ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov Ia data de 05.06.2014 reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive introduse la art. 3.4 și 3.6 ale Capitolului III din contractul de execuție lucrări nr. x/01.09.2009; a clauzei abuzive introduse la art. 5.5 al Capitolului V din contractul de execuție lucrări nr. x/01.09.2009, care dă dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea serviciilor, respectiv a fazelor/etapelor de lucrări de construire; a clauzei abuzive introduse la art. 7.12 al Capitolului VII din contractul de execuție lucrări nr. x/01.09.2009, ce obligă consumatorii să își îndeplinească obligațiile contractuale chiar și în situațiile în care profesionistul nu și le-a îndeplinit pe ale sale și restrânge drepturile consumatorilor de a rezilia contractul, prin perceperea sumelor de bani achitate cu titlu de avans; a clauzei abuzive introduse la art. 10.5 al Capitolului X din contractul de execuție, ce obligă consumatorii la plata unor penalități de întârziere foarte mari, sumele rezultate fiind disproporționat de mari în raport cu pagubele suferite de profesionist; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 967 din 23 martie 2015 Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a obligat apelanta la plata sumei de 16.412,77 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă după prezentarea situației de fapt a cauzei, a arătat, în esență, că motivarea instanței de apel este una sumară și confuză, fapt ce echivalează cu o nemotivare.

Astfel, susține recurenta, instanța de apel motivează respingerea capătului de cerere privind constatarea clauzei abuzive și implicit a nulității art. 3.4 și 3.6 din contractul de execuție lucrări arătând că "... profesionistul nu și-a încălcat obligația de informare câtă vreme nici el nu avea posibilitatea de a anticipa lucrările necesare, în fapt fiind vorba de acele lucrări pe care beneficiarul ar fi înțeles să le solicite în plus...", motivare contradictorie cu textul art. 3.6 din contract.

Recurenta consideră că instanța de apel nu are în vedere faptul că aceste lucrări considerate de profesionist suplimentare sunt pentru asigurarea bunei execuții, calității și garanției, motivarea fiind de-a dreptul confuză și dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta susține că în mod eronat, instanța de apel cât și instanța de fond au respins constatarea clauzelor de la art. 3.4 și 3.6 din contractul de execuție lucrări ca fiind abuzive și prezentând critici privind sentința instanței de fond, apreciază că instanța de apel nu motivează în niciun fel obligația ca beneficiarii să suporte în plus sume de bani, față de prețul stabilit în contractul de execuție lucrări.

Prezentând conținutul art. 5.5 din contractul de execuție lucrări și opinii privind interpretarea acestor prevederi contractuale, recurenta susține că, atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod eronat consideră interpretarea reclamantei ca fiind una "trunchiată", instanțele considerând că profesionistul are dreptul să constate în mod unilateral conformitatea lucrării dacă beneficiarul dă dovadă de pasivitate timp de 30 de zile, instanța de apel apreciind că "... dă o anumită semnificație juridică eventualei pasivități pe care ar putea-o manifesta".

Recurenta consideră că instanța de apel, a interpretat eronat dispozițiile din contract și a pierdut din vedere modalitatea de comunicare a finalizării lucrărilor și a fazelor de lucrări, care putea fi făcută și verbal.

Totodată, după redarea conținutului art. 7.12 și 10.5 din contract, interpretarea acestor clauze și prezentarea unor critici privind sentința instanței de fond, recurenta consideră că instanța de apel nu a motivat de ce a respins constatarea existenței clauzei abuzive cuprinsă în art. 10.5 din contractul de execuție lucrări, ci arată numai că "în fapt apelanta este nemulțumită de modul în care a fost executat contractul, aspect ce face ca obiectul altei judecăți, respectiv dosarul nr. x/2013...".

Recurenta arată că motivarea este străină de natura cauzei, care are ca obiect o acțiune în constatarea unor clauze abuzive, unde nu este contestat modul de calcul al penalităților de întârziere, ci cuantumul acestora, care este disproporționat de mare în raport de pagubele suferite de profesionist.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 noiembrie 2016 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 04 noiembrie 2016.

Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, depus la dosar, intimata - pârâtă B. S.R.L. a reiterat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 09 martie 2017, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susținut că motivarea instanței de apel este una sumară și confuză, fapt ce echivalează cu o nemotivare; că motivarea respingerii capătului de cerere privind constatarea clauzei abuzive și implicit a nulității clauzelor 3.4 și 3.6 din contract este în contradicție cu textul art. 3.6 din contract și că motivarea cu referire la dosarul nr. x/2013 este străină de natura cauzei.

În legătură cu acest motiv se va reține că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format convingerea instanței de apel.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, reținând că în privința clauzelor de la art. 3.4 și 3.6 din contract, simpla inserare în contract a posibilității de a efectua și alte lucrări suplimentare, în anumite condiții, specificate clar în contract, nu constituie o clauză abuzivă.

Se constată astfel, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., ceea ce în speță nu este cazul.

Simpla nemulțumire a recurenților cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este de reținut că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, susținerea recurentei privind presupusa contradictorialitate a reținerilor instanței de apel față de prevederile art. 3.6 din contract nu poate fi inclusă în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurentei nu susțin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

În consecință, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Deși redă dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, recurenta nu arată în ce mod instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit menționatele dispoziții legale.

Din redarea criticilor pe care recurenta și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea clauzelor contractuale, a probelor pe care trebuia să le facă pârâta, răspunsul la interogatoriu al intimatei pârâte B. sau a susținerilor pârâtei privind O.U.G. nr. 34/2006.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 24.157,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinele de plăți și facturile, aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 24.157,85 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2017.