ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2017

Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta S.C. A. S.A., reprezentată de B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.091.022,32 RON, din care suma de 1.861.902,48 RON cu titlu de contravaloare servicii prestate și neachitate și suma de 229.119,84 RON cu titlu de penalități contractuale.

Prin sentința civilă nr. 270/18.03.2015 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă în dosarul nr. x/2014, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., având ca obiect obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 1.861.902,48 RON cu titlu de c/val servicii și a sumei de 229.119,84 RON penalități, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., reprezentată de B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2065 A din 10 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L. A fost schimbată în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 1.861.902,48 RON cu titlu de c/val servicii prestate aferente lunilor octombrie- noiembrie 2013 și a sumei de 223.228,39 RON cu titlu de penalități aferente.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și transmiterea cauzei spre rejudecare, cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta se raportează la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. arătând că hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii întrucât soluția de admitere a cererii de chemare în judecată este motivată într-o manieră contradictorie, instanța reținând două situații de fapt care se exclud reciproc. În acest sens se arată faptul că, pe de o parte, instanța reține că prin contractul de prestări servicii nu s-a stabilit un tarif pentru colectarea și transportul apei pluviale iar pârâta datorează chiar și în acest caz tariful de 34 Euro/tonă deoarece a achitat și nu a contestat o factură emisă incorect de reclamantă iar, pe de altă parte, a reținut că S.C. A. S.A. a transportat nămoluri și nu ape pluviale/reziduale.

Printr-o altă critică se susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material fiind încălcate prevederile art. 1196 din C. civ.. În acest sens se arată faptul că operațiunea de plată a facturii din august 2013 nu reprezintă un fapt neîndoielnic care să conducă la acceptarea unui tarif mai mare pentru serviciile de colectare care erau excluse din contractul de prestări servicii.

În sprijinul acestui motiv de recurs se mai face referire și la dispozițiile art. 1204 C. civ. arătându-se că voința societății este exprimată de organele sale de conducere însă în speță administratorii legali ai societății C. nu au acceptat niciodată aplicarea tarifului de 34 euro/lună.

Recurenta susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1350 alin. (1) și (2) și art. 1204 din C. civ. întrucât prin contractul de prestări servicii nu s-au prevăzut nici obligația de a efectua transportul apei reziduale/pluviale eliminată de către C. și nici obligația de a plăti tariful de 34 euro/tonă, prin urmare nu poate fi atrasă răspunderea pe acest aspect întrucât nu există nicio faptă ilicită.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1854 din C. civ. întrucât a stabilit că prețul datorat de C. pentru serviciile de colectare ape reziduale/pluviale este cel aferent altor tipuri de servicii, deși acest preț nu este prevăzut de lege, nu este în conformitate cu munca depusă și nici cu uzanțele dintre părți.

Recurenta arată că instanța de apel a recalificat în mod eronat un aspect necontestat de părți, respectiv tipul de deșeu transportat, acest aspect ducând la pronunțarea unei decizii nelegale.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Temeiul executării serviciilor prestate de intimata reclamantă îl reprezintă contractul pentru furnizarea de servicii nr. x/19.03.2013 încheiat cu recurenta pârâtă. Reclamanta a emis facturile nr. x/18.10.2013, nr. y/06.11.2013, nr. z/20.11.2013, nr. w/11.12.2013, nr. t/11.12.2013, ce au fost primite de pârâtă fără obiecțiuni în termenul stabili contractual, fiind semnate de aceasta.

În urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că atât mențiunile privind activitățile prestate cât și tariful aferent acestora conținute de facturile în litigiu nu diferă față de facturile anterioare achitate de pârâtă.

Referitor la apărarea pârâtei că reclamanta nu ar fi făcut dovada prestării efective, instanța de apel a reținut că fiecare factură a fost emisă în baza tichetelor de cântar (care atestă cantitatea colectată) și a avizelor de însoțire marfă (care confirmă transportarea produsului), documente întocmite și semnate chiar de pârâtă, astfel încât dovada realizării serviciilor a fost făcută.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susținut că soluția de admitere a cererii de chemare în judecată este motivată într-o manieră contradictorie, instanța reținând două situații de fapt care se exclud reciproc în sensul că, pe de o parte, instanța a stabilit că prin contractul de prestări servicii nu s-a prevăzut un tarif pentru colectarea și transportul apei pluviale însă pârâta datorează chiar și în acest caz tariful de 34 Euro/tonă deoarece a achitat și nu a contestat o factură emisă incorect de reclamantă iar, pe de altă parte, a reținut că S.C. A. S.A. a transportat nămoluri și nu ape pluviale/reziduale.

Înalta Curte, reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte observă că argumentele instanței nu sunt contradictorii, acestea reprezentând rezultatul analizei situației de fapt astfel cum a reieșit în urma probatoriului administrat.

Contradictorialitatea unei hotărâri judecătorești presupune existența unei discrepanțe între considerente și dispozitiv în sensul că din considerente să rezulte o altă soluție decât cea redată prin dispozitiv. Acest lucru nu se regăsește în speță, instanța de apel prezentând argumente neechivoce în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantei, argumente care susțin soluția de admitere a apelului reclamantei, dispusă prin dispozitiv, prin urmare, critica privind contradictorialitatea deciziei atacate nu este fondată.

Nici critica prin care se susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a art. 1196 din C. civ., nu este fondată.

Conform art. 1.196 C. civ., orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, și ajunge în termen la autorul ofertei. Tăcerea sau inacțiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părților, din practicile statornicite între acestea, din uzanțe sau din alte împrejurări.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a invocat acest text de lege în motivarea soluției ci prevederile contractuale și uzanțele existente între părți, reținând că facturile în cauză au fost emise în aceleași condiții cu cele anterioare iar pârâta nu le-a contestat.

Înalta Curte, reține că potrivit art. 15 pct. 2 din contractul nr. x/06.11.2013 încheiat de părți, refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 5 zile de la data primirii facturii, necontestarea facturii în termenul stipulat dând dreptul operatorului să considere ca având bun de plată din partea utilizatorului iar orice reclamație ulterioară acestui termen fiind considerată nulă. Întrucât recurenta pârâtă a depășit termenul în care putea contesta facturile, reclamanta a făcut aplicarea clauzei contractuale susmenționate, considerând reclamația făcută de pârâtă ca tardivă.

Cum părțile au stabilit în concret ce valoare are o anumită atitudine și cum în cauză recurenta nu a înțeles să conteste facturile în termenul contractual, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că acest comportament valorează recunoașterea prețului și a efectuării prestațiilor.

Recurenta invocă și încălcarea dispozițiilor art. 1204 C. civ. arătând că voința societății este exprimată de organele sale de conducere însă în speță administratorii legali ai societății C. nu au acceptat niciodată aplicarea tarifului de 34 euro/lună.

Și prin această critică recurenta încearcă să conteste acceptarea documentelor întocmite în baza contractului de către reclamantă, aspect care nu mai poate fi repus în discuție în condițiile în care aceasta nu a uzat de dispozițiile art. 15 pct. 2 din contractul nr. x/06.11.2013 încheiat de părți, în termenul prevăzut.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1854 din C. civ.

Înalta Curte, observă pe de o parte că instanța de apel nu a făcut referire la acest temei legal, iar pe de altă parte, acest text de lege este aplicabil contractelor de antrepriză, ceea ce nu este cazul contractului care a generat litigiul de față.

Contrar susținerilor recurentei instanța de apel nu a recalificat tipul de deșeu transportat, ci a menționat că serviciile prestate au fost același, atât pentru facturile achitate cât și pentru cele neachitate, acestea având la bază comanda făcută de beneficiar, respectiv recurenta pârâtă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2065 A din 10 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2017.