ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5960/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 07.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea:

a) anularea Deciziei nr. 198/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea procedurii prealabile și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației;

b) în temeiul disp. art. 281 alin. (7) din Legea 207/2015, să se constate că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, urmând ca instanța să se pronunțe și asupra fondului raportului juridic fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2936 din data de 13.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administare Fiscală - Direcția Generala de Solutionare a Contestațiilor și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2936 din data de 13.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Decizia de suspendare a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, iar măsura suspendării soluționării contestației nu se impune a fi luată în prezenta cauză, având în vedere că textul de lege invocat în temeiul căruia s-a dispus suspendarea, (art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea 507/2015) nu este incident.

l. Un prim motiv de vădită nelegalitate a sentinței nr. 2936/13.07.2017, constă în aplicarea greșită și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 507/2015 în prezenta cauză pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă.

Instanța de fond, în mod greșit a reținut că măsura suspendării dispusă prin Decizia nr. 198 din 12.08.2016 este "justificată", neexistand nici un motiv pertinent pentru care s-ar putea dispune anularea acesteia.

Soluția pronunțată de instanța de fond pe această motivare/considerente este vădit nelegală, netemeinică și în contradicție cu textul de lege în temeiul căruia s-a dispus măsura suspendării contestației în raport de probele existente la dosar dar și de apărările și argumentele intimatei.

Prin urmare, nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 507/2015 atât timp cât prin adresa nr. x/2011 emisă de DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova s-a solicitat organelor de inspecție fiscală din cadrul DGRFP-Craiova să efectueze o inspecție fiscală de reverificare asupra reclamantei, dosarul penal aflându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova la data începerii inspecției fiscale la societatea reclamantă.

In cauză nu este îndeplinită atât condiția ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât și aceea ca infracțiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă, nu au fost sesizate de organul de control, așa cum stipulează clar textul legal precizat.

Această concluzie este întărită și de Adresele din data de 06.05.2016 și respectiv 09.05.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT, prin care se solicită actele de control în completarea cercetărilor penale.

Față de cele menționate soluția instanței de fond că organul fiscal competent cu soluționarea contestației administrative nu a aplicat greșit dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..fisc. "neexistand nici un motiv pertinent pentru care s-ar putea dispune anularea deciziei nr. 198/12.08.2016";, este netemeinica și nelegală în raport de textul de lege menționat și de probatoriul administrat.

În prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, având în vedere cerințele prevăzute de textul de lege deoarece nu organele fiscale au sesizat organul de cercetare penală, controlul fiind efectuat ca urmare a solicitării organului de cercetare penală prin adresa din 24.09.2013 a DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova.

Astfel, este evident că anterior efectuării controlului s-au efectuat cercetări penale, în cadrul acestor cercetări solicitându-se pârâtei să verifice modul de constituire și virare a obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat, neputându-se reține că organul de control, care a întocmit Raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere, a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Sesizarea organului de urmărire penală este făcută de organul care a efectuat activitatea de control, ori în prezenta cauză, controlul s-a efectuat la solicitarea organului de cercetare penală (deși contrar interdicției impusă de disp. art. 94 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003), iar o altă sesizare a organului penal de către organul fiscal este un nonsens.

În consecință, solicită să se constate că Decizia de suspendare a soluționării pe fond a contestației Decizia nr. 198/12.08.2016 a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii având în vedere că textul de lege invocat, raportat la situația de fapt, nu este incident în prezenta cauză fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, instanta de fond a nesocotit și posibilitatea facultativă pe care o are organul fiscal de a suspenda soluționarea contestației având în vedere ca față de societatea S.C. A. nu există indicii temeinice privind fapte de natură penală deoarece pentru aceeași perioada fiscală supusă reverificării instanțele de contencios administrativ și fiscal s-au pronunțat definitiv în ceea ce privește: realitatea și legalitatea tranzacțiilor, de la primul beneficiar până la beneficiarul final, dreptul de deducere al TVA, cât și în ceea ce privește măsura reverificarii, neexistand clemente noi, suplimentare de la momentul cfectuării primului control fiscal care să justifice revcrificarea.

Este evident că față de S.C. A. S.R.L., nu există indicii de săvârșire a unei fapte de natură penală, care să motiveze măsura suspendării soluționării contestației, instanțele reținând în considerentele hotărârilor pronunțate cu putere de lucru judecat și în ceea ce privește S.C. A. S.R.L. faptul că:

"Tranzacțiile au fost efectuate, existând facturi de achiziții de aliaje de aluminiu, precum și de deșeuri de aluminiu. Au fost întocmite note de intrare recepție, scrisori de transport, intervenienții atașând astfel de documente la dosar" (SC A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. SRL).

"Formularea de sesizări penale de către Garda Financiară, secțiile Dolj și București pentru furnizori S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operațiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condițiile în care, societățile menționate mai sus au înregistrat operațiile în contabilitate, au achitat obligațiile fiscale și furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operațiuni bancare" (Sentința nr. 2546/20.11.2012 și sentința nr. 86 din 04.02.2015). În cuprinsul acestor hotărâri s-a statuat: Camera de Conturi deși a făcut aprecieri asupra realității și legalității operațiunilor nu a făcut nicio referire la faptul că societățile comerciale din județul Olt au înregistrat venituri impozabile, venituri rezultate din vânzarea lingourilor și atunci pe cale de consecință trebuiau să aibă în vedere faptul că aceste venituri s-au realizat numai prin efectuarea de cheltuieli.

Ill. Un alt motiv de evidentă nelegalitate a suspendării soluționării pe fond a contestației ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive cu efect pozitiv al puterii de lucru judecat, principiu securității și certitudinii juridice și principiul aplicării unitare a legii fiscale, având în vedere și disp. art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, precum și disp. privind hotărârile judecătorești definitive și irevocabile:

- Sentința nr. 2546/20.11.2012 pronunțată de Tribunalului Olt, în dosar nr. x/2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2794/19.03.2013 a Curții de Apel Craiova;

- Sentința nr. 86/04.02.2015 pronunțată de Tribunalului Olt, în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2210/15.06.2015 a Curții de Apel Craiova.

Analizând legalitatea și realitatea tranzacțiilor comerciale ale S.C. A. S.R.L. cu firmele la care se face referire în actele contestate și al căror comportament fiscal se impută recurentei-reclamante cu titlu de culpă fără a exista un temei de drept și, mai mult, contrar dispozițiilor legale în materie, instanțele de judecată au statuat prin hotărâri judecătorești definitive în ceea ce privește realitatea și legalitatea operațiunilor economice desfășurate pentru perioada supusă controlului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispozițiilor incidente, precum și a apărărilor invocate de către intimatele-reclamante prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 198/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestestației și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.04.2016 și Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016, întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea, Activitatea de Inspecție Fiscală.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând pe de o parte, că măsura suspendării soluționării contestației este justificată, astfel cum se arată în motivarea Deciziei nr. 198/12.08.2016, iar, pe de altă parte, că recurneta-reclamantă nu a dovedit nelegalitatea ori netemeinicia acestei măsuri, învederând în principal motive ce țin de fondul problemelor de drept ridicate împotriva obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.04.2016, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/26.04.2016.

Un primul motiv de recurs constă în aplicarea greșită a legii și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 507/2015, deoarece condițiile impuse de acest text de lege nu sunt îndeplinite, respect condiția ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât și aceea ca infracțiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată și va fi respinsă.

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

- alin. (1) lit. a) "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

- alin. (3) "procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu".

Cu privire la prima condiție (organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare), chiar dacă la data de 22.10.2011 lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza județelor Dolj și Olt s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de natură economică, în special rambursări și compensări ilegale de TVA, în mod corect a reținut prima instanță că această condiție este îndeplinită având în vedere că, ulterior, prin adresa nr. x/16.04.2014 AJFP Vâlcea a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, cu privire la fapte care pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și sancționate de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În cuprinsul Deciziei nr. 198/12.08.2016 s-a menționat faptul că recurenta-reclamantă a înregistrat achiziții de lingouri de aluminiu și aliaj aluminiu de la un număr de 8 furnizori, care, la rândul lor, au efectuat achiziții de lingouri de aluminiu și aliaj aluminiu de la diverși furnizori. Acești furnizori fie nu au recunoscut tranzacțiile, nu au declarat livrări, nu funcționau la sediu declarat, aveau activitatea suspendată, nu erau plătitori de TVA fiind încadrați în categoria societăților de tip "fantomă" și nu au prezentat documente prin care să justifice transportul mărfurilor (CMR, foi de parcurs), fie nu dețin spații de depozitare și nici autorizații specifice pentru desfășurarea obiectului de activitate.

Îndeplinirea acestei condiții este confirmată și de adresele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova nr. 269/D/P/2011 din data de 29.01.2015 din care rezultă că "în dosarul nr. x/2011 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen. și infracțiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005".

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima condiței prevăzută de art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală este îndeplinită.

Cu privire la cea de-a doua condiție (constatarea infracțiunii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă), Înalta Curte constată că, prin Ordonanța din 26.04.2018 emisă în dosarul nr. x/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova a dispus, în temeiul art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un grup de firme cu care recurenta-reclamantă a dezvoltat relații comerciale.

Sub acest aspect, Înalta Curte, pe de o parte, observă că în perioada martie 2010 - septembrie 2011, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. s-a aprovizionat cu bunuri (lingouri aluminiu și aliajele aluminiu) de la societățile comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial și financiar fraudulos și anume: S.C. D. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. B. S.R.L.. Aceste bunuri figurează ca provenind de la societăți de tip fantomă, declarate inactive, neplătitoare de TVA sau care nu recunosc tranzacțiile, prin înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi fiscale care nu reflectă operațiuni reale și care simulau vânzarea-cumpărarea de lingouri metalice din aluminiu, având ca scop final compensări și rambursări de TVA, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziția echipei de inspecție fiscală de către DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova.

Pe de altă parte, din cuprinsul Ordonanței din 26.04.2018 emisă în dosarul nr. x/2011 rezultă că la S.C. B. S.R.L. au fost înregistrați contabil ca și furnizori economici: S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. Y. S.R.L., S.C. Z. S.R.L., S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. EE. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. HH. S.R.L., S.C. II. S.R.L., S.C. JJ. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. MM. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. OO. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L. și că, în baza facturilor emise de către aceștia, societatea a dedus în mod necuvenit TVA aferent unor achiziții fictive de lingoruri din aluminiu și a înregistrat cheltuieli nereale care au afectat impozitul pe profit datorat, furnizori care au acționat ca și complici prin intermediul persoanelor care i-au controlat.

La S.C. C. S.R.L. s-au înregistrat în evidența contabilă facturi nereale de achiziții de lingouri din aluminiu și aliaje din aluminiu de la societăți comerciale care i-au vândut în realitate deșeuri metalice în scopul de a o ajuta să înregistreze facturi fictive de achiziție în scopul diminuării bazei impozabile și a TVA și impozit pe profit de plată, provenind de la următoarele societăți: S.C. RR. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. TT. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. MM. S.R.L., S.C. UU. S.R.L..

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că, societățile S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. figurează ca furnizori pentru S.C. A. S.R.L., iar acestea au ca furnizori societăți cu privire la care există facturi de livrare, însă nu recunosc tranzacțiile deoarece: activitatea desfășurată de aceștia este total diferită față de datele înscrise în facturi, erau inactivi, erau radiate, aveau activitatea suspendată, erau încadrate în categoria firme "fantomă".

Având în vedere că, facturile emise de societățile furnizoare nu îndeplinesc calitatea de documente justificative prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune a bunurilor înscrise pe aceste documente, în mod corect a reținut prima instanță că operațiunile de cumpărare și proveniența bunurilor înscrise în facturile de cumpărare înregistrate de S.C. A. S.R.L. sunt puse sub semnul suspiciunii.

În raport aceste aspecte, rezultă că reprezentanții legali ai S.C. A. S.R.L. poartă răspunderea pentru faptele și actele de comerț înregistrate în evidența contabilă și în evidența fiscală deoarece, au știut sau ar fi putut să știe că operațiunile înscrise în facturi nu sunt reale, că participă la o tranzacție care are legătură cu evaziunea fiscală, aspecte rezultate și din facturile întocmite de către una și aceeași persoană, respectiv VV. - administrator pentru o perioadă de timp la S.C. C. S.R.L. Slatina și angajată a S.C. B. S.R.L..

În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante în sensul că sesizarea penală nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă și pe cale de consecință, va fi respinsă.

Înalta Curte va respinge și motivul doi al cererii de recurs, prin care recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. arată că nu ar exista indicii de săvârșire a unei fapte de natură penală, având în vedere că facturile de achiziții de aliaje de aluminiu, precum și deșeuri de alunimiu au atestat tranzacții efectuate cu societăți comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial și financiar fraudulos (SC B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. SRL).

Într-adevăr, în considerentele sentințelor civile nr. 2546/20.11.2012 și nr. 86 din 04.02.2015, pronunțate de Tribunalul Dolj, judecătorul a reținut că "Formularea de sesizări penale de către Garda Financiară, secțiile Dolj și București pentru furnizori S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operațiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condițiile în care, societățile menționate mai sus au înregistrat operațiile în contabilitate, au achitat obligațiile fiscale și furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operațiuni bancare", însă ulterior pronunțării acestor sentințe prin rezoluția nr. 269/D/P/2011 din 07.01.2013 și Ordonanța nr. 269/D/P/2011 din 26.04.2018 c-a reținut că "există indicii că în perioada 2007-2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, S.C. B. S.R.L. Slatina și S.C. C. S.R.L. Slatina, prin administratorul WW. s-au sustras de la plata TVA și impozit pe profit, prin înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi care nu au la bază operațiuni reale și care simulau vânzarea-cumpărarea de lingouri metalice din aluminiu".

Având în vedere că tranzacțiile S.C. A. S.R.L. au fost efectuate cu societăți comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial și financiar fraudulos, în mod corect s-a solicitat verificarea provenienței materiilor prime secundare, precum și realitatea tranzacțiilor de la primul furnizor până la beneficiarul final.

În ceea ce privește motivul trei al cererii de recurs prin care se arată că instanțele de judecată au statuat prin hotărâri judecătorești definitive realitatea și legalitatea operațiunilor economice desfășurate pentru perioada supusă controlului, Înalta Curte îl constată, de asemenea, nefondat și îl va respinge.

Potrivit art. 28 alin. (1) Cod proceedură penală:

"hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Alin. 2 prevede "hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă cu claritate faptul că hotărârile judecătorești definitive, pronunțate de instanțe civile, prin care se atestă "realitatea și legalitatea operațiunilor economice desfășurate" în perioada supusă controlului nu au autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la verificarea existenței unor fapte de natură penală.

De asemenea, referitor la condiția întrâuririi asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, Înalta Curte constată că organul de soluționare a contestației are de analizat contestația recurentei-reclamante în funcție de emitentul actelor contestate la data controlului precum și de rezultatul cercetării penale ce va fi obținut în dosarul nr. x/2011 și chiar dacă inspecția fiscală este abilitată să constate nereguli privind modalitatea de îndeplinire a obligațiilor fiscale de către contribuabil, odată ce neregula fiscală trece în sfera penală, singurul organ abilitat să efectueze o constatare care să producă efecte juridice este organul judiciar penal, în urma administrării unui probatoriu.

În acest cotext, Înalta Curte apreciază că este întemeiată apărarea intimatei-pârâte, în sensul că se află în imposibilitate obiectivă de a soluționa contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă. În cazul în care, în cadrul procesului penal care se derulează în privința furnizorilor recurentei-reclamante pentru fapte de constituire a unui grup, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., se va stabili că operațiunile efectuate de aceștia nu au fost reale, aceste constatări pot conduce la concluzii în ceea ce privește caracterul real și efectiv al tranzacțiilor comerciale care au dat naștere la obligațiile fiscale suplimentare, stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate. Trebuie menționat că natura fictivă a tranzacțiilor efectuate de furnizori poate fi un considerent avut în vedere în stabilirea realității achizițiilor efectuate de reclamantă, respectiv eventualitatea implicării acesteia într-o fraudă fiscală. Aceste constatări nu vizează doar comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor, întrucât lipsa de conținut economic sau scopul afectat exclusiv obținerii unor avantaje fiscale în cadul tranzacțiilor efectuate de furnizori lipsește de conținut economic inclusiv acele tranzacții în care a fost implicată recurenta-reclamantă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că verificările ce trebuie efectuate de organele de cercetare penală sunt în strânsă legătură cu situația de fapt, astfel că tratamentul fiscal ce se impune a fi aplicat de organele fiscale, cu consecința modalității de soluționare a contestației fiscale promovate împotriva deciziei de impunere, depinde de situația de fapt ce urmează a fi stabilită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, (art. 277 alin. (1) lit. a), alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct. 10.2 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 2936 din 13 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.