ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1263/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 21.02.2019, privind pe creditoarea A., și pe debitorul B., petentul executor judecătoresc BEJ C., a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x din 20.12.2004, emis de D., si asigurat de E.

Prin Sentința civilă nr. 1.046/25.02.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Judecatoria Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru.", iar potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Cum în speță, în dosarul de executare se urmărește, potrivit cererii de executare și încheierii din data de 05.02.2019, recuperarea creanței, atât de la debitorul principal F., cât și de la girantul/coplătitorul B., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora atunci sunt chemați în judecată mai mulți pârâți și, printre pârâți sunt și obligați accesoriu, competența aparține instanței competente pentru debitorul principal. Prin urmare, instanța de executare (una singură pe fiecare dosar de executare, iar nu câte una pentru fiecare debitor urmărit) este instanța de la domiciliul debitorului principal, respectiv Judecătoria Ploiești.

Astfel învestită, Judecătoria Ploiești, prin Sentința civilă nr. 3.109/16.04.2019, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență, pe calea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, prevederile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, iar potrivit art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 21.02.2019, BEJ C., a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2019, la cererea creditoarei A., împotriva debitorului B., în calitate de debitor (debitor garant), în temeiul titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x din 20.12.2004, emis de D., și asigurat de E.

Astfel, din contractul de credit rezultă că debitor principal este F., iar B., este debitor garant, care și-a asumat prin același contract obligația de a achita orice suma pe care împrumutatul le va avea de plătit băncii, răspunzând solidar cu acesta.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din raportul obligațional.

În acest sens, sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează că "sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul" și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "creditorul, în condițiile legii, poate urmări în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel".

Întrucât în cauză, cererea de încuviințare a executării silite este formulată numai împotriva debitorului garant B., se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Astfel, la data de 21.02.2019, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost inregistrată, sub nr. x/2019, cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ C., prin care a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2019, la cererea creditoarei A., împotriva debitorului B., în calitate de debitor (debitor girant), în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit x din data de 20.12.2004, emis de D., și asigurat de E.

Din adresa emisă de BEJ C., depusă la solicitarea instanței, reiese faptul că, pentru Dosarul de executare nr. x/2019, s-a formulat cerere de încuviințare a executării silite doar pentru debitorul garant B., la instanța competentă, în raport de domiciliul acestuia.

Ca urmare, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., conform cărora:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține, în cauză, judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.

Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Cererea dedusă judecății are ca obiect încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/20.12.2004, emis de D., și asigurat de E., privind pe creditoarea A., și pe debitorul B., formulată de petentul executor judecătoresc BEJ C.

Debitorul împotriva căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite are calitatea de garant pentru debitorul principal F.

Art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., prevede:

"sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul", iar art. 648 alin. (1) din același act normativ, prescrie:

"creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Potrivit acestor dispoziții legale, în procedura de executare silită părțile sunt creditorul și debitorul, însă prin debitor trebuie să se înțeleagă partea pasivă din cadrul executării silite, iar nu cel din raportul juridic de drept material, întrucât executarea poate fi pornită atât împotriva debitorului principal, cât și a terților garanți.

Conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Această dispoziție legală nu face distincție între debitorul principal și terții garanți, astfel că, față de dispozițiile art. 648 alin. (1) din C. proc. civ., terții garanți trebuie priviti ca debitori ai procedurii de executare silită inițiate de creditor.

În cauza dedusă judecății, având în vedere că executarea a fost pornită de către creditor împotriva terțului garant, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul acestuia.

Așa fiind, având în vedere că domiciliul persoanei fizice executate silit, în calitate de terț garant, este situat, la data sesizării executorului judecătoresc, în București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.