ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 iunie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în București, str. x (fost nr. 18), în suprafață de 207 m, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 13350 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere valoarea terenului (109.503 euro).

Prin sentința civilă nr. 772 din 13 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., prin tutore B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală.

Prin decizia civilă nr. 1056 A din 25 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A., prin tutore B. împotriva sentinței civile nr. 772 din 13 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul București.

A fost anulată sentința apelată și, rejudecând, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A..

S-a constatat că apelantul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 204,43 mp situat în București, str. x, delimitat prin punctele 1,2,3,4,5,6, 7, 8,9,10,1 prin raportul de expertiză topo-grafică întocmit de expert C., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani de zile.

A fost omologat raportul de expertiză topografică întocmit de expert C. avizat la OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. x/2019.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs.

Recurentul a susținut că în mod nelegal instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că hotărârea judecătorească pronunțată anterior în dosarul nr. x/2015, ce a avut ca obiect constatarea succesiunii vacante cu privire la moștenirea rămasă după defuncții D. și E., are putere de lucru judecat în ceea ce privește calitatea de succesor al statului.

S-a arătat că, în materie de succesiuni vacante, Statul Român este reprezentat de Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene, în speță, de Direcția Generală a Finanțelor Publice București și nu de Ministerul Finanțelor Publice.

Întrucât în litigiu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, a apreciat că nu este îndeplinită condiția identității dintre părți pentru a se reține existența puterii de lucru judecat.

În acest sens, a susținut și că în mod nelegal instanța de apel a admis acțiunea reclamantului, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ. referitoare la uzucapiune - posesia exercitată de reclamant a fost viciată - nu a fost continuă.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar prin încheierea din 12 martie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1056 A din 25 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 17 septembrie 2020.

La 22 octombrie 2019 intimatul reclamant A. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând în principal anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocațial, în a cărui dovedire a depus factură justificativă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o primă critică, întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține puterea de lucru judecat; hotărârea judecătorească la care se face referire a fost pronunțată în contradictoriu cu Statul Român prin Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene, iar în cauza pendinte pârât este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În susținerea acestei critici, a arătat că respectiva calitate procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, iar în cauză moștenitorul terenului în discuție și pârâtul sunt două persoane distincte.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia, prin raportare la toate argumentele din cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/04.07.2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, acest text este incident numai în cadrul procedurii notariale, ceea ce înseamnă că într-un litigiu de drept comun se aplică dispozițiile generale, respectiv art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 223 din C. civ.

Raportul juridic dedus judecății a luat naștere înainte de intrarea în vigoare a C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune care a început încă din anul 1958 și a continuat să se deruleze și sub imperiul legii noi.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954:

"Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop."

Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (1) C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul când legea stabilește un alt organ în acest sens."

Mai mult, pe tot parcursul judecării cauzei, Statul Român a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel încât niciuna dintre entitățile juridice din proces nu a suferit vreo vătămare procesuală.

Se reține că prin sentința civilă nr. 9085/14.06.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2015, s-a constatat vacanța succesorală pentru masa succesorală a defuncților D. și E., precum și calitatea de moștenitor a Statului Român.

Această hotărâre judecătorească conferă calitate procesuală pasivă Statului Român, având putere de lucru judecat în prezenta cauză în ceea ce privește calitatea de succesor a Statului Român față de D. și E., proprietarii terenului în suprafață de 200 mp situat în str. x Sector 3 București.

În consecință, nu se poate reține că instanța de apel a făcut o confuzie între calitatea de parte și calitatea de reprezentant, deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile legale evocate, calitatea de parte este a Statului Român, reprezentat în litigiile de drept comun prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât criticile formulate de recurent sub acest aspect sunt nefondate.

În acest context, Statul Român are legitimare procesuală pasivă, de vreme ce calitatea sa a fost constatată prin hotărâre judecătorească și poate sta în proces cu privire la toate capetele de cerere formulate de reclamant.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1890 C. civ. de la 1864, este nefondată critica recurentului pârât privind greșita aplicare de către instanța de apel a acestor norme legale, în sensul că nu ar fi îndeplinite cerințele textului menționat anterior, respectiv posesia de peste 30 ani, iar aceasta să fie utilă, adică neviciată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de către reclamant, instanța de apel reținut în mod corect incidența Deciziei nr. 4/2006, pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că:

"În cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin Decretele-lege nr. 1/1989 și 9/1989, posesorii terenurilor pot solicita instanțelor de judecată să se constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective."

Așadar, posesia exercitată de reclamant și de antecesorii săi asupra imobilului este de natură să producă efecte juridice în temeiul dispozițiilor art. 1890 C. civ. de la 1864, fiind aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate, după îndeplinirea termenului prevăzut de lege, criticile recurentului pârât fiind nefondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 1056 A din 25 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Văzând prevederile art. 451 și următoarele C. proc. civ., precum și dovada onorariul de avocat, instanța va obliga pe recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1056 A din 25 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.