ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 401/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05 august 2015 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de revizuire a pensiei, prin recalcularea cuantumului acesteia în baza O.U.G. nr. 209/2008. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia în plată și cea cuvenită, actualizate cu indicele de inflație.

În motivare, a arătat că a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 19/2000 și că este îndreptățit la acordarea punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 209/2008.

Prin sentința civilă nr. 1702/F din 17 decembrie 2015, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că prin decizia nr. 171993 din 01 ianuarie 2011, emisă de Casa Județeană de Pensii Buzău, reclamantului i-au fost stabilite drepturile de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 209/2008, fiindu-i acordat un punctaj mediu anual suplimentar de 0,18688, fiindu-i majorat astfel cuantumul pensiei de la 834 RON la 971 RON începând cu 01 ianuarie 2011.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 07 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus suspendarea judecății apelului în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că nici una dintre părțile în litigiu nu s-a prezentat la termenul de judecată și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, fără să indice în memoriul depus la dosar niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de apel, pentru a nu fi dat curs cererii sale de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare, deși a susținut că a transmis o astfel de cerere prin fax la termenul de judecată din 07 iulie 2016, primul termen acordat în cauză, arătând că a contactat un avocat în vederea angajării, dar că acesta nu i-a putut asigura reprezentarea la termenul menționat.

În considerarea celor expuse, autorul a solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății apelului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind aceea de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 06 decembrie 2016, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la 12 decembrie 2016, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 06 ianuarie 2017, recurentul a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și a apreciat ca fiind nelegale concluziile formulate de magistratul-asistent.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 07 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, prin care această instanță a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în situația în care criticile invocate de autorul căii extraordinare de atac nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute la art. 488 din același Cod, cererea se sancționează cu nulitatea.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs între cele expres și limitativ enumerate de norma evocată este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care sancțiunea nulității era prevăzută și de legea veche de procedură pentru cazul în care, nefiind structurate, criticile formulate în recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează obligația judecătorului de a verifica dacă motivele invocate de recurent se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 și impun sancțiunea nulității recursului pentru situația în care această cerință nu este îndeplinită.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmația generală că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanței de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reținute de prima instanță în susținerea raționamentului său logico-juridic, concretizat în soluția pronunțată.

În speță, Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurentul-reclamant în cuprinsul memoriului depus la dosar nu numai că nu au fost circumscrise de parte niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., dar și că ele au fost invocate strict formal, în contextul în care nu vizează argumentele reținute de curtea de apel în susținerea soluției pronunțate.

Astfel, critica recurentului-reclamant privind neacordarea de către instanța de apel a unui nou termen în cauză, la solicitarea sa transmisă prin fax la 07 iulie 2016, pentru angajarea unui avocat, este lipsită de relevanță raportat la soluția de suspendare a judecării cauzei și considerentele încheierii recurate, fondate pe lipsa părților de la termenul de judecată, în contextul în care niciuna dintre ele nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Față de dezvoltarea susținerilor recurentului, care nu a criticat în mod real considerentele încheierii atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanței în sensul suspendării judecății apelului pentru lipsa părților, în condițiile în care niciuna nu solicitase judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte impune concluzia că acestea nu se încadrează în nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 07 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.