ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, la data de 24.09.2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a solicitat anularea Deciziei nr. CRR-REG - 21617/12.08.2015 emisă de către pârâtă și trimiterea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. VL 58773/25.03.2015 la organul emitent, în vederea soluționării ei pe fond.

În motivare s-a arătat în esență, că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea din cadrul D.G.R.F.P. Craiova a emis Decizia nr. VL 58773/25.03.2015, privind răspunderea solidara a reclamantului cu S.C. B. S.R.L., pentru suma de 1.863.055 RON. Reclamantul a contestat în temeiul art. 205 - 207 din C. proc. fisc. decizia de răspundere solidară și a solicitat în temeiul prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. repunerea în termenul de a formula această contestație, pe care a depus-o peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

S-a mai arătat că prin Decizia nr. CRR-REG - 21767/12.08.2015 pârâta D.G.R.F.P. Craiova a respins contestația formulată de reclamant ca fiind nedepusă în termen, reținând în esență că atât decizia de impunere, cât și raportul de inspecție contestate au fost comunicate la data de 16.10.2014 prin publicitate, ca și notificarea din 04.12.2014, precum și că reclamantul nu a dovedit că și-a schimbat localitatea de domiciliu din orașul Călimănești, județ Vâlcea.

Prin Sentința nr. 256 din data de 17.02.2016 Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.06.2016.

Prin Sentința nr. 110/F-CONT din data de 16.05.2016 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. CRR-REG-21617 din 12 august 2015 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a anulat Decizia nr. CRR REG-21617/12.08.2015 întocmită de D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Vâlcea și a obligat pârâta să soluționeze contestația administrativă pe fond.

Împotriva Sentinței nr. 110/F-CONT din data de 16.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanța de fond a depășit cadrul procesual pentru care a fost învestită, deoarece prin cererea de chemare în judecată nu se invocă expres prevederile art. 207 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (2) lit. I) din C. proc. fisc.

În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 22 alin. (4) și (6) din C. proc. civ. întrucât, este foarte clar că instanța de fond a depășit limitele învestirii, contestatoarea nu a invocat în mod expres prevederile art. 207 alin. (4) coroborat cu art. 43 din C. proc. fisc.

În ceea ce privește Decizia CRR-REG 21617/12.08.2015, aceasta a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. (i) din C. proc. fisc. în sensul că în aceasta este specificat foarte clar organul fiscal la care se depune contestația.

Cât timp intimata-contestatoare a depus corect contestația la sediul organului fiscal emitent, aceasta a avut cunoștință despre termenul de contestare, aprecierile instanței de fond cu privire la lipsa organului la care se depune contestația nefiind întemeiată.

Termenul de 3 luni ar fi curs numai în cazul în care intimata contestatoare ar fi depus greșit acțiunea, respectiv în altă parte decât AJFP Vâlcea.

Instanța de fond nu trebuia să procedeze din oficiu la analiza mențiunilor făcute în legătură cu calea de atac, deoarece această chestiune nu a fost invocată de parte.

De asemenea, Decizia de atragere a răspunderii solidare VL 58773/25.03.2015 a fost întocmită în conformitate cu prevederile OPANAF 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din O.G. nr. 29/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Mențiunile referitoare la celea de atac sunt identice cu cele prevăzute de anexa 3 din OPANAF 127/2014 și care cuprind în mod expres:

*) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal emitent al prezentului act normativ.

**) Se va completa în situația în care debitorul se află în procedura insolvenței, potrivit legii.

***) Administrațiile județene ale finanțelor publice județene sau, după caz, administrațiile sectoarelor 1 - 6 ale finanțelor publice.

*1) se vor indica sumele datorate de către debitorul principal.

*2) Se indică motivele de fapt, temeiul de drept și legăturile de cauzalitate care stau la baza deciziei de angajare a răspunderii solidare. De asemenea, se indică perioadele de timp în care au fost înregistrate acțiunile culpabile ale responsabilului.

*3) Se menționează amănunțit toate concluziile cu privire la cele prezentate în apărarea sa de către responsabil.

*4) Se indică numele/denumirea responsabilului căruia îi este adresată decizia de angajare a răspunderii solidare.

*5) Se indică numele/denumirea celorlalți responsabili în afara celui căruia îi este adresată decizia, dacă este cazul.

Astfel că este evident că nu se poate reține o culpă a organului fiscal câtă vreme acesta a respectat în totalitate prevederile OPANAF 127/2014.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. VL 58773/25.03.2015, privind răspunderea solidara a reclamantului A. cu S.C. B. S.R.L., pentru suma de 1.863.055 RON și a Deciziei nr. CRR-REG - 21767/12.08.2015 prin care pârâta D.G.R.F.P. Craiova a respins contestația formulată de reclamant ca fiind nedepusă în termen.

Prima instanță analizând decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantului cu S.C. B. S.R.L. nr. VL-58773 din 25 martie 2015 a constatat că acest înscris nu cuprinde unul din elementele la care se referă art. 43 alin. (2) lit. (i) din C. proc. fisc. , respectiv organul fiscal la care urmează să se depună contestația. În condițiile absenței indicării elementului sus-citat, sunt incidente dispozițiile art. 207 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 și termenul în care se poate formula contestația este de 3 luni, termen care în cauză a început să curgă de la 17 aprilie 2015, astfel că plângerea administrativă promovată de reclamant la 15 iunie 2015 este în termen și infirmă concluzia organului de cenzură administrativă, privind tardivitatea promovării contestației.

Recurenta-pârâtă consideră că atât timp cât prin cererea de chemare în judecată nu se invocă expres prevederile art. 207 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (2) lit. I) din C. proc. fisc. , potrivit cărora, dacă unul dintre elementele prevăzute la art. 43 lit. (i) lipsește, termenul de depunere a contestației este de 3 luni și nu de 30 de zile, în mod greșit prima instanță a avut în vedere aceste dispoziții.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a manifestat ca un apărător al contestatoarei și nu a încălcat principiul egalității de arme, ci analizând îndeplinirea condițiilor impuse de lege cu privire la situațiile care reglementează începutul termenului de formulare a contestației a făcut aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. (4) din C. proc. fisc. , cu consecința constatării faptului că deciziei de angajare a răspunderii solidare îi lipsește mențiunea privind organul fiscal la care urmează a se depune contestația.

Astfel, în mod corect a reținut că termenul de depunere a contestației este reglementat de dispozițiile art. 207 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 92/2003, după cum urmează:

(1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

(2) În cazul în care competența de soluționare nu aparține organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestația va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluționare competent.

(3) În cazul în care contestația este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(4) Dacă actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.

În mod legal și temeinic s-a reținut că, în speța dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, ci ale art. 207 alin. (4) din același act normativ deoarece, actul administrativ nu conține unul dintre elementele esențiale și anume "organul de soluționare al contestației".

Astfel, la pag. 3 paragraful penultim din Decizia nr. VL-58773 din 25 martie 2015 se menționează că:

"Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, sub sancțiunea decăderii. După soluționarea contestației pe cale administrativă, o nouă contestație poate fi depusă la sediul instanței judecătorești competente, în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Verificând conținutul actului administrativ atacat în raport dispozițiile sus-citate, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea recurentei-pârâte în sensul că atât timp cât intimatul-reclamant a depus contestația la sediul său se poate considera că acesta avea cunoștință despre termenul de contestare, precum și organul administrativ căruia trebuia să se adreseze, deoarece textul de lege menționează în mod expres posibilitatea contestatorului de a se adresa emitentului actului administrativ în termen de 3 luni de la data comunicării, în cazul în care actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i) [Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația].

În consecință, se reține că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, împotriva Sentinței nr. 110/F-CONT din 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

GGC - NN