ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2017

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. PĂLTINIȘ S.A. solicitând anularea Contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat la 3.04.2013, contract prin care a înstrăinat reclamantul 561.747 acțiuni reprezentând 95,5502 % din capitalul social al S.C. PĂLTINIȘ S.A., restabilirea situației anterioare contractului și obligarea S.C. PĂLTINIȘ S.A. să opereze în registrul acționarilor redobândirea respectivă. În subsidiar, reclamantul a solicitat constatarea nulității contractului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâții B. și S.C. PĂLTINIȘ S.A. au invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. PĂLTINIȘ S.A. și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. PĂLTINIȘ S.A., prin sentința civilă nr. 680 din 5 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția și pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. PĂLTINIȘ S.A..

Totodată, s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și formarea unui nou dosar, care a primit nr. 1802/85/2016.

Prin sentința civilă nr. 681 din 05 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că urmare a constatării lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A., competența teritorială se stabilește în funcție de domiciliul singurului pârât rămas în cauză, B., apreciind că devin astfel aplicabile prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prin sentința civilă nr. 2854/2016 din 03 noiembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă în situația cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva mai multor pârâți.

S-a mai reținut că domiciliul pârâtului B. este în comuna Cernica, județul Ilfov, iar sediul pârâtei inițiale, S.C. PĂLTINIȘ S.A., este în localitatea Păltiniș, județul Sibiu și că ambii pârâți au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, în temeiul art. 112 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că pârâta S.C. PĂLTINIȘ S.A. a fost chemată în judecată doar pentru a fi atrasă competența teritorială a acestei instanțe, aceasta fiind, așadar, un pârât fictiv.

Cu privire la dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că acestea reprezintă edictarea unei sancțiuni pentru abuzul de drept procesual, manifestat prin încercarea de eludare de către reclamant a dispozițiilor art. 112 alin. (1) același cod, prin introducerea în proces a unui pârât fictiv, pentru ca, în felul acesta, să poată fi introdusă cererea de chemare în judecată la instanța de judecată aleasă de către reclamant.

Prin urmare, pentru a fi incidente dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul, în raport de care reclamantul își alege instanța competentă teritorial, trebuie să fie fictiv, iar această fictivitate decurge, în mod implicit, nu din lipsa oricărei legături cu raportul juridic litigios, eventual din lipsa calității procesuale pasive, ci din abuzul de drept procesual săvârșit de către reclamant, abuz reglementat de prevederile art. 12 alin. (1) C. proc. civ.

În strânsă legătură cu cele reținute, s-a constatat că împrejurarea că Tribunalul Sibiu a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A., cu consecința scoaterii acesteia din cauză, nu transformă acest pârât într-unul fictiv și de altfel, Tribunalul Sibiu nu a examinat îndeplinirea condițiilor de existență a abuzului de drept procesual, pretins săvârșit de către reclamant.

Dincolo de acest aspect, s-a mai reținut că norma de competență teritorială aplicabilă în cauză se stabilește prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată, iar aceasta a fost introdusă împotriva a doi pârâți, cu consecința incidenței doar a dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., fiind fără relevanță admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A. și scoaterea acesteia din cauză, în raport de prorogarea de competență instituită în mod expres de ipoteza normei avute în vedere.

Pe de altă parte, Tribunalul Ilfov a apreciat că în cauză oricum nu sunt incidente prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se reține că reclamantul a săvârșit un abuz de drept procesual prin chemarea în judecată a pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A. doar în scopul sesizării Tribunalului Sibiu, cu atât mai mult cu cât capătul doi al cererii are ca obiect obligarea pârâtei la a efectua o anume acțiune, apreciată de către reclamant ca fiind întemeiată.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. PĂLTINIȘ S.A. solicitând anularea Contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat la 3.04.2013, contract prin care reclamantul a înstrăinat 561.747 acțiuni reprezentând 95,5502 % din capitalul social al S.C. PĂLTINIȘ S.A., restabilirea situației anterioare contractului și obligarea S.C. PĂLTINIȘ S.A. să opereze în registrul acționarilor redobândirea respectivă. În subsidiar, reclamantul a solicitat constatarea nulității contractului menționat.

Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Sibiu, ca fiind instanța de la sediul pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A..

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ. invocată de pârâți prin întâmpinare, se constată că în mod corect Tribunalul Ilfov a reținut că nu sunt aplicabile în cauză în condițiile în care deși s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, nu s-a reținut săvârșirea unui abuz de drept procesual prin chemarea în judecată a acesteia.

Așadar, norma de competență teritorială aplicabilă se stabilește la data formulării acțiunii introductive de instanță și cum reclamantul a înțeles să cheme în judecată doi pârâți, conform dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., avea opțiunea alegerii între cele două instanțe deopotrivă competente teritorial potrivit domiciliului, respectiv sediului pârâților.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că Tribunalului Sibiu îi revine competența de soluționare a cauzei, ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A..

Totodată, Înalta Curte constată că Tribunalului Sibiu îi aparține competența teritorială a soluționării cauzei și în raport de petitul doi al cererii iar potrivit prevederilor art. 119 C. proc. civ., cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu, ca fiind instanța pe raza căreia se află sediul principal al pârâtei S.C. PĂLTINIȘ S.A., căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2002-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1509/2016
Decizia nr. 1509/2016 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 810 din 28 iunie 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității pro
ÎCCJ 2021-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1551/2021
Ședința publică din data de 17 iunie 2021 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 31.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtu
ÎCCJ 2013-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4307/2013
Decizia nr. 4307/2013 Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1630/2012, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat contractul de vânzare -
ÎCCJ 2024-11-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2226/2024
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, sub nu
ÎCCJ 2024-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: I. Obiectul litigiului: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/3.08.2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată
Sursă