ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2019

Ședința publică din data de 14 mai 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă la data de 16 iulie 2015 sub numărul x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. (fostă C. SRL) la plata sumei de 1.256.726,48 RON cu titlu de daune, din care:

- 441.250 RON penalizări pentru nerealizarea traficului conform contractului nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. A.3 pentru perioada 17.04.2014 - 17.04.2015 pentru care s-a emis factura nr. x/17.04.2015;

- 2.735,75 RON cu titlu de penalizări de întârziere la plată datorate conform art. 5B raportate la factura nr. x/17.04.2015, precum și penalități de întârziere de 44,13 RON/zi datorate până la plata integrală a debitului restant în sumă de 441.250 RON;

- 809.478,87 RON cu titlu de daune-interese rezultate din contractul nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. B ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către pârâtă constând în rate bancare neachitate în sumă de 677.000 RON la care se adaugă comisioane și rambursări în sumă de 132.478,87 RON privind rescadențarea ratelor de credit și la care se vor adăuga și dobânzi ce vor fi calculate ca urmare a prelungirii termenului de plată a creditului datorat;

- 3.261,86 RON cu titlu de daune reprezentând penalități emise de furnizorul CN APM Constanța datorată întârzierilor la plată și care, în conformitate cu prevederile contractuale, odată cu nerespectarea obligațiilor privind neplata chiriilor de utilizare a domeniului portuar poate rezilia de drept contractul și intra în posesia patrimoniului societății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1516 alin. (1) și art. 1518 C. civ.

La data de 15 martie 2017, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise, care reprezintă o modificare a acțiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. (fostă C. SRL) la plata sumei de 1.241.679,95 RON, din care:

- 441.250 RON penalizări pentru nerealizarea traficului conform contractului nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. A.3 în baza facturii fiscale nr. x/17.04.2015;

- 27.095,82 RON penalizări calculate pentru intervalul 12.05.2015 - 15.01.2017, conform raportului de expertiză contabilă judiciară;

- 773.334,13 RON daune-interese rezultate din contractul nr. x/17.04.2014 datorate potrivit art. 5. B, ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale asumate de pârâtă (incluzând 96.334,13 RON - dobândă și 677.000 de RON - rată bancară neachitată).

Prin sentința civilă nr. 732 din 28 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 441.250 RON penalizări și la 20.077,5 RON cheltuieli de judecată (din care 8.017,5 RON taxă judiciară de timbru, 4.000 de RON onorariul expertului contabil și 8.060 de RON onorariul apărătorului ales) .

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții patrimoniale ale reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii excepției tardivității formulării cererii de completare a motivelor de apel. Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat apelul.

La data de 19 martie 2018, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Decizia recurată a fost criticată din perspectiva faptului că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art. 1350 alin. (2), art. 1351 alin. (1) și (3), art. 1540 alin. (2), art. 1634, art. 1538 alin. (1) C. civ.

Recurenta a învederat că instanța, în mod greșit, a făcut aplicarea prevederilor legale incidente, prin coroborare cu clauzele contractuale ce formează obiectul litigiului.

În accepțiunea pârâtei, în speță, a devenit incident cazul fortuit, motiv care exonerează partea de răspundere. În acest sens, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat situația de fapt prin raportare efectivă la susținerile pârâtei, sau, cel puțin, în mod greșit a analizat situația de fapt, statuând eronat că nu poate fi reținută incidența cazului fortuit.

Mai mult, fața de această susținere, instanța nu a prezentat o motivare concretă, înțelegând să elimine de plano, în mod superficial, cazul incident de exonerare a răspunderii.

În ceea ce privește nerealizarea traficului minim, pârâta a învederat că acesta nu a putut fi realizat prin intermediul intimatei întrucât serviciile prestate de către A., în baza contractului încheiat între părți, erau doar acelea de recepție, manipulare, depozitare și încărcare a produselor aparținând B. în barje depozit aparținând S.C. D. S.R.L. (USA) în vederea transportării lor în terminalul aparținând aceleiași societăți (USA).

Rațiunea pentru care toate operațiunile de transport cereale se realizau prin terminalul USA era aceea că acesta permitea încărcarea navelor cu pescaj mare, spre deosebire de terminalul A. în care această operațiune nu era posibilă.

Ca urmare a faptului că în cursul anului 2014, USA a fost preluată de către un trader de cereale aflat în directă competiție cu B., respectiv grupul E., iar la câteva luni de la preluare această companie a anunțat imposibilitatea preluării prin terminalul USA a produselor B., deși un nou contract de servicii cu nr. x/23.06.2014 fusese semnat, întreg modul de lucru avut în vedere de către părți la momentul încheierii contractului nu mai era posibil a fi realizat.

În acest context, relațiile comerciale cu A. nu au putut continua în condițiile avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului, motiv pentru care pârâta apreciază că nu poate fi reținută culpa sa, cu privire la aplicarea clauzei penale.

De asemenea, s-a precizat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la prejudiciul de 441.250 RON pretins de către intimată, care își întemeiază această solicitare pe clauza penală stipulată la cap. V art. 5. A.3 pentru perioada 17.04.2014 - 17.04.2015.

În acest sens, s-a subliniat că, potrivit art. 1538 alin. (1) C. civ., pentru executarea clauzei penale este necesar să existe o faptă ilicită constând într-o neexecutare contractuală.

Or, în cauză, condiția existenței faptei ilicite nu este îndeplinită, drept pentru care clauza penală nu este exigibilă, în accepțiunea recurentei.

Totodată, s-a mai precizat că, în pofida susținerilor neadevărate ale reclamantei, pârâta nu a recunoscut niciun moment existența unor obligații de plată în valoare totală de 665.740,69 RON, care să includă practic și suma de 441.250 RON.

În acest sens, reclamanta a invocat adresa nr. x/24.03.2015, care reprezintă în realitate o convenție care avea drept scop tranșarea tuturor diferendelor juridice dintre societatea pârâtă și reclamantă; în cadrul acestei propuneri, B. S.R.L. se angaja să achite anumite sume, condiționat de acceptarea de către reclamantă a solicitărilor pe care societatea pârâtă le avea față de aceasta.

La data de 4 mai 2018, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică,

În esență, s-a susținut că, în mod corect, instanța de apel a constatat ca fiind îndeplinite toate condițiile pentru săvârșirea unei fapte ilicite ce constă în neexecutarea obligațiilor contractuale angajate pe termen lung și executarea culpabilă și cu rea-credință a obligațiilor asumate de către pârâtă.

La data de 25 mai 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamantă, cu consecința admiterii recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluția aflată la dosar s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4192,5 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind depusă la dosar, conform dovezilor aflate la dosar.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și obiectul litigiului care implică navigația civilă și activități portuare. Totodată, s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 14 mai 2019.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă acțiune în daune contractuale prin care reclamanta a solicitat acordarea unor sume de bani rezultate din activități ce implică navigația civilă și activități portuare, ca urmare a încheierii contractului nr. x/17.04.2014 ce a vizat încărcarea prin transbord direct și/sau indirect prin siloz sau depozitare în nave sau barje a produselor cerealiere sau ușoare în vrac.

Potrivit prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere (...)".

În speță, recursul promovat de recurenta-pârâtă vizează o decizie, cu caracter definitiv, prin care curtea de apel a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. B. S.R.L., litigiul având la bază o acțiune ce implică navigația civilă și activități portuare, în sensul prevăzut de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. va fi obligată să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 22000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, potrivit facturii nr. x din 30 august 2018 și chitanței nr. x din 30 august 2018, aflate la dosar.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 2200 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2019.