ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- desemnarea unui expert independent, în condițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și însărcinarea acestuia cu analiza unor anumite operațiuni din gestiunea pârâtei, ce vor fi detaliate în cuprinsul acțiunii;

- obligarea pârâtei la suportarea onorariului de expert, conform art. 136 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea civilă nr. 159/CC din 20 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de petenta A. S.A. și a fost numit în calitate de expert contabil C., cu un onorariu de 7.000 RON, care va fi achitat de societatea B. S.A.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta B. S.A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 126/A din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 și 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

În esență s-a susținut că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Totodată, s-a învederat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, susținând în acest sens că procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este una necontencioasă, iar calea de atac exercitată împotriva încheierii instanței, astfel cum s-a reținut și de Curtea Constituțională prin decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, este recursul, potrivit art. 336 din C. proc. civ. din 1865, care, în această materie, a fost înlocuit cu apelul conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Recurenta-pârâtă B. S.A., prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, având în vedere prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta fiind depusă la dosar, potrivit dovezilor aflate la dosar.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat excepția lipsei de interes a intimatei-reclamante de a invoca excepția inadmisibilității, având în vedere că nu mai deține calitatea de acționar.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 11 februarie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului promovat de recurenta-pârâtă B. S.A., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Obiectul recursului îl reprezintă decizia civilă nr. 126/A din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care s-a respins apelul declarat împotriva încheierii nr. 159/CC din 20 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, aceasta vizând desemnarea unui expert independent, în condițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile C. civ. și ale C. proc. civ.

Procedura instituită prin art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, care își păstrează aplicabilitatea cu privire la problema referitoare la caracterul necontencios al procedurii, în condițiile în care dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu au suferit modificări.

Această decizie nu își păstrează însă efectul util cu privire la calea de atac, întrucât dispozițiile referitoare la procedura necontencioasă, adoptate prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt diferite față de cele corespunzătoare C. proc. civ. de la 1865, fiind astfel incidente prevederile art. 518 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 162/2011 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, în considerentele căreia a reținut că textul criticat reprezintă expresia dreptului acționarilor minoritari de control asupra gestiunii societății, precum și a dreptului acestora la informare.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că împotriva încheierii prin care instanța desemnează unul sau mai mulți experți se poate formula recurs de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din C. proc. civ. de la 1865.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 349/2014 din 10 iunie 2014, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 în interpretarea dată prin Decizia nr. 16/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând la paragraful 22 "Astfel cum corect a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este o procedură necontencioasă, calea de atac exercitată împotriva încheierii instanței, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, fiind recursul potrivit art. 336 din C. proc. civ. din 1865, care, în această materie, a fost înlocuit cu apelul, potrivit C. proc. civ. (art. 534).".

Calea de atac a recursului nu poate fi valorificată în speță din perspectiva deciziilor nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii și nr. 162/2011 din 8 februarie 2011 a Curții Constituționale, întrucât dispozițiile procedurale avute în vedere la pronunțarea celor două hotărâri nu se mai află în vigoare, ca urmare a adoptării C. proc. civ. prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, în procedura necontencioasă, calea de atac a recursului fiind înlocuită cu apelul.

Procedura necontencioasă judiciară este reglementată de C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, aplicabil în cauză, la art. 527-540.

Art. 534 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că încheierea prin care se soluționează cererea este supusă numai apelului.

Totodată, dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 126/A din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2020.