ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2085, pronunțată la data de 13 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2011, a admis excepția inadmisibilității recursului invocată de intimații S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L.- prin lichidator judiciar C.I.I. C., D., E. și F.; a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul G. împotriva deciziei civile nr. 1669/2015 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, și a obligat pe recurentul G. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către fiecare dintre intimații: S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L.- prin lichidator judiciar C.I.I. C., D., E. și F..

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul G., la data de 29 mai 2017, solicitând admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 2085/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr. x/2011, și stabilirea unui termen pentru judecarea recursului său.

În contestația în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul G. a criticat decizia atacată cu contestație în anulare ca fiind rezultatul unei erori materiale, și a invocat, în esență, următoarele motive:

În motivele de recurs a arătat faptul că raportul juridic între contestator și pârâte, dedus judecății prin cererea reconvențională, este ghidat de vechiul C. civ., și consideră că pretenția dedusă judecății prin cererea reconvențională, constând în materialele și manopera încorporată în imobilul în litigiu a fost înregistrată după intrarea în vigoare a noului C. civ.

De asemenea, a arătat contestatorul că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, după intrarea în vigoare a Noului C. civ., în temeiul sentinței civile nr. 923/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 200/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Motivele de recurs le-a încadrat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând, așadar, motive de nelegalitate admisibile în fața instanței de recurs, arătând că sunt incidente dispozițiile Noului Cod

:

civil, respectiv, dispozițiile art. 582 N. C. civ., alin. (1), lit. a), din analiza cărora rezultă foarte clar că este îndreptățit la totalitatea lipsei de folosință, respectiv a chiriei obținute de pârâte și care putea fi obținută fără să i se poată opune aspectul că o perioadă de timp imobilul ar fi fost neocupat de către chiriași sau potențiali chiriași.

În același raționament, susține contestatorul că nu i se poate imputa un grad de neocupare a imobilului de 20%, întrucât, chiar dacă imobilul ar fi fost neocupat pe o perioadă atât de mare, a fost numai culpa pârâtelor- intimate, culpă de care sunt responsabile și pe care urmează să o suporte pecuniar.

Prin urmare, a susținut acesta, în mod eronat a apreciat instanța de recurs faptul că motivele invocate nu s-ar încadra celor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

Contestatorul G. a mai arătat că a criticat prin motivele de recurs și aspectele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 494 C. civ., potrivit căruia, legiuitorul a înțeles să includă în materia despăgubirilor pentru constructorul de rea-credintă doar prețul materialelor și al manoperei, și nicidecum și al contravalorii transportului și al utilajelor. Prin urmare, valoarea utilajului și a transportului urmează să fie înlăturată, în totalitate, întrucât în categoria despăgubirilor la care face trimitere art. 494 C. civ. nu intră și contravaloarea utilajelor și a transportului.

Concluzionând, contestatorul a solicitat să se constate că instanța de recurs în mod eronat a apreciat faptul că motivele invocate nu s-ar încadra dispozițiilor art. 304 pct. 9 și, pe cale de consecință, anularea deciziei și stabilirea unui termen pentru judecarea recursului formulat, cu admiterea contestației în anulare.

Legal citați, intimații S.C. B. S.R.L. Gherla - prin lichidator judiciar "C.", D. și F. au formulat întâmpinare, înregistrată pe rolul instanței la data de 19 iunie 2017, prin care au solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, și menținerea deciziei nr. 2085/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2011, și, în subsidiar, respingerea, ca nefondată a contestației în anulare, și menținerea deciziei contestate, ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată în cuantum de câte 300 RON pentru fiecare dintre intimați, fiind anexate dovezile în acest sens.

În considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de către intimații S.C. B. S.R.L. Gherla - prin lichidator judiciar "C.", D. și F. prin întâmpinarea formulată, argumentându-se, în susținere, că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de lege, iar motivul invocat în niciun caz nu reprezintă o eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci se referă la pretinse greșeli de judecată și de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, în raport cu prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția invocată reprezintă, în fapt, apărări de fond, vizând însăși contestația în anulare formulată, motiv pentru care urmează a fi analizată cu prilejul soluționării contestației.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reține următoarele:

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare specială sunt: 1. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 2. când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță.

În speță, susținerile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. de la 1865, mai sus- citate, ci sunt, în esență, nemulțumiri care privesc modul de soluționare a litigiilor dintre părți, contestatorul invocând generic dispozițiile art. 494 Noul C. civ., ori că sunt incidente dispozițiile Noului C. civ., respectiv, art. 582 Noul C. civ., și susținând că în mod eronat a apreciat instanța de recurs faptul că motivele invocate nu s-ar încadra celor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1- 10 C. proc. civ.

Împrejurarea că instanța a respins recursul declarat de recurent- contestatorul G., s.n.-, ca inadmisibil, nu înseamnă că "această pronunțare a instanței de recurs reprezintă rezultatul unei erori materiale", așa cum greșit pretinde contestatorul, ci doar că neanalizarea fondului recursului a fost consecința firească, procedurală, a soluționării unei excepții, care făcea de prisos analizarea celorlalte aspecte invocate prin recurs, astfel că, din acest punct de vedere, tot impropriu sunt invocate și prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. vizează hotărârile instanțelor de recurs a căror dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale; această ipoteză are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, care au condus la pronunțarea unei soluții greșite, rezultate din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante pentru soluția pronunțată.

Raportat la aceste prevederi, în speță, susținerile contestatorului nu constituie motive ale contestației în anulare speciale care să poată fi încadrate în dispozițiile legale evocate, iar invocarea acestor dispoziții ca temei al contestației în anulare este pur formală.

În realitate, criticile formulate prin contestația în anulare nu vizează ipotezele art. 318 C. proc. civ., ci reiterează solicitări ce vizează fondul cauzei, aspecte privind conținutul cererii de chemare în judecată, precum și critici referitoare la soluțiile instanței de fond, ce puteau să fie formulate în căile de atac de reformare, respectiv, a apelului și, eventual, a recursului îndreptat împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate, pe fond.

Or, legea nu a urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare, să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori s-a aplicat greșit legea sau pentru că au fost respinse cereri și probe, ci exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres prevăzute.

Ca atare, întrucât criticile formulate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., niciuna dintre acestea neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textul menționat ca motive ale contestației în anulare speciale;

Pe de altă parte, condiții de admisibilitate a căii de atac extraordinare a contestației în anulare fiind atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G..

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind căzut în pretențiuni, va dispune obligarea contestatorului G. să plătească intimaților D., F. și S.C. B. S.R.L. GHERLA - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "C." suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în contestația în anulare, câte 300 RON pentru fiecare intimat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. împotriva deciziei nr. 2085 din 13 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Obligă contestatorul G. să plătească intimaților D., F. și S.C. B. S.R.L. GHERLA - prin lichidator judiciar "C." suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în contestația în anulare, câte 300 RON pentru fiecare intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.