ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1080A din 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 ianuarie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a noțiunii de "putere de lucru judecat", față de considerentele Deciziei civile nr. 555A din 21 iunie 2017, întrucât, prin această decizie, Curtea de Apel București a interpretat clauzele contractului de tranzacție încheiat între C. și A. și a stabilit că din acest contract rezultă existența unei datorii între două societăți comerciale ca urmare a organizării meciului amical de fotbal între D. și E., eveniment în urma căruia cele două societăți trebuiau să împartă profitul și să suporte pierderile.

Recurenții au considerat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-recurenți a fost motivată pe lipsa unui contract între reclamantă și pârâți, iar prin Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017, Curtea de Apel București s-a pronunțat doar pe calitatea procesuală activă a reclamantului C., raportat la clauzele contractului de tranzacție, fără a se pronunța pe fondul cauzei. Astfel, calitatea de creditoare, respectiv de debitori a celor doi pârâți trebuia analizată prin raportare la existența sau nu a unui raport contractual încheiat între aceștia, iar reclamanta a susținut prin cererea de chemare în judecată că nu există un contract între cele două societăți comerciale și pârâtul A. a fost doar un colaborator.

Conchizând, recurenții au arătat ca intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă, iar pârâții nu au calitate procesuală pasivă, deoarece între aceștia nu există niciun raport juridic (contract, convenție etc), fapt susținut chiar de către reclamantă.

Cu privire la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenții au arătat că instanța a aplicat și interpretat greșit atât noțiunea de întrerupere a prescripției, cât și noțiunea de putere de lucru judecat. Astfel, instanța de apel a respins, în mod greșit, excepția prescrierii dreptului la acțiune pe motiv că actul adițional din data de 01 martie 2015 a întrerupt termenul de prescripție, iar potrivit art. 2451 alin. (2) și (3) C. civ., după întrerupere a început să curgă un nou termen de prescripție.

Recurenții au arătat că actul adițional din data de 01 martie 2015 a fost încheiat de între C. și A., iar prin Decizia nr. 555 A din 21 iunie 2017 s-a stabilit cu putere de lucru judecat lipsa calității procesuale active a numitului C., astfel că actul adițional nu putea produce niciun efect, întrucât C. nu avea calitate să semneze acest act.

Pe fondul cauzei, recurenții au considerat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a contractului de tranzacție, care este legea părților, reținând că reclamanta a făcut dovada recunoașterii datoriei de către pârâți, întrucât pârâtul A. a acționat atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al societății

pârâte, însă instanța nu a indicat nicio probă concretă din care să rezulte aceste aspecte.

Totodată, instanța de apel a apreciat că, deși nici reclamanta și nici societatea pârâtă nu au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017 al Curții de Apel București, pârâții nu au făcut dovada că sunt străini față de contractul de tranzacție, care nu a fost datat, și față de actul adițional din 01 martie 2015.

Recurenții au invocat, în combaterea raționamentului instanței de apel, prevederile art. 249 C. proc. civ. și au arătat că B. nu și-a asumat nicio obligație față de reclamantă, fiind total străină de obiectul contractelor de tranzacție, temei al cererii de chemare în judecată. De altfel, încheierea, la data de 03 iulie 2012, a unui contract de organizare evenimente între reclamanta F. SRL și pârâta B., contract care nu a fost semnat de această din urmă societate, face și dovada faptului că pârâtul A. nu a acționat ca reprezentant al societății.

Recurenții au susținut că nu sunt de acord cu raționamentul instanței de apel, care a susținut că A. a semnat contractul de tranzacție atât în nume personal, cât și ca reprezentant al societății, iar încheierea la data de 03 iulie 2012 a unui contract de organizare evenimente având același obiect cu cel al contractului de tranzacție, nu își mai avea rostul, contractul de tranzacție fiind suficient.

În concluzie, recurenții au considerat că din întreg materialul probatoriu rezultă că au existat mai multe discuții despre o eventuală colaborare între societatea reclamantă și societatea pârâtă, colaborare care nu s-a concretizat.

În termen legal, intimata-reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca temeinică și legală.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului formulat în cauză, intimata-reclamantă a susținut că, în cuprinsul cererii de recurs, se reiau motivările din întâmpinare și cererea de apel, neaducându-se motive noi, care să nu fi fost invocate anterior, iar prin modul de redactare a cererii de recurs, recurenții au dorit o rejudecare pe fond a cauzei, lucru inadmisibil în această cale de atac extraordinară, care nu are caracterul devolutiv al apelului.

Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active a intimatei- reclamante și a calității procesuale pasive a recurentelor-pârâte, intimata a arătat că aceste excepții sunt neîntemeiate și, pe cale de consecință se impun a fi respinse, întrucât intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, aspect stabilit atât de către instanța de fond, cât și, cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 555A/21.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București.

Intimata-reclamantă a mai arătat că, în mod corect, instanța de apel, a reținut că atât timp cât a existat contractul de tranzacție dintre cele două părți, act juridic a cărui existență nu a fost negată, raportat și la decizia pronunțată în primul proces derulat între părți, reclamanta are calitate procesuală activă.

Referindu-se la excepția prescripției dreptului la acțiune, reiterată în recurs, intimata-reclamantă a apreciat că pârâtul a recunoscut în scris existența debitului, fiind incidente prevederile din C. civ. privitoare la întreruperea cursului prescripției și la începerea unui nou termen, cum corect a reținut și tribunalul.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu a făcut vorbire despre existența vreunui contract semnat cu pârâții, ci doar despre înțelegerea ca un asemenea contract să se încheie în viitor.

A mai arătat că debitul, a cărui achitare integrală se solicită pe calea acțiunii, este unul cert, lichid și exigibil, fiind recunoscut și însușit la plată, atât prin recunoașterea expresă, cât și prin tranzacțiile încheiate anterior demersului judiciar, recurenții făcând plăți parțiale ale acestui debit.

Conchizând, intimata a solicitat a se avea în vedere că recurentul a acționat atât în nume propriu, cât și în calitatea sa de reprezentant al recurentei persoană juridică, acțiunile desfășurate de către acesta, precum și asumarea publică a calității sale de persoană care acționează în numele societății sale, fiind evidente.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, este declarat în termen legal, este legal timbrat, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate; de asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la excepția inadmisibilității invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta nu se raportează la exercitarea unei căi de atac nereglementate de lege, deci inadmisibilă, ci la natura și conținutul motivelor de recurs, la modul în care recurenții au înțeles să-și dezvolte motivele de recurs, aspect care va fi analizat cu prioritate prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 660 din 27 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC F. SRL, instanța reținând că cererea de chemare în judecată a fost, în mod corect, admisă în contradictoriu cu ambii pârâți, iar pretențiile formulate au fost justificate în raport cu prevederile art. 1270 alin. (1) și art. 1516 C. civ.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți au indicat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu au arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, respectiv respingerea lipsei calității procesuale pasive a recurenților, ca urmare a interpretării greșite, de către instanța de apel, a noțiunii de "putere de lucru judecat", în raport de considerentele Deciziei nr. 555A din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că instanța de apel a expus, pe larg, motivele pentru care a constatat corectă reținerea de către prima instanță a puterii de lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017, iar criticile recurenților nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care susțin că reiese că au existat mai multe discuții cu privire la o eventualitate colaborare între societatea reclamantă și pârâți, colaborare care, însă, nu s-a concretizat, toate aceste susțineri fiind incompatibile cu structura recursului.

Cu privire la critica referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, respectiv că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare greșite a noțiunii de întrerupere a prescripției, Înalta Curte reține că argumentele aduse în susținerea acestei critici nu se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenți, care presupun nu numai indicarea normei pretins încălcate sau greșit aplicate, ci și arătarea argumentelor juridice, de natură să conducă la incidența acestui caz de casare a hotărârii atacate.

De asemenea, nici în susținerea criticii privind greșita interpretare de către instanța de apel a contractului de tranzacție, recurenții nu au dezvoltat, în concret, critici prin care să pună în discuție modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat normele legale care reglementează acest contract.

În acest sens, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Cu privire la cererea formulată de reclamanta SC F. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2000 RON, potrivit facturii seria x nr. x din 13 martie 2019, achitată la data de 20 martie 2019, conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 1000 RON, întrucât suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în calea de atac a recursului, în procedura de filtru. Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părțile contractului de asistență juridică, ci este consecința evaluării cheltuielilor de judecată care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu și munca prestată de avocat și complexitatea cauzei, criterii prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta SC F. SRL și îi va obliga pe pârâții B. și A. la plata sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susținute de pârâții B. și A. nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de aceștia împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe pârâții B. și A. la plata sumei de 1000 RON către reclamanta SC F. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV