ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2017

HOTĂRÂRE

28.09.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat rezoluțiunea convenției intitulată "Accord sur vente du terrain de Joita" (Acord privind terenul din Joița"), iar în subsidiar, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a sumei de 715.000 euro.

Prin întâmpinarea din 17 noiembrie 2016, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 375 din 17 martie 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului; a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Tribunalului Neamț.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În temeiul art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 pct. 1 raportat la art. 98 C. proc. civ., dat fiind că valoarea capătului principal de cerere (rezoluțiune contract) este mai mare de 200.000 RON, fiind de 715.000 euro, competența materială în soluționarea cauzei revine Tribunalului. Opinia pârâtului în sensul că acțiunile având ca obiect rezoluțiunea contractului sunt neevaluabile în bani este eronată întrucât aceste acțiuni au caracter patrimonial, modul de stabilire a valorii în acest caz fiind prevăzută de art. 101 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 107 C. proc. civ., competența teritorială revine instanței de la domiciliul pârâtului. Susținerile reclamantului în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă nu sunt întemeiate, întrucât în contract nu este prevăzut locul executării, chiar și în parte a obligației.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, la 10 aprilie 2017, sub numărul x/2016.

Prin sentința civilă nr. 1114 din 29 mai 2017 instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț invocată de pârâtul B., ca neîntemeiată.

A admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț invocată de reclamantul A. și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea din oficiu a judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului ivit.

În fundamentarea acestei soluții, Tribunalul Neamț a reținut, în esență, următoarele:

La primul termen de judecată din 29 mai 2017, reclamantul A. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, iar pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț susținând că Judecătoria Bicaz este competentă a soluționa cauza, pe motiv că acțiunea în rezoluțiunea convenției ce face obiectul litigiului nu este evaluabilă în bani și sunt incidente dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h) din noul C. proc. civ.

Această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât convenția a cărei rezoluțiune se solicită este evaluabilă în bani și, în condițiile în care, c/valoarea prestației uneia dintre părți este de 715.000 euro, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 95 alin. (1) din Noul C. proc. civ., reținându-se, de asemenea, și incidența Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant s-a reținut că acesta a învestit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea unei convenții încheiată la 18 iulie 2006, intitulată "Acord privind terenul din Joița" prin care pârâtul C. s-a obligat, în schimbul plății de către reclamant a sumei de 715.000 euro, să efectueze "o validare a donației realizate de D. în favoarea celor trei fii ai săi".

În cuprinsul convenției, care s-a încheiat în București, la data de 18 iunie 2006, s-a menționat că suma de 715.000 euro va fi virată în două tranșe: prima jumătate a viramentului în ziua de marți, 18 iulie 2006, în România, iar a doua jumătate a viramentului până cel târziu vineri, 21 iulie 2006, prin swift, în contul pârâtului deschis la E. - Sucursala București.

Reclamantul, care și-a ales domiciliu procedural în București, a solicitat rezoluțiunea convenției, pe motiv că pârâtul, care are domiciliul în jud. Neamț, nu și-a îndeplinit obligația asumată și a sesizat Tribunalul București.

Față de împrejurarea că litigiul derivă dintr-un contract, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ., care prevăd o competență teritorială alternativă și care, potrivit dispozițiilor art. 116 din Noul C. proc. civ. îi permit reclamantului să aleagă, dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța care să soluționeze cauza.

Din cuprinsul convenției rezultă că locul prevăzut de părți pentru executarea obligației asumată de către reclamant este în București.

Astfel, stabilindu-se că "prima jumătate a viramentului se face în ziua de marți, 18 iulie 2006, în România", cum această dată este aceeași cu cea la care s-a încheiat convenția, rezultă că plata s-a stabilit a fi făcută în București, cât timp în convenție se specifică "Întocmit în București de comun acord la 18 iulie 2006".

De altfel, ambele părți au confirmat în instanță că locul plății primei tranșe a fost în București.

În ce privește cea de a doua tranșă, locul plății este în mod expres specificat, respectiv în contul deschis la E. - Sucursala București.

Tribunalul a reținut că reclamantul având alegere între instanța de la domiciliul pârâtului și cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligației, uzând de dispozițiile art. 116 din Noul C. proc. civ., a ales această din urmă instanță, respectiv Tribunalul București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.).

În speță, Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea unei convenții încheiată la 18 iulie 2006, intitulată "Acord privind terenul din Joița" prin care pârâtul C. s-a obligat, în schimbul plății de către reclamant a sumei de 715.000 euro, să efectueze "o validare a donației realizate de D. în favoarea celor trei fii ai săi", situație în care devin incidente normele ce reglementează competența teritorială relativă și care ocrotesc interesele particulare ale părților.

Totodată, Înalta Curte reține că, în cuprinsul convenției, care s-a încheiat în București, la data de 18 iulie 2006, s-a menționat că suma de 715.000 euro va fi virată în două tranșe: prima jumătate a viramentului în ziua de marți, 18 iulie 2006, în România, iar a doua jumătate a viramentului până cel târziu vineri, 21 iulie 2006, prin swift, în contul pârâtului deschis la E. - Sucursala București. Rezultă, astfel, că plata s-a stabilit a fi făcută în București, cât timp în convenție se specifică "Întocmit în București de comun acord la 18 iulie 2006". De asemenea, se constată, că în ce privește cea de a doua tranșă, locul plății este în mod expres specificat, respectiv în contul deschis la E. - Sucursala București.

Reclamantul a solicitat rezoluțiunea convenției, pe motiv că pârâtul, care are domiciliul în jud. Neamț, nu și-a îndeplinit obligația asumată și a sesizat Tribunalul București.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 din C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Față de împrejurarea că litigiul derivă dintr-un contract și având în vedere textele legale anterior evocate, este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, reclamantul având posibilitatea de a introduce acțiunea fie la instanța de la locul executării obligației, care este în București, respectiv Tribunalul București, fie la instanța de la domiciliul pârâtului care este în Neamț, respectiv Tribunalul Neamț, aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei la Tribunalul București, prin urmare, la instanța în a cărei rază teritorială se află locul executării obligației, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din același cod.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, nici instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.