ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 417/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara în data de 15.10.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. Hunedoara, în insolvență, a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. și a solicitat instanței să constate că între părți a intervenit compensarea legală a creanțelor reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele, iar în subsidiar, în cazul în care s-ar considera că în speță nu sunt întrunite condițiile compensării legale, să se dispună compensarea creanțelor reciproce dintre părți până la concurența celei mai mici, respectiv până la concurența sumei de 2.759.851,23 RON; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 748.759,73 RON în favoarea reclamantei, reprezentând rest rămas neachitat ca urmare a compensării datoriilor reciproce dintre părți, rezultând din contractul de execuție nr. x/28.09.2012;obligarea pârâtei la plata sumei de 137.109,50 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate potrivit prevederilor contractuale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 845/CA/2015 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvență, prin administrator special C., cu avizul administratorul judiciar D.. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. și, în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.498.611,47 RON reprezentând debit principal și a sumei de 3.498.611,47 RON reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva sentinței nr. 845/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2013 a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L. - prin administrator E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 158/2016 din 9 martie 2016 a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., și, în consecință a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.A., în insolvență, suma de 849.577,43 RON debit principal, precum și suma de 326.787,01 RON reprezentând penalități de întârziere.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate și a fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.A. să plătească apelantei suma de 7.684,32 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D. a declarat recurs.

În susținerea cererii de recurs, recurenta s-a raportat la motivele de nelegalitate din dispozițiile C. civ. și ale noului C. proc. civ. apreciind că dintr-o eroare s-au acordat penalități doar în sumă de 326.787,01 RON, sumă ce a rezultat ca urmare a calcului făcut de d-na expert F. până la data de 23 decembrie 2013.

A susținut recurenta, că între S.C. A. S.A., în insolvență și S.C. B. S.R.L. s-au derulat, printre altele, relații comerciale și în baza contractului de execuție nr. 5306 din 28 septembrie 2012.

La art. 7.2 din contract, părțile au stipulat că, în cazul în care contractorul nu onorează plata facturilor în maxim 60 de zile de la data facturării, conform celor prevăzute la art. 11.2 și 11.3, acesta are obligația de a plăti penalități de întârziere în cuantum de 0,15% din valoarea facturii neonorate la plată, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, fără ca penalitățile de întârziere să depășească cuantumul sumei asupra cărora au fost aplicate.

Or, în acest caz, a susținut recurenta, la debitul în sumă de 849.577,43 RON, penalitățile ar fi trebuit calculate la zi și în continuare până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, fără ca ele să depășească cuantumul sumei asupra cărora au fost aplicate, potrivit prevederilor contractuale.

Astfel, la debitul în sumă de 849.577,43 RON a calculat penalități până la data de 16 mai 2016 în cuantum de 1.424.416,72 RON; cum penalitățile nu pot depăși valoarea sumei asupra cărora au fost aplicate, a solicitat numai 849.577,43 RON.

Pentru aceste considerente, dorește admiterea prezentului recurs și modificarea în parte a hotărârii, în ceea ce privește penalitățile de întârziere acordate, în sensul obligării pârâtei S.C. B. S.R.L., pe lângă debitul principal în sumă de 849.577,43 RON și la plata sumei de 849.577,43 RON. Solicită totodată, ca obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.684,32 RON să se facă doar în măsura în care pârâta face dovada achitării acestei sume, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Totodată a solicitat menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii atacate, cu obligarea intimatei la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 2 noiembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 21 noiembrie 2016, părțile neformulând puncte de vedere la raport.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D.. pentru următoarele considerente:

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părților nu li se mai recunoaște dreptul, ca în apel, de a-și exprima nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probatoriului, or, analiza Înaltei Curți este limitată doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor"…, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Alineatul 3 al art. 486 din Noul C. proc. civ. stabilește că, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din același Cod prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În acest context, Înalta Curte observă că, recurenta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D.. nu s-a conformat exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., nedezvoltând motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum sunt ele indicate în art. 488 din Noul C. proc. civ. și nici nu a formulat critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile evocate.

Sancțiunea anulării recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 158/2016 din 9 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2017.