ÎCCJ, decizie (scj.ro #84039)

Grup infracțional organizat. Noțiune. Trafic de droguri. Infracțiune continuată. Complet de divergență Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Infracțiuni privind criminalitatea organizată Indice alfabetic: Drept penal - grup infracțional organizat - trafic de droguri - complet de divergență Legea nr. 39/2003, art. 2 lit. a), art. 7 Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) C. proc . pen ., art. 308 C. proc . civ ., art. 257 1. Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeași lege, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În raport cu aceste prevederi, dacă din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă existența unei structuri organizate, care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau constituită de inculpați ori la care aceștia să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit și în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit, în sarcina inculpaților judecați pentru comiterea infracțiunilor privind traficul de droguri nu se poate reține și săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

2. Dacă inculpații, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, săvârșesc, la diferite intervale de timp, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de droguri, unele acțiuni având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, există o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., iar nu un concurs de infracțiuni. 3. Judecarea unei cauze în complet de divergență nu exclude posibilitatea pronunțării hotărârii în unanimitate, conform art. 308 alin. (1) C. proc . pen ., întrucât, potrivit art. 257 alin. (4) C. proc . civ . - aplicabil conform art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziții contrare în legea de procedură penală - judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 21 din 8 ianuarie 2008 Prin sentința nr. 234/PI din 30 aprilie 2007 a Tribunalului Timiș, Secția penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1. C.J., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și art. 16 din Legea nr. 143/2000, la 6 ani închisoare; în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, la 5 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen . s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, ce a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

2 . G.D., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la 5 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen . s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. 3 . N.R., în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, la un an închisoare. 4 . Ș.F., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la 7 ani închisoare.

5 . C.M., în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la 6 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen . s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. 6 . P.B., în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la 6 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen . s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. Prin aceiași sentință s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., achitarea inculpaților C.J., G.D., N.R., Ș.F., C.M. și P.B. pentru infracțiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a inculpatului N.R. pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . Prima instanță a reținut, în fapt, că în urma unor informații obținute prin acțiuni specifice pe linia combaterii traficului ilicit și deținerii pentru consum propriu de droguri, în luna martie 2005, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a decis autorizarea folosirii investigatorului acoperit R.S.

și a colaboratorului acoperit G.D., fiind emise autorizațiile 34, 35 și 36 din 3 martie 2005. La 3 martie 2005, colaboratorul acoperit s-a întâlnit cu inculpatul C.J. care i-a oferit spre vânzare comprimate ecstasy . În aceiași zi, inculpatul C.J. i-a vândut, cu suma de 20 de euro, colaboratorului sub acoperire două pastile ecstasy . Comprimatele au fost predate organelor de anchetă și au fost supuse analizelor de laborator, constatându-se că acestea conțin ca substanță activă 3,4 g methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanță care face parte din tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000. La 4 martie 2005, colaboratorul G.D. și investigatorul sub acoperire R.S. s-au întâlnit cu inculpatul C.J., care a predat colaboratorului două pastile ecstasy contra sumei de 20 de euro.

Investigațiile efectuate în continuare au stabilit că și inculpatul Ș.F. desfășoară activități de distribuire a drogurilor, astfel încât s-a autorizat folosirea investigatorilor acoperiți G.C. și S.E. și a colaboratorilor H.G. și N.S. În baza autorizațiilor emise, cei doi colaboratori s-au întâlnit la 7 aprilie 2005 cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut cu 150 RON trei bucăți de substanță de culoare verde oliv. Analizele de laborator au stabilit că substanța vândută de inculpat, în greutate de 2,35 g, este rezină de cannabis , fiind prevăzută în tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000. La 12 aprilie 2005, colaboratorii H.G. și N.S. s-au întâlnit din nou cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut 2 pastile ecstasy cu suma de 100 RON.

La 5 mai 2005, colaboratorul sub acoperire H.G. s-a întâlnit cu inculpatul Ș.F. și au negociat cumpărarea a trei pastile ecstasy . Inculpatul a cerut, în avans, suma de 220 RON, iar la 6 mai 2005 s-a întâlnit cu cei doi colaboratori sub acoperire cărora le-a dat trei comprimate, care au fost ulterior supuse testării stabilindu-se că acestea conțin MDMA și cofeină. De asemenea, la 12 mai 2005, colaboratorul N.S. a fost contactat telefonic de inculpatul Ș.F., care i-a spus că poate să-i vândă ecstasy . Inculpatul l-a contactat telefonic pe inculpatul C.J. și s-a întâlnit cu acesta, după care Ș.F. a revenit la locul de întâlnire cu cei doi colaboratori cărora le-a dat trei pastile ecstasy , primind de la aceștia 180 RON.

Analizele de laborator au confirmat că cele trei comprimate conțin MDMA ca substanță activă. La 23 mai 2005, inculpatul Ș.F. s-a întâlnit cu investigatorul S.E. căruia i-a dat un plic conținând 9 pastile de ecstasy și o substanță vegetală. Analizele de laborator au stabilit că cele 9 comprimate conțin MDMA și cofeină ca substanțe active, iar substanța vegetală conține tetrahydrocannabinol (THC), substanță biosintetizată de planta cannabis care face parte din tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000. Instanța a mai reținut că, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpatul C.J., inculpații C.M. și P.B. au părăsit țara, cu destinația Spania, pentru a procura droguri.

Întrucât autoritățile spaniole nu le-au permis accesul, din cauza unor nereguli constatate în documentele de călătorie, inculpații au fost nevoiți să rămână în Franța, de unde au cumpărat 500 g rezină de cannabis . Cei doi inculpați au revenit în țară la 16 iunie 2005 cu o cursă a firmei E. și au fost așteptați de inculpatul C.J. Ofițerii de poliție care monitorizaseră cursele internaționale ale firmei E., având informații că urmau să fie aduse droguri în țară, au procedat la reținerea inculpaților C.M., P.B. și C.J. La percheziția corporală efectuată asupra inculpatului C.M. și asupra bagajelor acestuia au fost găsite două plăci de substanță solidă de culoare brună, stabilindu-se că este vorba de cantitatea de 462,28 g rezină de cannabis . Instanța a mai reținut că, începând cu luna martie 2005, inculpatul G.D.

a distribuit droguri de risc și de mare risc și același inculpat, precum și inculpații C.M., P.B., N.R. și C.J. au deținut și au consumat stupefiante. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 178/A din 25 septembrie 2007, în complet de divergență, a respins ca nefondate apelurile procurorului și inculpaților C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D. Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul și inculpații C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D. Din examinarea cauzei în raport cu motivele de recurs invocate, dar și din oficiu în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: 1. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc . pen ., invocat de procuror și de inculpatul G.D., nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că, la 20 septembrie 2007, instanța de apel a dispus, conform art. 308 alin. (5) C. proc . pen ., reluarea judecății în complet de divergență, iar dezbaterile au avut loc în fața acestui complet, legal constituit din trei judecători. Conform dispozițiilor art. 307 și art. 308 C. proc . pen ., hotărârea se pronunță de membrii completului în fața căruia au avut loc dezbaterile. Judecarea unei cauze în complet de divergență nu exclude posibilitatea pronunțării hotărârii în unanimitate, conform art. 308 alin. (1) C. proc . pen ., atâta timp cât potrivit art. 257 alin. (4) C. proc . civ ., aplicabil conform art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziții contrare în legea de procedură penală, judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența.

Așa fiind, o hotărâre pronunțată în complet de divergență poate fi rezultatul acordului tuturor membrilor completului și, numai dacă nu este întrunită unanimitatea, hotărârea se ia cu majoritate și este obligatorie motivarea opiniei separate. Cum în cauză decizia recurată a fost pronunțată de membrii completului de divergență, constituit potrivit legii din trei judecători, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile legale imperative privind compunerea instanței de apel. 2. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este fondat nici motivul, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen ., invocat în recursul declarat de procuror, prin care s-a arătat, între altele, că este greșită soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existența unui grup infracțional organizat în înțelesul dat acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de „grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”, cu precizarea expresă că „nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.” Acuzarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei sau cu alte persoane.

Acestea nu relevă, însă, existența unei structuri organizate, care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpați sau la care aceștia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit. Se constată că nu există nicio dovadă certă care să ateste, în concret, existența unui grup infracțional organizat. Simplul fapt că, în cadrul convorbirilor telefonice purtate de unii dintre inculpați, i se spunea inculpatului C.J. „cel mare” nu este în măsură să dovedească existența grupului infracțional și calitatea de conducător a acestui inculpat, atâta timp cât nici măcar din aceste discuții nu rezultă o activitate efectivă de coordonare, organizare sau control desfășurată de inculpat asupra activității infracționale a celorlalți.

Nefiind dovedit în cauză că inculpații au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat se constată că este legală și temeinică soluția de achitare a acestora pentru infracțiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003. 3. Nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc . pen ., invocat de procuror. Se constată că este corectă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpații C.J., Ș.F. și G.D.

într-o infracțiune unică prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., și nu în infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . în concurs cu infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . Art. 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează în alin. (1) forma tip a infracțiunii de trafic de droguri și în alin. (2) o formă agravată a aceleiași infracțiuni, în situația în care obiectul traficului îl constituie droguri de mare risc.

Cum inculpații, acționând cu aceeași rezoluție infracțională, au săvârșit la diferite intervale de timp acțiuni care, fiecare în parte, întrunesc conținutul infracțiunii de trafic de droguri, unele având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, corect a reținut instanța de apel că inculpații au săvârșit o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., și nu un concurs de infracțiuni. 4. Se constată că este fondat motivul de casare cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului P.B.

Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen . Infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr.143/2000 este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Întrucât s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen ., era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special. Cum la stabilirea pedepsei nu s-a făcut aplicarea art. 76 C. pen ., se constată existența cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc . pen . Față de considerentele expuse, au fost admise recursurile declarate de procuror și de inculpatul P.B.

și, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc . pen ., au fost casate decizia penală atacată și sentința penală nr. 234/PI din 30 aprilie 2007, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru această infracțiune, în condițiile art. 76 alin. (1) lit. e) C. proc . pen ., o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, de 5 luni închisoare. Celelalte recursuri declarate în cauză au fost respinse.