ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 933/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 21.05.2019 reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, a solicitat anularea Procesului-verbal de control nr. x/05.11.2018 și a Anexei de constatare a acestuia cu privirile la măsurile nr. 1, 2, 4 și 5 dispuse prin anexa de constatare la procesul-verbal de control; suspendarea efectelor actelor anterior menționate și contestate de către reclamantă, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 8470/2019 Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează prin art. 10 alin. (3) competența de soluționare a cauzei din punct de vedere teritorial, stabilindu-se o competență exclusivă de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului (Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.).

S-a reținut că în cauză acțiunea a fost formulată de reclamanta A. SA, cu sediul în București, str. x.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 8052 din data de 25.11.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, în vederea soluționării cauzei.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în vederea soluționării conflictului.

Tribunalul a constatat raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, că reclamanta este o societate de drept privat asimilată instituțiilor publice, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar pârâtul are sediul în județul Constanța, astfel că este competent în soluționarea litigiului Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, în raport de calitatea acesteia de persoană juridică de drept public sau de drept privat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de A. SA, reprezentată de Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Constanța, având ca obiect contestarea Procesului-verbal de control nr. x/05.11.2018 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, prin care au fost constatate abateri de la dispozițiile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă în cazul unor salariați din cadrul Sucursalei Constanța.

Competenta instanței de contencios administrativ este atrasă de obiectul cauzei, contestațiile împotriva proceselor-verbale de control soluționând-se potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 108/1999, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nu în raport de calitatea reclamantei.

Referitor la această calitate, Înalta Curte reține că, deși legiuitorul asimilează autorităților publice, inclusiv persoanele juridice de drept privat care furnizează un serviciu public, determinant pentru aplicarea normelor cuprinse în Legea nr. 554/2004 este ca aceasta să acționeze în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, întrucât, așa cum administrația poate acționa în calitate de persoană juridică civilă, la rândul său, furnizorul nu poate fi tratat în toate situațiile drept emitent de acte administrative.

Din această perspectivă, întrucât obiectul cauzei se situează în domeniul contravenționalului, vizând încălcarea de către reclamantă a unor raporturi juridice de de dreptul muncii, aceasta nu poate fi asimilată în speță, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorități publice, astfel încât competența se va stabili în raport de teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. SA în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - GV