ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2313/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 1564 din 10 iulie 2015, Tribunalul
Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea
formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa
Județeană de Pensii Constanța, reținând că prin
sentința nr. 854 din 11 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/118/2013*
a fost obligată instituția pârâtă să emită
reclamantului o nouă decizie privind recalcularea pensiei pentru
limită de vârstă, cu valorificarea perioadei cuprinsă între
06.09.1976-31.05.1984, ca activitate prestată în grupa a II-a de
muncă, începând cu data de 01.01.2011.
Prin decizia
civilă nr. 458 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanța a
respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva
sentinței civile nr. 1564 din 10 iulie 2015 pronunțată de
Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa
Județeană de Pensii Constanța.
Împotriva
acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul A.,
întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ.
Prin decizia
civilă nr. 260/AS din 26.04.2016 a Curții de Apel Constanța, secția
I civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire
formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 458 din 16 decembrie
2015 pronunțată de aceeași instanță.
Împotriva
acestei ultime decizii reclamantul A. a declarat „apel”, care face obiectul
prezentului dosar, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 3
august 2016.
Luând în
examinare calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează să o
respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin decizia
civilă nr. 458 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanța a
respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva
sentinței civile nr. 1564 din 10 iulie 2015 pronunțată de
Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa
Județeană de Pensii Constanța.
Hotărârea
pronunțată este definitivă, întrucât, față de natura
pretenției deduse judecății - recalculare decizie de pensionare,
se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea
nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează
că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui
act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de
muncă și de asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii,
nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel,
în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă
instanță sunt supuse numai apelului.
Prin decizia
civilă nr. 260/AS din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel
Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată,
cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr.
458 din 16 decembrie 2015 pronunțată de aceeași
instanță.
Potrivit art.
513 alin. (5) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este
supusă căilor de atac prevăzute și pentru hotărârea
revizuită”.
Față
de aceste dispoziții legale, decizia civilă nr. 458 din 16 decembrie
2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I
civilă, este o hotărâre definitivă, ca urmare și decizia
nr. 260/AS din 26.04.2016 a aceleiași instanțe este tot o
hotărâre definitivă.
Ca atare,
având în vedere că decizia atacată în prezenta cauză a fost
pronunțată în soluționarea cererii de revizuire declarată
împotriva deciziei definitive prin care a fost soluționat apelul în cauza
având ca obiect un litigiu de muncă, nu este supusă căii de atac
a recursului.
Potrivit
dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea
judecătorească este supusă numai căilor de atac
prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
aceasta.
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească
nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin
urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot
folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Așa
fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot
folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile
art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele
procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre
judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că
exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu
respectarea acesteia.
Față
de natura litigiului pendinte, în raport de dispozițiile legale anterior
menționate, decizia atacată are caracter definitiv și, ca atare,
nu este supusă recursului.
Având în
vedere textele legale invocate, precum și considerentele arătate mai
sus, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul
formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel” declarată de
revizuentul A. împotriva deciziei nr. 260/AS din 26 aprilie 2016 a Curții
de Apel Constanța, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.