ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4437/2019

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin Consorțiul de administratori judiciari B. și C., a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015 și a Deciziei nr. 2769 din 27 ianuarie 2016 privind soluționarea contestației formulată de A. SA, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x din 16 decembrie 2015; - obligarea pârâtei să procedeze la compensarea obligațiilor fiscale conform Adresei A. nr. x din 20 octombrie 2015.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 122 din 31 mai 2016, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. SA, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Prin Sentința nr. 892 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013 a fost confirmat Planul de reorganizare al societății A. SA, plan care reprezintă singura modalitate propusă pentru stingerea unei părți cât mai mari a creanțelor; recurenta are obligația de a respecta dispozițiile acestei hotărâri, după cum impun prevederile art. 435 C. proc. civ. Sentința prin care a fost confirmat Planul de reorganizare al societății A. SA are putere executorie, conform dispozițiilor art. 433 C. proc. civ. și are autoritate de lucru judecat, potrivit prevederilor art. 430 din același normativ. Ștergerea creanțelor din contabilitate, ca urmare a implementării Planului, a fost înregistrată în Situația rezultatului global la 30 iunie 2015, ca venit scriptic al societății, ca și alte venituri din exploatare, în cuantum de 2.391.200.730 ROL, iar implementarea în contabilitate a acestei măsuri a determinat calcularea unui impozit pe profit de 32.330.186 RON, conform Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat raportată la luna iunie 2015, depusă de societate. Așadar, acest impozit pe profit nu a fost determinat de activitatea curentă a societății, ci este un impozit pe profit determinat de anularea unor datorii, operațiune care nu a generat lichidități pentru societate. Prin Planul de reorganizare, plata impozitului pe profit rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanțelor urmează a se face la un moment ulterior încasării prețului părților sociale la A. SA. Această sumă va fi scăzută, conform Planului, din prețul obținut pe părțile sociale la A. SA, înaintea distribuirii sumelor nete către creditori. Prin urmare, prin Planul în discuție, impozitul pe profit nu au fost considerat o creanță curentă care să fie achitată conform documentelor din care rezultă, ci este prevăzută ca obligație extraordinară, a cărei scadență a fost stabilită în mod diferit. Recurenta apreciază că prima instanță s-a raportat în mod eronat la Sentința nr. 2329 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a constatat că suma menționată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin Sentința nr. 892 din 22 aprilie 2015 cu titlul de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006" nu reprezintă o creanță curentă. Ca atare, instanța nu a ținut seama de efectele retroactive ale acestei hotărâri și nici de efectele hotărârii de confirmare a Planului de reorganizare. Altfel spus, de la data pronunțării Sentinței nr. 892 din 22 aprilie 2015, intimata avea obligația de a nu compensa impozitul pe profit, în condițiile în care acesta nu era o creanță curentă. Prin decizia contestată în cauză, intimata a compensat suma de 1.969.521 RON, reprezentând rambursarea TVA, cu obligații fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii și impozit pe profit, fără a face compensarea și cu impozite și taxe aferente salariilor atât datorate de angajator cât și rețineri la sursă datorate de angajați. Această măsură administrativă a fost confirmată prin Decizia de soluționare a contestației administrative.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Așa cum s-a precizat la pct. 1 din decizia de față, controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015 și a Deciziei nr. 2769 din 27 ianuarie 2016 privind soluționarea contestației formulată de A. SA, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x din 16 decembrie 2015. Prima instanță a respins a acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, soluție care nu este împărtășită de instanța de control judiciar. Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta A. SA se află sub incidența Legii nr. 85/2006, cu toate consecințele care decurg din starea de insolvență a societății asupra ordinii stingerii datoriilor. Prin Sentința nr. 892 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, a fost confirmat Planul de reorganizare al societății A. SA, în care se menționează faptul că plata impozitului pe profit rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanțelor urmează a se face după încasarea de către A. a prețului părților sociale deținute la A. SPV. Prin Sentința nr. 2329 din 16 decembrie 2015, pronunțată în dosarul anterior nominalizat, Tribunalul Vâlcea a constatat faptul că suma menționată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin Sentința nr. 892 din 22 aprilie 2015, cu titlu de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006" nu reprezintă o creanță curentă. Prin această hotărâre judecătorească în constatare (sn), rămasă definitivă prin Decizia nr. 370 din 25 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, s-a menționat că impozitul pe profit calculat conform Planului de reorganizare nu poate fi calificat drept o creanță curentă, născută în procedura reorganizării judiciare, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. În speța de față, prin Adresa nr. x din 20 octombrie 2015, recurenta a indicat, în conformitate cu dispozițiile art. 116 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cum să fie efectuată compensarea datoriilor la bugetul de stat consolidat cu suma reprezentând TVA negativ aferentă lunii septembrie 2015, solicitând compensarea cu obligații fiscale reprezentând impozite și taxe aferente salariilor datorate de angajator cât și rețineri la sursă datorate de angajați, impozit pe venit, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele fizice cu handicap, accize; recurenta nu a solicitat compensarea cu impozitul pe profit (a se vedea dosar fond). Prin Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea a compensat suma de 1.969.521, reprezentând rambursare TVA, cu obligații fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii (828.406 RON) și impozit pe profit (1.141.115 RON), fără a efectua compensarea și cu impozite și taxe aferente salariilor atât datorate de angajator cât și rețineri la sursă datorate de angajați (CAS, CASS, contribuția la fondul de șomaj). Prin Decizia nr. 2769 din 27 ianuarie 2016, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea a respins contestația administrativă formulată de recurentă împotriva deciziei anterior arătate. Este de observat faptul că intimata a compensat din oficiu cea mai mare parte a creanței deținute de creditoare cu impozitul pe profit în cuantum de 1.141.115 RON. Or, după cum s-a precizat mai sus, această din urmă creanță nu face parte dintre cele curente, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, deoarece nu este născută în procedura reorganizării judiciare, ci reprezintă, așa cum s-a mai arătat, impozitul "pe profitul rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", conform Planului de reorganizare aflat în discuție. Desigur, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, putea efectua compensarea din oficiu numai în situația în care creanța cu titlu de impozit pe profit era considerată una curentă. Prima instanță a respins acțiunea recurentei cu motivarea că Sentința nr. 2329 din 16 decembrie 2015 a fost pronunțată de Tribunalul Vâlcea după data de 27 iulie 2015, când a fost scadentă suma declarată ca impozit pe profit de parte și după emiterea celor două acte administrativ-fiscale contestate. Înalta Curte apreciază că argumentația este greșită, în condițiile în care Sentința nr. 2329 din 16 decembrie 2015 a fost pronunțată într-o acțiune în constatare în care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea a avut calitatea de parte, iar aceasta produce efecte declarative, adică retroactive, ea având putere de lucru judecat în prezentul litigiu care are ca obiect anularea deciziei de compensare. Cu alte cuvinte, a nu ține seama de efectul declarativ al hotărârii în constatare, precum și a nu ține seama de efectul constitutiv al Sentinței nr. 892 din 22 aprilie 2015, care confirma Planul de reorganizare judiciară, din care rezultă calificarea creanței cu titlu de impozit pe profit, hotărâre care a fost pronunțată anterior datei invocate de către instanța de fond ca fiind cea a scadenței sumei declarate de recurentă cu titlu de impozit pe profit, înseamnă a încălca puterea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătorești, pronunțate în contradictoriu cu creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în efectul lor pozitiv, statuat de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora chestiunea litigioasă a caracterului creanței a fost tranșată în favoarea recurentei din cauza de față. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că soluția de compensare cu impozitul pe profit în sumă de 141.115 RON este nelegală. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că, deși recurenta a solicitat anularea deciziilor contestate în totalitate, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cealaltă sumă indicată în decizia de compensare, reprezentând impozit pe venituri din salarii (828.406 RON). În atare situație, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe pentru a analiza și a se pronunța asupra legalității deciziilor deduse judecății în raport cu conținutul cererii de compensare formulate de recurentă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.