ÎCCJ, decizie (scj.ro #84039)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84039) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Grup infracțional organizat. Noțiune.

Trafic de droguri. Infracțiune continuată. Complet de divergență

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni

privind criminalitatea organizată

Indice alfabetic:

Drept penal

-

grup infracțional

organizat

-

trafic de droguri

-

complet de

divergență

Legea

nr. 39/2003,

art. 2 lit. a), art. 7

Legea

nr. 143/2000,

art. 2 alin. (1) și (2)

C.

proc

.

pen

.,

art.

308

C.

proc

.

civ

.,

art.

257

1.

Potrivit art.

2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege

grupul

structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o

perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai

multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu

financiar sau alt beneficiu material, iar în conformitate cu prevederile art. 7

alin. (1) din aceeași lege, inițierea sau constituirea unui

grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui

astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea

unor drepturi.

În raport cu aceste prevederi, dacă din

ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă existența unei structuri

organizate, care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau

constituită de inculpați ori la care aceștia să fi aderat sau pe care să o fi

sprijinit și în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit, în

sarcina inculpaților judecați pentru comiterea infracțiunilor privind traficul

de droguri nu se poate reține și săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7

din Legea nr. 39/2003.

aceleiași rezoluții infracționale, săvârșesc, la diferite intervale de timp,

acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de

droguri, unele acțiuni având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de

mare risc, există o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată,

prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C.

pen

., iar nu un concurs de

infracțiuni.

divergență nu exclude posibilitatea pronunțării hotărârii în unanimitate,

conform art. 308 alin. (1) C.

proc

.

pen

., întrucât, potrivit art. 257 alin. (4) C.

proc

.

civ

. - aplicabil conform

art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziții contrare în legea de

procedură penală - judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au

pricinuit divergența.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 21 din 8 ianuarie 2008

Prin sentința nr. 234/PI din 30 aprilie

2007 a Tribunalului Timiș, Secția penală, au fost condamnați următorii

inculpați:

1. C.J.,

în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen

. și art. 16 din Legea nr.

143/2000, la 6 ani închisoare; în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, la 5 ani închisoare și, în baza

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea

nr. 143/2000, la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

alin. (1) lit. b) C.

pen

. s-au contopit pedepsele în

pedeapsa cea mai grea, ce a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

2

.

G.D.,

în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

., la 5 ani

închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

.,

la un an închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

.

s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

3

.

N.R.,

în baza art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, la un an

închisoare.

4

.

Ș.F., în baza

art. 2 alin. (1) și (2)

din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

., la 7 ani închisoare.

5

.

C.M., în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

., la 6 ani

închisoare și, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

., la

un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

alin. (1) lit. b) C.

pen

. s-au contopit pedepsele în

pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani

închisoare.

6

. P.B.,

în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

.,

la 6 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C.

pen

.,

la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

alin. (1) lit. b) C.

pen

. s-au contopit pedepsele în

pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani

închisoare.

Prin aceiași sentință s-a dispus, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc

.

pen

., achitarea

inculpaților C.J., G.D., N.R., Ș.F., C.M. și P.B. pentru infracțiunea prevăzută

în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a inculpatului N.R. pentru infracțiunea

prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C.

pen

.

Prima instanță a reținut, în fapt, că

în urma unor informații obținute prin acțiuni specifice pe linia combaterii

traficului ilicit și deținerii pentru consum propriu de droguri, în luna martie

2005, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a decis autorizarea folosirii

investigatorului acoperit R.S. și a colaboratorului acoperit G.D., fiind emise

autorizațiile 34, 35 și 36 din 3 martie 2005.

La 3 martie 2005, colaboratorul

acoperit s-a întâlnit cu inculpatul C.J. care i-a oferit spre vânzare

comprimate

ecstasy

. În aceiași zi, inculpatul C.J.

i-a vândut, cu suma de 20 de euro, colaboratorului sub acoperire două pastile

ecstasy

. Comprimatele au fost predate organelor de anchetă

și au fost supuse analizelor de laborator, constatându-se că acestea conțin ca

substanță activă 3,4 g

methylenedioxymetamfetamine

(MDMA), substanță care face parte din tabelul nr. I anexă la Legea nr.

143/2000.

La 4 martie 2005, colaboratorul G.D. și

investigatorul sub acoperire R.S. s-au întâlnit cu inculpatul C.J., care a

predat colaboratorului două pastile

ecstasy

contra

sumei de 20 de euro.

Investigațiile efectuate în continuare

au stabilit că și inculpatul Ș.F. desfășoară activități de distribuire a

drogurilor, astfel încât s-a autorizat folosirea investigatorilor acoperiți

G.C. și S.E. și a colaboratorilor H.G. și N.S.

În baza autorizațiilor emise, cei doi colaboratori s-au

întâlnit la 7 aprilie 2005 cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut cu 150 RON trei

bucăți de substanță de culoare verde oliv. Analizele de laborator au stabilit

că substanța vândută de inculpat, în greutate de 2,35 g, este rezină de

cannabis

, fiind prevăzută în tabelul nr. III anexă la Legea

nr. 143/2000.

La 12 aprilie 2005, colaboratorii H.G.

și N.S. s-au întâlnit din nou cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut 2 pastile

ecstasy

cu suma de 100 RON.

La 5 mai 2005, colaboratorul sub

acoperire H.G. s-a întâlnit cu inculpatul Ș.F. și au negociat cumpărarea a trei

pastile

ecstasy

. Inculpatul a cerut, în avans, suma

de 220 RON, iar la 6 mai 2005 s-a întâlnit cu cei doi colaboratori sub

acoperire cărora le-a dat trei comprimate, care au fost ulterior supuse

testării stabilindu-se că acestea conțin MDMA și cofeină.

De asemenea, la 12 mai 2005,

colaboratorul N.S. a fost contactat telefonic de inculpatul Ș.F., care i-a spus

că poate să-i vândă

ecstasy

. Inculpatul l-a contactat

telefonic pe inculpatul C.J. și s-a întâlnit cu acesta, după care Ș.F. a

revenit la locul de întâlnire cu cei doi colaboratori cărora le-a dat trei

pastile

ecstasy

, primind de la aceștia 180 RON.

Analizele de laborator au confirmat că cele trei comprimate conțin MDMA ca

substanță activă.

La 23 mai 2005, inculpatul Ș.F. s-a întâlnit cu investigatorul

S.E. căruia i-a dat un plic conținând 9 pastile de

ecstasy

și o substanță vegetală. Analizele de laborator au stabilit că cele 9

comprimate conțin MDMA și cofeină ca substanțe active, iar substanța vegetală

conține

tetrahydrocannabinol

(THC), substanță

biosintetizată

de planta

cannabis

care face parte din tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000.

Instanța a mai reținut că, în urma unei

înțelegeri prealabile cu inculpatul C.J., inculpații C.M. și P.B. au părăsit

țara, cu destinația Spania, pentru a procura droguri. Întrucât autoritățile

spaniole nu le-au permis accesul, din cauza unor nereguli constatate în

documentele de călătorie, inculpații au fost nevoiți să rămână în Franța, de

unde au cumpărat 500 g rezină de

cannabis

.

Cei doi inculpați au revenit în țară la

16 iunie 2005 cu o cursă a firmei E. și au fost așteptați de inculpatul C.J.

Ofițerii de poliție care monitorizaseră cursele internaționale ale firmei E.,

având informații că urmau să fie aduse droguri în țară, au procedat la

reținerea inculpaților C.M., P.B. și C.J.

La percheziția corporală efectuată

asupra inculpatului C.M. și asupra bagajelor acestuia au fost găsite două plăci

de substanță solidă de culoare brună, stabilindu-se că este vorba de cantitatea

de 462,28 g rezină de

cannabis

.

Instanța a mai reținut că, începând cu

luna martie 2005, inculpatul G.D. a distribuit droguri de risc și de mare risc

și același inculpat, precum și inculpații C.M., P.B., N.R. și C.J. au deținut

și au consumat stupefiante.

Curtea

de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 178/A din 25 septembrie 2007, în

complet de divergență, a respins ca nefondate apelurile procurorului și

inculpaților C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D.

Împotriva deciziei au declarat recurs

procurorul și inculpații C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D.

Din examinarea cauzei în raport cu

motivele de recurs invocate, dar și din oficiu în condițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C.

proc

.

pen

., invocat de procuror și de inculpatul G.D., nu

este fondat.

Din actele dosarului rezultă că, la 20

septembrie 2007, instanța de apel a dispus, conform art. 308 alin. (5) C.

proc

.

pen

., reluarea judecății în

complet de divergență, iar dezbaterile au avut loc în fața acestui complet,

legal constituit din trei judecători.

Conform dispozițiilor art. 307 și art.

308 C.

proc

.

pen

.,

hotărârea se pronunță de membrii completului în fața căruia au avut loc

dezbaterile.

Judecarea unei cauze în complet de

divergență nu exclude posibilitatea pronunțării hotărârii în unanimitate,

conform art. 308 alin. (1) C.

proc

.

pen

., atâta timp cât potrivit art. 257 alin. (4) C.

proc

.

civ

., aplicabil conform

art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziții contrare în legea de

procedură penală, judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au

pricinuit divergența.

Așa fiind, o hotărâre pronunțată în

complet de divergență poate fi rezultatul acordului tuturor membrilor

completului și, numai dacă nu este întrunită unanimitatea, hotărârea se ia cu

majoritate și este obligatorie motivarea opiniei separate.

Cum în cauză decizia

recurată

a fost pronunțată de membrii completului de

divergență, constituit potrivit legii din trei judecători, se constată că nu au

fost încălcate dispozițiile legale imperative privind compunerea instanței de

apel.

constată că nu este fondat nici motivul, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc

.

pen

.,

invocat în recursul declarat de procuror, prin care s-a arătat, între altele,

că este greșită soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea

prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, din ansamblul probelor

administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existența unui grup

infracțional organizat în înțelesul dat acestei noțiuni de dispozițiile art. 2

lit. a) din Legea nr. 39/2003, de „grup structurat, format din trei sau mai

multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în

scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct

sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”, cu precizarea

expresă că „nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional

în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are

continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii

săi în cadrul grupului.”

Acuzarea inculpaților pentru comiterea

infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe

interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei sau cu

alte persoane. Acestea nu relevă, însă, existența unei structuri organizate,

care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpați

sau la care aceștia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul

căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit.

Se constată că nu există

nicio

dovadă certă care să ateste, în concret, existența

unui grup infracțional organizat.

Simplul fapt că, în cadrul

convorbirilor telefonice purtate de unii dintre inculpați, i se spunea

inculpatului C.J. „cel mare” nu este în măsură să dovedească existența grupului

infracțional și calitatea de conducător a acestui inculpat, atâta timp cât nici

măcar din aceste discuții nu rezultă o activitate efectivă de coordonare,

organizare sau control desfășurată de inculpat asupra activității infracționale

a celorlalți.

Nefiind dovedit în cauză că inculpații

au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat se constată că este

legală și temeinică soluția de achitare a acestora pentru infracțiunea

prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc

.

pen

., invocat de procuror.

Se constată că este corectă încadrarea

juridică a faptelor comise de inculpații C.J., Ș.F. și G.D. într-o infracțiune

unică prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen

., și nu în infracțiunea

prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

. în concurs cu infracțiunea

prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează

în alin. (1) forma tip a infracțiunii de trafic de droguri și în alin. (2) o

formă agravată a aceleiași infracțiuni, în situația în care obiectul traficului

îl constituie droguri de mare risc.

Cum inculpații, acționând cu aceeași

rezoluție infracțională, au săvârșit la diferite intervale de timp acțiuni

care, fiecare în parte, întrunesc conținutul infracțiunii de trafic de droguri,

unele având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, corect

a reținut instanța de apel că inculpații au săvârșit o unică infracțiune de

trafic de droguri în formă continuată prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.,

și nu un concurs de infracțiuni.

de casare cu privire la

nelegalitatea

pedepsei

aplicate inculpatului P.B.

Astfel, inculpatul a fost condamnat la

o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.

4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. ultim C.

pen

.

Infracțiunea prevăzută în art. 4 alin.

(1) din Legea nr.143/2000 este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni

la 2 ani sau amendă.

Întrucât s-au reținut în favoarea

inculpatului circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și alin.

ultim C.

pen

., era obligatorie coborârea pedepsei sub

minimul special.

Cum la stabilirea pedepsei nu s-a făcut

aplicarea art. 76 C.

pen

., se constată existența

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc

.

pen

.

Față de considerentele expuse, au fost

admise recursurile declarate de procuror și de inculpatul P.B. și, conform art.

385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc

.

pen

., au fost casate decizia penală atacată și sentința

penală nr. 234/PI din 30 aprilie 2007, numai cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000. Rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru

această infracțiune, în condițiile art. 76 alin. (1) lit. e) C.

proc

.

pen

., o pedeapsă coborâtă

sub minimul special prevăzut de lege, de 5 luni închisoare. Celelalte recursuri

declarate în cauză au fost respinse.