ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1479/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8687/2017 din 22 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența soluționării cererii de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței obligarea la plata sumei de 2.259,92 RON reprezentând debit, a sumei de 1.804,61 RON, reprezentând penalități contractuale (daune moratorii) și a sumei de 3.200 RON, costuri de încetare prematură a contractului și la plata cheltuielilor de judecată.

Cedentul C., în calitate de furnizor de servicii de telefonie și pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de consumator, au încheiat contractul de abonament având ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice în schimbul tarifelor stabilite prin anexa la contract. Prin art. 22.2 din convenție s-a stabilit că litigiile de orice natură, decurgând din executarea contractului, se soluționează de către părți pe cale amiabilă. În cazuri excepționale, când litigiile nu se pot soluționa pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanțelor judecătorești competente din România.

Creanțele operatorului economic decurgând din contract au fost cedate către reclamanta S.C. A. S.R.L., societate specializată în recuperarea de datorii.

În prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator.

Astfel, operatorul economic este persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Părțile contractante nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire.

În raporturile dintre consumatori și profesioniști nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 113 vizând competența alternativă, ci reglementările speciale în materie, respectiv art. 121 noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși cesionarul reclamant nu s-a obligat el însuși la prestarea de servicii către consumatorul pârât, totuși a preluat prin cesiune creanțe izvorâte dintr-un raport cu reglementări legale specifice, derogatorii, fiind ținut la rându-i, de rigorile procesuale specifice, inclusiv cele vizând competența instanței de la domiciliul pârâtului, având în vedere faptul că scopul edictării acestor dispoziții a fost cel de asigurare a dreptului la apărare al consumatorului, astfel că acest beneficiu al consumatorului nu ar putea fi anulat prin simpla voință a profesionistului de a ceda creanța unui alt profesionist care să nu fie ținut de aceleași rigori procedurale legale.

Prin sentința civilă nr. 9031 din 05 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în mod greșit și-a întemeiat Judecătoria Iași hotărârea pe dispozițiile art. 121 C. proc. civ., întrucât acestea nu sunt incidente în speță, pârâta S.C. B. S.R.L. nefiind consumator, ci profesionist, ca și reclamantul, de altfel.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și urm. din noul C. proc. civ.

În speța dedusă judecății nu suntem în prezența unui litigiu privind protecția drepturilor consumatorului față de clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, nefiind astfel incidente prevederile Legii nr. 193/2000, coroborate cu dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.

Alin. 2 din același text de lege definește profesionistul ca fiind "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia."

Instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., alin. (2) al aceluiași text de lege statuând:

"Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1), coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 3 noul C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în cererile privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Raportat la aceste considerente, Judecătoria Iași nu putea, din oficiu, să invoce necompetența în soluționarea cererii, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2017.