ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1151/2017

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, obligarea pârâtei la acordarea pensiei pentru limită de vârstă conform cererilor nr. x/18.08.2014 și nr. y/03.06.2015 în temeiul art. 53, 49, 55, 20, 165, 168 din Legea nr. 263/2010, depunând în susținerea acțiunii înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 484 din 9 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 464/CM din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

La data de 24 octombrie 2016, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva acestei decizii.

În cuprinsul recursului, reclamantul a arătat, în esență, că instanța de a apel a pronunțat o hotărâre, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Legea nr. 263/2010. Sub acest aspect, recurentul a susținut că, în speță, completul de judecată învestit cu soluționarea apelului nu a analizat în mod corect aspectul legat de anii de cotizare, nefiind luată în calcul perioada asimilată. Totodată, a susținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că activitatea de muncă desfășurată este de 35 ani, 2 luni și 21 zile, iar pentru pensionare era necesară o perioadă de 34 ani și 8 luni. În consecință, susține recurentul că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil în raport cu art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 4 aprilie 2016, respectiv 5 aprilie 2017, recurentul-reclamant a formulat punct de vedere asupra raportului prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea reclamantului privind contestarea deciziei de pensionare, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În speță, recursul promovat de recurentul-reclamant vizează o decizie, cu caracter definitiv, prin care curtea de apel a respins ca nefondat apelul reclamantului A..

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 464/CM din 21 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.