ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6009/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 461 din 13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul cu nr. 6218/101/2010, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. S-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.E.P.A.B.D., în contradictoriu cu pârâtul B.D., ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă. În justificarea soluției, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Mehedinți la data de 24 august 2010, D.E.P.A.B.D. a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a pârâtului B.D. În motivarea cererii, întemeiată pe disp.art.

5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 s-a arătat că, pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 26 iunie 2010 în baza unui acord de readmisie încheiat între România și Franța, ratificat prin Legea nr. 173/1977 și că prevederile acestui acord stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită la cererea celeilalte părți fără formalități, persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu îndeplinește condițiile de ședere. A arătat reclamanta că pârâtul a părăsit teritoriul României la data de 13 aprilie 2007 a fost arestat de autoritățile italiene, judecat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de care a reținut următoarele: Prin H.G.

nr. 1347/2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu. La obiectivul nr. 2 lit. d) al acestui plan, se prevede înaintarea de către M.I.R.A. D.G.P. sau, după caz,de I.N.E.P. către instanță a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Competența sesizării instanței în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate. Deși se află în subordinea M.A.I., I.N.E.P., având personalitate juridică, poate exercita doar atribuțiile ce-i sunt date în competență prin lege, respectiv de organizare și coordonare a activității de evidență a persoanelor. Aceste competențe nu pot fi asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, și anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale.

Față de competența limitată a reclamantului, obligația stipulată la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 de înaintare în instanță a dosarului de îndepărtare, poate fi interpretată în sensul că reclamantului îi revine sarcina probațiunii în privința existenței condițiilor care ar justifica, în situația fiecărei persoane în parte, luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. Prin H.G. nr. 1367/2009 art. 1 alin. (2) D.E.P.A.B.D., se înființează prin comasarea prin fuziune a I.N.E.P. și C.N.A.B.D.E.P., care se desființează și evident preia toate atribuțiile specifice I.N.E.P. Prin art. 39 din Lege, pentru situația reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres D.G.P.

ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanța de judecată. Pentru situația prevăzută la art. 38 lit. b), Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate. Or, D.E.P.A.B.D. (prin comasare preluând atribuțiile I.N.E.P.) nu are astfel de competențe. Așa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, reclamantul are atribuții ce țin exclusiv de organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta D.E.P.A.B.D. prin care a criticat în esență, faptul că, prin hotărârea atacată instanța de fond, în mod eronat a reținut că Direcția are atribuții limitate ce țin exclusiv de organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, neavând calitate procesuală activă în cauză. Prin deciziei nr. 376 din 08 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Pentru a hotârî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.E.P.

și A.B.D., Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea M.A.I., fiind parte componentă a D.O.S.P.. Dar, din analiza dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile Direcției, deci competențele, rezultă că aceasta are atribuții cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în relațiile cu statul.

Deci, această instituție nu deține, în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, astfel că, această cerință legală nu este îndeplinită și apelanta reclamantă nu apare ca titular al dreptului de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în cazul prev. de art. 38 lit. b) din lege. Înaintarea „dosarului de îndepărtare” de către o structură a acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competențe de sesizare a instanței, neexistând identitate între „deținătorul” dosarului de îndepărtare și instituția care solicită restrângerea dreptului în sensul Legii nr. 248/2005.

Instanța judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei măsuri de limitare prin restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație, iar „dosarul de îndepărtare” furnizează doar probe în susținerea solicitării. În aceste condiții, instituția la care se referă disp. art. 38 lit. b) din lege, cu competențe în domeniul ordinii publice, se apreciază ca nefiind o structură a ministerului care preia și înaintează „dosarul de îndepărtare”, fie și cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau siguranței naționale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeași instituție cu competențe în domeniu, ci fie de D.G.P.

(când documentul de călătorie a fost pașaportul), fie de reclamantă (când documentul a fost cartea de identitate). În orice caz, atunci când legiuitorul a intenționat să stabilească expres atribuții în sarcina unor structuri ale ministerului – D.G.P. sau I.G.P.F., din perspectiva legitimării procesuale active în privința solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera circulație, a făcut-o prin disp. art. 39 alin. (1) cu referire la cazul prev. de art. 38 lit. a) din lege, sau prin art. 42 alin. (1) rap. la art. 40 lit. d), iar prin H.G. nr. 1367/2009 și H.G. nr. 1347/2007, nu este prevăzută o asemenea atribuție în sarcina reclamantei – ca structură a M.A.I. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta D.E.P.A.B.D.

din cadrul M.A.I. prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru următoarele considerente: Prin H.G. nr. 1367/2009 a fost înființată D.E.P.A.B.D., (denumită în continuare Direcția), în urma desființării I.N.E.P. iar cauzele în care acesta avea calitatea de reclamant, respectiv pârât au fost preluate de Direcție. Acțiunea principală are ca temei legal dispozițiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 cu privire la măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români, măsură, care se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, aceste competențe sunt date Direcției. Conform lit. b) din Obiectivul nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007 D.E.P.A.B.D. (I.N.E.P.), are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca și document de călătorie, cartea de identitate. Dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată. În speță, D.E.P.A.B.D. a înaintat instanței documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului B.D.

solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, și nu suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație, astfel cum se menționează în mod eronat în cuprinsul sentinței. În final s-a apreciat că în mod eronat instanța de apel a reținut faptul că recurenta nu are calitate procesuală activă, câtă vreme Direcția, îndeplinește toate atribuțiile stabilite de actele normative în competența sa, aplică și respectă întocmai dispozițiile legale invocate. Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Într-adevăr, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.E.P.

și A.B.D., publicată în M. Of. la data de 25 noiembrie 2009, „D.E.P.A.B.D., se înființează prin comasarea prin fuziune a I.N.E.P. și C.N.A.B.D.E.P., care se desființează". Potrivit dispozițiilor acestei hotărâri, Direcția preia patrimoniul instituțiilor publice care se desființează iar cauzele în care I.N.E.P. are calitatea de reclamant respectiv pârât sunt preluate de D.E.P. și A.B.D. Prin dispozițiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale.

Or, față de aceste dispoziții, chiar instanța de apel reține în considerentele hotărârii atacate, că potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, D.E.P.A.B.D. , face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea M.A.I., fiind parte componentă a D.O.S.P. Pe de altă parte, în ceea ce privește lit. b), a Obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007 I.N.E.P. în prezent D.E.P.A.B.D. are obligativitatea de a înainta instanței teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, întrucât aceștia au folosit, ca și document de călătorie, cartea de identitate. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 24 august 2010, deci după intrarea în vigoare a H.G.

nr. 1367/2009, D.E.P.A.B.D. a înaintat acestei instanțe documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului B.D. solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, ceea ce potrivit textului menționat, intră în atribuțiile sale. Obligația Inspectoratului de a înainta dosarul de îndepărtare este totuna cu sesizarea instanței de a se pronunța asupra cererii de limitare a liberei circulații a persoanei din dosarul de îndepărtare. Așa cum rezultă din art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcția este o parte componentă a D.O.S.P. și nu poate fi interpretat altfel, în sensul că nu are competență cu privire la situația prevăzută de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin urmare, în raport de textul legal menționat și obiectul acțiunii principale D.E.P.A.B.D. (fost I.N.E.P.) avea calitate procesuală activă. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunțate în apel și la fond și se va trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei nr. 376 din 08 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I –a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 461 din 13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalul Mehedinți, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.