ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5909/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, la data de 20.11.2015,sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, a solicitat să se anuleze mențiunea din Certificatul de cazier fiscal nr. x/08.10.2015 respectiv "are fapte înscrise în cazierul fiscal" și să se elibereze un nou certificat de cazier cu mențiunea " nu are fapte înscrise în cazierul fiscal", precum și să desființeze Deciziei AJFP x din 20.10.2015 ca netemeinică și nelegală. Împotriva sentinței, în termen legal, la data de 05.08.2016 a declarat recurs D.G.R.F.P. Craiova, prin care, pentru motive încadrabile în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a criticat sentința pentru nelegalitate.

Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 62/R-CONT din data de 18 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 1035 din 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A fost casată sentința și, în rejudecare, s-a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 62/R-CONT din data de 18 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. În motivarea cererii, s-a susținut de către recurentul-reclamant că decizia recurată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material). În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat că instanța de apel a ignorat prevederile imperative și executorii ale art. 48 alin. (2) Codul de procedură fiscală și art. 174 C. proc. civ., și a casat sentința instanței de fond, invocând dispozițiile Legii nr. 85/2006, care, în opinia recurentului, nu au nicio legătură cu fondul și natura cauzei. Astfel, instanța de fond constatase în mod corect că a fost săvârșit de către ANAF un abuz de drept față de recurentul-reclamant, instanța de apel infirmând acest abuz și transgregându-l către acesta.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a invocat excepția inadmisibilității, motivată de faptul că prezentul recurs este declarat împotriva unei decizii definitive. Totodată, s-a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii, față de scoaterea reclamantului din cazierul fiscal având în vedere radierea societății acestuia, aspect cunoscut și de către recurent, care a solicitat eliberarea unui certificat de cazier fiscal. Pe fond, s-a apreciat că decizia recurată este temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat de către recurentul-reclamant casarea deciziei nr. 62/R/18.01.2017 și menținerea sentinței nr. 1035/23.06.2016 a Tribunalului Vâlcea, ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Prin Rezoluția din data de 31 octombrie 2018 a completului învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 27 noiembrie 2017, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului de față, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele în continuare arătate, situație care face inutilă cercetarea celorlalte aspecte reținute spre soluționare. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii (art. 124-129 din Constituția României). Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata (în toate stadiile procesuale) și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. Așadar, din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În speță, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute expres de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. are caracter definitiv nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidând din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 62/R-CONT din data de 18 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care are caracter definitiv potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., este inadmisibil, hotărârea nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte respinge recursul ca inadmisibil.