ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 10 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria Orașului Otopeni, prin primar, să dispună obligarea pârâtei la eliberarea către reclamantă a titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 5000 mp, situat în București, Str. x, prin emiterea Ordinului prevăzut de lege.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000, nr. 247/2005, nr. 165/2013 și nr. 168/2015.

Prin Sentința civilă nr. 8740 din 05 decembrie 2016, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cu motivarea că terenul cu privire la care se solicită emiterea titlului de proprietate se află în sectorul 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016*.

Prin Sentința civilă nr. 3822 din data de 05 mai 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Otopeni și a respins, în consecință, acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia civilă nr. 3593/A/25.10.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., împotriva Sentinței civile nr. 3822 din 05 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 1 București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2016*, la data de 04 iunie 2018.

Prin recursul formulat, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea și completarea hotărârii atacate, iar prin decizia ce se va pronunțată să se dispună ca Primăria Sectorului l București - Comisia de specialitate fond funciar, să fie obligată la eliberarea Titlul de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p., teren situat în str. x, sectorul 1 București.

În motivarea recursului, în esență, recurenta a susținut că Primăria Sectorului l București are calitatea de ordonator principal de credite, conform Legii nr. 215/2001, iar Comisia de specialitate fond funciar are sarcina de a emite titlul nou de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p. având în vedere înscrisurile doveditoare, anexate la dosar, înscrisuri pe care, în opinia recurentei, instanțele fondului nu le-au observat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 coroborat cu art. 485 și art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. art. 30 din Legea nr. 58/1974, respectiv art. 36 alin. (3) coroborat cu art. 23 din Legea nr. 18/1991; art. 3 coroborat cu art. 47 alin. (2) - (3) din Legea nr. 165/2013; Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997; Legea 247/2005 actualizată privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; H.G. nr. 890/2005; Legea nr. 168/2015; O.U.G. nr. 66/2015 și art. 888 din C. civ.

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2018, din oficiu, Curtea de Apel București a pus în discuția contradictorie a părților excepția de necompetență materială a acestei instanțe, prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 369/2017 și la prevederile art. XVIII din Legea 2/2013 coroborate cu cele ale art. 483 C. proc. civ. precum și la cele stabilite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 454/2018.

Prin Decizia nr. 538 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 ianuarie 2019.

Prin rezoluția din data de 8 martie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin raportul întocmit la data de 28 mai 2019, s-a reținut că hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunțată în apel de Tribunalul București, secția a V-a civilă, într-un litigiu în materia fondului funciar, soluționat în primă instanță de Judecătoria Sectorului 1 București, astfel că, în opinia raportorului, competența de soluționare în cauză a recursului revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, completul de filtru urmând a aprecia cu privire la acest aspect.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că art. 493 alin. (3) C. proc. civ. este abrogat prin Legea nr. 310/2018, astfel că a solicitat judecarea recursului în baza probelor aflate la dosarul cauzei.

Examinând excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, nejustificându-se competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal, care are ca obiect o cerere de chemare în judecată în materia fondului funciar.

Decizia civilă nr. 3593/A din 25 octombrie 2018, atacată prin prezentul recurs, a fost pronunțată în apel de Tribunalul București, secția a V-a civilă, într-un litigiu în materia fondului funciar, soluționat în primă instanță de Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

În prezenta cauză, deși litigiul are ca obiect o cerere în materia fondului funciar, nefiind unul evaluabil în bani, având în vedere că analiza instanței supreme din decizia anterior menționată a pornit de la constatarea lipsei unei reglementări exprese cu privire la competența de soluționare a recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, cele dezlegate prin considerentele acestei decizii sunt aplicabile mutatis mutandis în prezentul litigiu.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a reținut că, potrivit prevederilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege, iar, conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

A constatat că, din norma de competență citată, rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție, competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

A apreciat că, astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

De asemenea, a arătat că se impun constatări similare și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, a reținut că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și, numai prin excepție, competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, a constatat că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din același act normativ, curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum, în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, Înalta Curte reține că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea normelor anterior evocate, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 3593/A din 25 octombrie 2018 pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel București, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3593/A din 25 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV