putea estima concret cheltuielile aferente, dându-se de înțeles că, inclusiv în prezența unui număr mai mic de persoane față de cele care au confirmat participarea, cheltuielile ar fi fost eligibile, se pare că acest argument contrazice însăși motivarea pe care instanța și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii reclamantului, și care are la bază nimic altceva, decât strict numărul de persoane efectiv prezente (indiferent că, anterior acele persoane confirmaseră prezența și, din motive, mai mult sau mai puțin (in)dependente de voința lor, au ales să nu se mai prezinte). În acest sens, s-au depus dovezi că au existat persoane care, deși, inițial, au confirmat participarea, în cele din urma, au declinat invitația.

Așadar, conform acestui raționament al instanței de fond, cheltuielile ar fi fost eligibile nu în funcție de persoanele efectiv prezente, așa cum a fost decis, în cele din urmă, ci, prin raportare la numărul de persoane care au confirmat prezența/participarea la evenimentele regionale, (chiar dacă, ulterior, din varii motive, unele persoane nu s-au mai prezentat la evenimente).

Numărul maxim/exact de participanți pe care și l-a propus echipa de proiect a fost fixat pe baza unor calcule estimative care, din motive obiective, independente de voința reclamantului, nu s-a putut atinge.

În condițiile în care au fost făcute toate diligențele pentru a atrage o participare la nivelul maxim arătat în cererea de finanțare, impredictibilitatea numărului exact de invitați/participanți nu ar trebui imputată nici organizatorului și nici beneficiarului serviciului în cauză.

De altfel, numărul maxim de persoane pe care reclamantul miza ca prezență nu a fost un indicator de performanță sau o condiție sine qua non pentru atingerea obiectivului principal care a stat la baza organizării acelor seminarii/întâlniri regionale. Evident, cu cât exista o participare la nivelul maxim preconizat, cu atât beneficiile întâlnirilor erau mai răspândite, însă, pentru atingerea acestui deziderat nu s-a considerat că trebuie sacrificate evenimentele în sine, ci, acestea au fost ținute, indiferent de numărul de participanți care, de altfel, în niciuna din situații, nu a fost unul derizoriu, ci destul de aproape de pragul estimat. Mai mult decât atât, în cadrul evenimentului de la Craiova, a fost înregistrat chiar un număr mai mare de participanți (152) decât cel maxim estimat, situație față de care controlorii AM POAT nu au avut obiecții. Prin urmare, însăși echipa de control a acceptat în mod indirect faptul ca numărul de participanți la un astfel de eveniment, potențiali consumatori de produse oferite în "pauzele de cafea", e variabil, fără a influența semnificativ aprovizionarea firmelor organizatoare pentru serviciile de tip "coffee-break".

Având în vedere că, într-un timp relativ scurt, trebuiau mobilizate destule persoane, atât de pe plan local, cât și din țară, dintre care unele, deși și-au confirmat prezența, au renunțat pe parcurs, se consideră că nu i se poate reproșa nimic din ceea ce se putea face și nu am făcut.

Prin urmare, este mai mult decât evident că, pentru o astfel de organizare, ar fi chiar imposibil să nu existe o componentă de neprevăzut, care, indiferent de diligentele depuse, nu poate fi evitată.

Nu în ultimul rând, luând în considerare faptul că aceste tipuri de cheltuieli nu se pot disocia de caracterul nefungibil al produselor, decontarea lor s-a asigurat conform contractului, fără a se face un inventar la fața locului al numărului de cafele, minisandwich-uri, produse de patiserie/pizza sau pahare de apă/suc consumate.

Susținerea potrivit căreia materialele informative pot fi încadrate în categoria cheltuielilor eligibile doar raportat strict la numărul de persoane efectiv prezente la evenimentele organizate, iar pentru cele rămase nedistribuite, aflate în posesia reclamantului, acestea și-ar pierde un astfel de caracter este eronată, pentru simplul fapt că, inclusiv pe durata controlului, punând la dispoziția AMPOAT dovezi ale utilizării lor și în cadrul unor noi evenimente (ulterioare perioadei de implementare a proiectului), au fost acceptate ca fiind suficiente pentru a fi considerate eligibile - ceea ce a condus la scăderea numărului de materiale pretins a nu fi decontate/rambursate.

În acest sens se arătă că, potrivit celor consemnate în Decizia nr. 55089 din 30 iunie 2016 (privind soluționarea contestației CIMSC nr. 549 din 29 iunie 2016), comisia de soluționare a contestației a reținut ca eligibilă și suma aferentă materialelor informative distribuite conform listei de prezența în cadrul seminarului având ca temă "Condițiile de contract FIDIC în contextul strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice" derulat în perioada 24 mai - 25 mai 2016 (deci ulterior perioadei de implementare a proiectului), întâlnire Program vizită de lucru experți din Republica Moldova în proiectul - Construirea unui sistem transparent și durabil de achiziții publice, etc. cu prilejul cărora au fost utilizate materiale informative de acest fel, prin care au fost popularizate activitățile din proiectul derulat de CNSC. Ulterior, până la finalul anului 2016, au mai avut loc și alte evenimente în cadrul cărora au mai fost distribuite și restul de materiale informative.

Cu toate acestea, instanța consideră că, folosirea acestor materiale în cadrul altor evenimente decât cele pentru care au fost achiziționate serviciile finanțate public, nu poate duce la considerarea ca eligibilă a cheltuielilor, dacă aceste cheltuieli nu și-au dovedit eligibilitatea raportat la organizarea efectivă a celor 8 semănării din cadrul proiectului).

1.4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Ministerul Fondurilor Europene nu a formulat întâmpinare în cauză, însă pe cale de note scrise a solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentația reclamantului, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere motivarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege iar nu de cele invocate de reclamant.

Prin urmare este nefondată această critică de nelegalitate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar îl găsește întemeiat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale și contractuale aplicabile.

Urmare a verificării administrative efectuate cu privire la Cererea de rambursare nr. x finală, în executarea Contractului de finanțare nr. x din 7 mai 2014 privind proiectul cod SMIS 48792, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în calitate de beneficiar, autoritatea de management POAT a emis Raportul de verificare la fața locului nr. 53113 din 24 iunie 2016 contestat în prezenta cauză, iar în soluționarea contestației administrative Decizia nr. 55089 din 30 iunie 2016.

Prin raportul de vizită menționat s-au respins ca neeligibile sumele aferente asigurării alimentelor necesare în pauzele de cafea pentru cele 7 evenimente organizate la Brașov, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, București și Galați, în cuantum de 23.494,78 RON, servicii prestate de societatea A. SRL (17.111,74 RON) și societatea B. SRL (6.383,04 RON). De asemenea, s-a respins ca neeligibilă suma aferente a 206 seturi de materiale informative.

În concret, pentru a dispune o asemenea măsură autoritatea de management a ținut cont doar de numărul persoanelor prezente la evenimente și confirmate prin listele de prezență și nu de faptul că facturile prestatorilor au inclus valorile maxime pentru serviciile de cazare și masă, inclusiv coffee-break pentru numărul maxim de 120 de persoane, și nu pentru participanții efectivi, în 6 din cele 7 evenimente participanții fiind într-un număr mai mic decât cel estimat inițial. În privința materialelor distribuite, s-au avut în vedere numai cele efectiv distribuite participanților.

Prima instanță a validat măsurile dispuse apreciindu-le legale în considerația dispozițiilor caietului de sarcini, art. II Activități Specifice, 1. Servicii hoteliere, conform cărora "Pentru serviciile de cazare și masă, inclusiv coffee-break, va fi achitată contravaloarea serviciilor efectiv prestate, pe baza numărului de participanți/persoane cazate și a listei de participanți, semnată de aceștia în original" și a formularului de ofertă, anexă a caietului de sarcini care prevede "angajamentul ofertantului ca, în cazul în care oferta sa este stabilită câștigătoare, să presteze serviciile conform solicitării din documentația de atribuire".

Într-adevăr, potrivit art. 14.1 din contractul încheiat cu fiecare furnizor de servicii, avut în vedere de judecătorul fondului, "plățile datorate de achizitor prestatorului vor fi calculate pentru serviciile efectiv prestate, conform ofertei", însă în analiza ofertei trebuiau luate în considerare atât propunerea tehnică, cât și propunerea financiară a prestatorului.

Astfel în propunerea tehnică se menționează că serviciile vor fi asigurate pentru un număr de aproximativ 120 de persoane/eveniment, la care se adaugă invitați din presa locală (maxim 140 persoane).

Special pentru serviciile de tip coffee-break s-a propus ca servirea să se asigure în stil bufet suedez pentru toți participanții, inclusiv experți și membri ai echipei de proiect.

De asemenea, atât în documentația de atribuire, cât și în propunerea tehnică s-a prevăzut la nivelul maxim de efort că prestatorul de servicii asigura organizarea a două cofee-break pentru fiecare eveniment, la un tarif de 6.720 RON fără TVA și o valoare totală de 13.440 RON, conform anexei la formularul de ofertă.

Rezultă din cele expuse în precedent că pentru invitații la seminariile organizate de reclamant, care nu beneficiau de decont de cazare sau servicii de masă, pentru cheltuielile efectuate cu pauzele de tip coffee-break s-a avut în vedere numărul de invitați estimat ca prezență, fără ca documentația de atribuire sau formularul de ofertă să conțină vreo dispoziție din care să rezulte că aceste cheltuieli sunt condiționate de prezența efectivă a invitaților.

Așadar, cheltuielile erau eligibile, fiind prestate corespunzător, nu în funcție de persoanele efectiv prezente, ci, prin raportare la numărul de persoane care au confirmat prezența/participarea la evenimentele regionale, chiar dacă, ulterior, din motive necunoscute, neimputabile reclamantului, unele persoane nu s-au mai prezentat la evenimente.

Dispozițiile din documentația de atribuire, de care s-a prevalat judecătorul fondului în construcția argumentației hotărârii, se referă în exclusivitate la cheltuielilor de cazare și de masă a lectorilor/experților, care includeau și cheltuielile a două coffee-break pentru fiecare.

Numai pentru cele șapte persoane (5 experți și doi membri ai echipei de proiect), erau angajate cheltuieli de cazare, masa (inclusiv coffee-break), cheltuieli ce urmau a fi decontate, acceptate la plată în funcție de numărul/prezența lor efectivă pe toată durata evenimentelor, efectivitate dovedită cu semnarea listei de prezență.

Pentru ceilalți participanți/invitați, care aveau un alt regim (fără decont de cazare, mese), cheltuielile efectuate cu pauzele de tip coffee-break se justificau doar pe baza unei liste de prezența, nominală, care reprezenta o confirmare a participării la seminariile organizate.

De altfel, cuantumul acestor cheltuieli și eligibilitatea acestora rezultă și din natura lor, modalitatea de prestare a acestor servicii, având ca obiect bunuri perisabile, presupunând un preț global pentru un număr estimat de persoane. Probabilitatea întrunirii exacte a numărului de invitați estimat este foarte mică, nerealizarea acestei corespondențe ieșind de sub controlul și diligențele reclamantului, la orice nivel de exigență ar fi privite lucrurile, astfel că nu poate fi reținută responsabilitatea sa pentru neprezentarea unor invitați, mai ales în condițiile în care în niciuna din situații, numărul celor prezenți nu a fost unul derizoriu, ci destul de aproape de pragul estimat.

În mod corespunzător argumentele anterior expuse sunt valabile și în privința materialelor nedistribuite cu ocazia evenimentelor organizate de reclamant.

Asemenea, cheltuielilor analizate în precedent, numărul materialelor a fost estimat la 140 pentru fiecare eveniment, prestatorul de servicii îndeplinindu-și obligația contractuală asumată. Condiția distribuirii fiecărui material era o condiție implicită pentru aprecierea caracterului eligibil al acestor cheltuieli, însă nu fără a lua în considerare numărul persoanelor prezente efectiv, întrucât în condițiile date distribuirea lor completă era imposibilă și neimputabilă reclamantului.

Însă condiția principală a eligibilității acestor cheltuieli era efectivitatea prestării serviciilor, conform ofertei, cerință asupra căreia autoritatea de management nu a ridicat obiecții.

Prin urmare, nu poate fi validată concluzia instanței de fond referitoare neeligibilitatea cheltuielilor analizate în precedent, astfel că se poate concluziona că raportul de vizită contestat este nelegal, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material reținute.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii reclamantului, anulării actelor contestate sub aspectul declarării neeligibilității cheltuielilor analizate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor împotriva Sentinței nr. 2778 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, admite acțiunea formulată de reclamant.

Anulează Raportul de vizită la fața locului nr. x din 24 iunie 2016 și Decizia AMPOAT nr. 55089 din 30 iunie 2016 și constată ca eligibile cheltuielile refuzate la plată de pârâtă, contestate în prezenta cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM