ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 11/2020

HOTĂRÂRE

14.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 11/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Dâmbovița, la data de 8 mai 2019, sub nr. x/2019 reclamanții A.; B.; C.; D.; E.; F.; G.; H.; I.; J.; K.; L.; M.; N.; O.; P. și Q., având calitatea de personal auxiliar conex în cadrul Judecătoriei Zărnești, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV, au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi salariate reprezentând indexări salariale în cuantum de 18%, începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi bănești reprezentând creșteri salariale de 7%, creșteri compuse din suma indexărilor de 1 %, 1 % și 5%, începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte masuri în domeniul cheltuielilor publice; obligarea paratului la recalcularea, alocarea și plata despăgubirilor cu titlu de drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite prin aplicarea procentului de 18% și 7% și drepturile salariale efectiv acordate începând cu 9 aprilie 2015, raportat la prevederile Deciziei nr. 794 a Curții Constituționale, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței și până la data plății efective, precum și cheltuieli de judecată.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legea nr. 71/2015: O.U.G. nr. 83/2015; O.G. nr. 3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 Codul Muncii, precum și Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. art. 1 indice 1, alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 293/2015, art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (4). art. 11, art. 20. art. 148 din Constituția României. Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 6, art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1. Protocolul nr. 12. Convenția nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare ratificată prin Decretul nr. 213/1967, Decizia nr. 794 a Curții Constituționale și Hotărârea dată în dosarul nr. x/2018 - Recurs în interesul legii, prin care în interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, s-a stabilit că majorările (indexările în procent de 18%), prevăzute de O.G. nr. 10/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

La termenul din data de 8 mai 2019 Tribunalul Dâmbovița a dispus disjungerea dosarului nr. x/2019, în care au rămas reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., aceștia având calitatea de grefieri.

În dosarul nou format, nr. x/2019, din care fac parte reclamanții M., N., O., P. și Q., având calitatea de agent procedural, aprod, muncitor întreținere și pensionar, a fost ridicată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, instanța rămânând în pronunțare pe această excepție.

Prin sentința civilă nr. 780 din 8 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut că, față de obiectul cauzei, în speță sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 266 din Codul muncii și că, în cazul reclamanților nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., întrucât din datele cauzei rezultă că aceștia au domiciliul în raza de competență a Tribunalului Brașov.

Pe rolul Tribunalului Brașov cauza a fost înregistrată la data de 24.05.2019.

La 12 septembrie 2019, urmare solicitărilor instanței, reclamanții și-au precizat petitul 1 al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâților Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile plătite și cele rezultate de recalcularea pe baza unei valori de referință sectorială de 405 RON la care să se adauge o majorare de 8,5% (4%+4,5%) conform O.G. nr. 13/2008 pe perioada 09.04.23015 - 30.11.2015, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile plătite și cele rezultate de recalcularea pe baza unei valori de referință sectorială de 405 RON la care să se adauge o majorare de 8,5% (4%+4,5%) conform O.G. nr. 13/2008 și majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

La 4 octombrie 2019 pârâta Curtea de Apel Brașov a formulat întâmpinare la precizarea de acțiune prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov de a judeca prezenta cauză având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, necompetența fiind determinată de calitatea de pârâți a Tribunalului Brașov și a Curții de Apel Brașov. A solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei către una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

A mai invocat excepția de litispendență față de cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, deoarece această instanță a fost cea dintâi sesizată cu soluționarea cauzei, obiectul dosarului nr. x/2019 fiind modificat integral numai ca urmare a cererii precizatoare formulate de reclamanți, cerere ulterioară înregistrării dosarului nr. x/2019, sens în care a indicat prevederile art. 138 C. proc. civ.

S-a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 26.02.2016, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii.

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 841 din 20 februarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov invocată de pârâta Curtea de Apel Brașov.

A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

A suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei soluții cea de-a doua instanță a apreciat că pricina dedusă judecății este un litigiu de muncă, astfel că, față de obiectul judecății, în speță sunt incidente în determinarea instanței competente teritorial dispozițiile art. 269 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 266 din Codul muncii iar, față de calitatea părților, prevederile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în primă instanță tribunalului. Aceasta a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2019.

În dosarul nou format, nr. x/2019, urmare a disjungerii dispuse de Tribunalul Dâmbovița, la termenul de la 8 mai 2019, au calitatea de reclamanți M., N., O., P. și Q., ce funcționează în cadrul Judecătoriei Zărnești ca agent procedural, respectiv aprod, muncitor întreținere și pensionar.

Dispozițiile art. 3 raportat la art. 90

din Legea nr. 567/2004, cu referire la art. 41 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești recunosc acestor reclamanți, din perspectiva profesiei pe care o exercită, calitatea de personal conex în cadrul instanței unde funcționează, acestora fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul". Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate tribunalul reține că reclamanții puteau sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâți a Tribunalului Brașov, respectiv a Curții de Apel Brașov.

Reclamanții au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)

al aceluiași text de lege care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamanților să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opțiunii.

Reclamanții au calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Zărnești, (personal căruia îi sunt aplicabile, potrivit art. 90

din Legea nr. 567/2004, dispozițiile speciale referitoare la grefieri), instanță aflată în raza teritorială a Tribunalului Brașov, pârât în cauză alături de Curtea de Apel Brașov.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.