ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2016

Decizia nr. 2313/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1564 din 10 iulie 2015, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, reținând că prin sentința nr. 854 din 11 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/118/2013* a fost obligată instituția pârâtă să emită reclamantului o nouă decizie privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cu valorificarea perioadei cuprinsă între 06.09.1976-31.05.1984, ca activitate prestată în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.01.2011. Prin decizia civilă nr. 458 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1564 din 10 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Constanța.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 260/AS din 26.04.2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 458 din 16 decembrie 2015 pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva acestei ultime decizii reclamantul A. a declarat „apel”, care face obiectul prezentului dosar, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 3 august 2016. Luând în examinare calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 458 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1564 din 10 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Constanța.

Hotărârea pronunțată este definitivă, întrucât, față de natura pretenției deduse judecății - recalculare decizie de pensionare, se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin decizia civilă nr. 260/AS din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 458 din 16 decembrie 2015 pronunțată de aceeași instanță. Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute și pentru hotărârea revizuită”. Față de aceste dispoziții legale, decizia civilă nr. 458 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, ca urmare și decizia nr. 260/AS din 26.04.2016 a aceleiași instanțe este tot o hotărâre definitivă. Ca atare, având în vedere că decizia atacată în prezenta cauză a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire declarată împotriva deciziei definitive prin care a fost soluționat apelul în cauza având ca obiect un litigiu de muncă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de natura litigiului pendinte, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată are caracter definitiv și, ca atare, nu este supusă recursului. Având în vedere textele legale invocate, precum și considerentele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel” declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 260/AS din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.