ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03 martie 2016, pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, contestație împotriva Deciziei nr. x/15.09.2015 și a deciziei nr. x/16.11.2015 privind modul de soluționare a contestației formulate, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x/06.10.2015.

Prin sentința civilă nr. 117/F/CONT din 20 mai 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A. S.A. - prin B. și C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

A anulat decizia nr. x/16.11.2015 și în parte decizia nr. x/15.09.2015, în ceea ce privește măsura de compensare a sumei de 3.060.724 RON cu impozitul pe profit.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că instanța de fond în mod greșit a reținut că potrivit planului de reorganizare al S.C. A. S.A., (care se află în reorganizare judiciară), plata impozitului pe profitul rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanțelor urmează a se face la un moment ulterior încasării prețului părților sociale la A., reținându-se în mod greșit incidența art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 și a dispozițiilor art. 34, 58, 125 și art. 206

51

din Codul fiscal.

A mai arătat că, în ceea ce privește sentința nr. 2329/16.12.2015, prin care Tribunalul Vâlcea a stabilit cu putere de lucru judecat că suma menționată în planul de reorganizare judiciară cu titlu de impozit pe profit, rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu este o creanță curentă, este pronunțată după emiterea deciziei de compensare și deciziei de soluționare a contestație, astfel că aceasta nu operează asupra deciziei contestate. Totodată, a arătat recurenta că în această sentință nu este menționată o dată certă din punct de vedere fiscal când vor putea fi achitate aceste sume.

În concluzie, recurenta a susținut că cererea formulată de reclamantă se impune a fi respinsă, întrucât compensarea obligațiilor fiscale s-a făcut în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 care reglementează și situația debitorilor aflați în insolvență.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei și la soluția sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele argumente:

A. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., acesta privește încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Înalta Curte, verificând motivele invocate în recurs, constată că recurenta nu a invocat nicio critică care să atragă incidența acestui caz de casare, ci doar l-a invocat formal, fără a face aprecieri cu privire la legalitatea sentinței atacate prin raportare la acest caz de casare.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei îl formează anularea deciziei nr. x/15.09.2015 și a deciziei nr. x/16.11.2015 privind modul de soluționare a contestației formulate de societatea A., înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x/06.10.2015.

Prin adresa nr. x/24.08.2015, reclamanta a solicitat organelor fiscale, conform art. 116 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, republicată, să fie efectuată compensarea datoriilor la bugetul general de stat consolidat cu obligații fiscale reprezentând salarii, vărsăminte persoane juridice - cu handicap, accize, TVA, mai puțin impozit pe profit, acesta nefiind scadent, potrivit dispozițiilor planului de organizare al A..

Prin Decizia nr. x/15.09.2015 emisă de organele fiscale, a fost compensată suma de 3.947.920 RON, reprezentând rambursare TVA, cu obligații fiscale reprezentând salarii, vărsăminte persoane juridice - cu handicap, accize pentru electricitate și impozit pe profit.

Reclamanta a contestat această decizie de impunere, contestație care a fost respinsă prin decizia nr. x/16.11.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, ordinea stingerii datoriilor, pentru debitorii care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea: a) obligații fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței, în ordinea vechimii, cu excepția celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăți ale obligațiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum și obligațiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea și plata acestora; c) obligații fiscale datorate și neachitate cu termene de plată anterioare datei la care s-a deschis procedura insolvenței, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situația contribuabililor aflați în stare de faliment.

Prin sentința nr. 892/22.04.2015, pronunțată de Tribunalul Vâlcea in dosarul nr. x/2013, a fost confirmat planul de reorganizare al societății A. S.A., plan care reprezintă modalitatea pentru stingerea creanțelor. În conformitate cu dispozițiile art. 435 C. proc. civ. și art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, recurenta, care are calitatea de creditoare a reclamantei, are obligația de a respecta dispozițiile hotărârii judecătorești și ale Planului de reorganizare confirmat. Conform acestui plan de reorganizare, plata impozitului pe profitul rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanțelor urmează a se face la un moment ulterior încasării prețului părților sociale la A.. În ceea ce privește creanțele rezultate din continuarea activității, s-a stabilit că vor fi achitate conform documentelor din care vor rezultă sau, în ipoteza în care societatea nu va genera suficiente lichidități din activitatea curentă, plata acestora se va face în termen maxim de 5 zile lucrătoare de la data încasării de către societatea debitoare a prețului reprezentând contravaloarea părților sociale deținute de A..

În conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor, iar conform art. 102 din Legea nr. 85/2006, când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii.

Prin sentința nr. 2329/16.12.2015, Tribunalul Vâlcea a constatat că suma menționată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin sentința nr. 892/22.04.2015, cu titlu de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 din alin. (1) din Legea nr. 85/2006", nu reprezintă o creanță curentă. S-a stabilit, astfel, prin hotărâre judecătorească, faptul că impozitul pe profit nu este creanță curentă, așa cum s-a prevăzut și prin Planul de reorganizare confirmat.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia sentința nr. 2329/16.12.2015, prin care Tribunalul Vâlcea a stabilit cu putere de lucru judecat că suma menționată în planul de reorganizare judiciară cu titlu de impozit pe profit, rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu este o creanță curentă, este pronunțată după emiterea deciziei de compensare și deciziei de soluționare a contestației, aceasta neacționând asupra deciziei contestate.

În mod greșit recurenta nu s-a raportat la data pronunțării hotărârii prin care a fost confirmat Planul de reorganizare, respectiv la data de 22 aprilie 2015. Recurenta, în mod greșit, nu ține cont de efectele hotărârii de confirmate a planului de reorganizare, care produce efecte de la data pronunțării, respectiv data de 22 aprilie 2015. De la data de 22 aprilie 2015, recurenta avea obligația de a nu compensa impozitul pe profil, întrucât aceasta nu era o creanță curentă.

În mod corect au fost aplicate de instanța de fond dispozițiile art. 102 din Legea nr. 85/2006, "(1) Când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eșuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului", în ceea ce privește efectele hotărârii judecătorești de confirmare a planului de reorganizare.

Ștergerea creanțelor din contabilitate, ca urmare a implementării planului, a fost înregistrată în Situația rezultatului global la 30.06.2015, ca venit scriptic al societății, ca și alte venituri din exploatare, în cuantum de 2.391.200.730 RON, iar implementarea în contabilitate a acestei măsuri a determinat calcularea unui impozit pe profit de 32.330.186 RON, conform Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat raportată la luna iunie 2015 depusă de societate. Acest impozit pe profit nu a fost determinat de activitatea curentă a societății, este impozit pe profit determinat de anularea unor datorii, operațiune care nu a generat lichidități pentru societate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 republicată, în vigoare la data emiterii actelor contestate, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, ținând cont de situația reclamantei - societate în insolvență și de dispozițiile sentinței civile nr. 892/22.04.2015 a Tribunalului Vâlcea și ale sentinței nr. 2329/16.12.2015 a Tribunalului Vâlcea, sentințe prin care s-a aprobat planul de reorganizare și, respectiv, s-a constatat că suma reprezentând "impozit pe profit rezultat în baza aplicării art. 102 (1) din Legea nr. 85/2006, nu reprezintă o creanță curentă.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea împotriva sentinței nr. 117/F/CONT din 20 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.