ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la Camera de Comerț și Industrie Harghita la 2 noiembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin decizia arbitrală ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie cantitatea de masă lemnoasă de 243,77 mc, precum și să-i plătească suma de 23.705,15 RON, reprezentând beneficiu nerealizat ca urmare a netransmiterii posesiei asupra cantității de masă lemnoasă menționată, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii arbitrale având ca obiect revendicare mobiliară, reclamanta a invocat prevederile art. 480 C. civ.

Pârâtul B. a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, opinând că singura acțiune prin care se poate tinde la valorificarea unor obligații derivând din executarea unor contracte de vânzare-cumpărare masă lemnoasă este cea în obligație de a face (ce a format de altfel obiectul dosarului nr. x/2011), iar nu acțiunea în revendicare.

Prin decizia nr. 1 din 11 martie 2016, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Harghita a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ambele capete ale cererii arbitrale, ca inadmisibile. Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.100 de RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, la 16 mai 2016 reclamanta A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 126 din 9 noiembrie 2016, această instanță a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1 din 11 martie 2016 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Harghita.

Împotriva acestei hotărâri, la 20 februarie 2017, reclamanta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 6 martie 2017 sub nr. x/2016.

Prin memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, autoarea a criticat decizia atacată, arătând în esență că în fața curții de apel a invocat cazul de nulitate reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., evidențiind că hotărârea arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, respectiv a prevederilor art. 9 și art. 248 C. proc. civ., precum și a celor ale art. 480 C. civ. de la 1864.

În drept, și-a fondat și dezvoltat criticile subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 7 martie 2017 s-a stabilit în sarcina recurentei, conform art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, obligație căreia aceasta s-a conformat .

Astfel, s-a constat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Memoriul de recurs a fost comunicat intimatului, conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, punându-i-se în vedere, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, să depună întâmpinare, în condițiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ.

La 27 aprilie 2017, intimatul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei cu adresa din 23 martie 2017, iar la 17 mai 2017 a fost înregistrat la dosar răspunsul formulat de recurentă, prin care a reiterat, în sinteză, motivele de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind de respingere a căii extraordinare de atac ca inadmisibilă, în baza art. 493 alin. (5) raportat la art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 613 alin. (3) si 4 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 iunie 2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar recurs, raportul a fost comunicat recurentei și intimatului la 23 iunie 2017.

Deși, părților li s-a pus în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, doar intimatul a uzat de acest drept.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, depus la dosar la 4 iulie 2017, intimatul Composesoratul a achisesat la concluziile acestuia în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

În speță, recursul are ca obiect sentința nr. 126 din 9 noiembrie 2016, prin care Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., împotriva deciziei nr. 1 din 11 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Harghita în dosarul nr. x/2015.

Având în vedere că sentința atacată a fost pronunțată în soluționarea acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale, verificarea admisibilității căii de atac a recursului urmează a se face prin raportare următoarele prevederi legale:

Conform, art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe.

Dat fiind că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială, reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale - 2 noiembrie 2015, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Raportat la considerațiile anterior expuse, se constată că obiectul recursului îl reprezintă sentința nr. 126 din 9 noiembrie 2016, prin care Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., împotriva deciziei nr. 1 din 11 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Harghita în dosarul nr. x/2015.

Astfel, sentința evocată nu face parte din categoria hotărârilor enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din același act normativ.

Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale rezultă că sentința nr. 126 din 9 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Mențiunea din cuprinsul hotărârii recurate, "cu recurs în 15 de zile (...)" nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului egalității în fața legii.

Or, conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 126 din 09 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.