ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2018

HOTĂRÂRE

28.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.04.2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1254,96 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și a daunelor moratorii. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a preluat, prin cesiune de creanță, dreptul de creanță deținut de către C. S.A. (fostă D. S.A.), în temeiul contractului încheiat de către operatorul de telefonie mobilă cu pârâta B. și că pârâta datorează suma solicitata prin prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10232 din 21.07.2017 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținându-se, în esență, aplicabilitatea prevederilor art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Primind dosarul, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut, în esență, că societatea de recuperare a creanțelor, precum reclamanta, nu poate fi considerată profesionist în raport de debitor, astfel că în cauză operează competența de drept comun, pe care instanța nu o poate invoca din oficiu, iar în condițiile în care pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, aceasta rămâne câștigată instanței inițial învestite, respectiv Judecătoriei Iași.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 12440/2017 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de către reclamantă, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1254,96 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate si a daunelor moratorii.

Este adevărat că, în cauză, contractul în temeiul căruia se solicită obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1254,96 RON a fost încheiat între un profesionist și un consumator, respectiv între C. S.A. și B., însă, este de necontestat că între C. și reclamanta A. S.R.L. a intervenit un contract de cesiune creanță și, prin urmare, în speță nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Aceasta întrucât, reclamanta este o societate de recuperare a creanțelor, care nu furnizează consumatorului un serviciu ca atare și, prin urmare nu poate fi considerată profesionist în raport de pârâta B., știut fiind că efectele principale ale cesiunii de creanță sunt reprezentate de transferarea creanței în patrimoniul cesionarului.

De altfel, prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator. Astfel, operatorul economic este persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Este de reținut că în cazul cererilor de valoare redusă (cum este și cererea de față) competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria Iași, fără a fi invocată de către pârâta B. printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepția de necompetență teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din oficiu, se constată că Judecătoria Iași în mod nelegal a invocat și s-a considerat necompetentă.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Iași, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Iași, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.