ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 270/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 28 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4, art. 6, art. 12-14 din Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 15, art. 1270, art. 1353 și art. 1481 C. civ., O.G. nr. 21/1992, O.G. nr. 13/2011 și O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentința civilă nr. 10906 din 19 iunie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2014, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Prin sentința civilă nr. 81 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 26 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului material la acțiune; a introdus-o în cauză pe E., în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 3435/2016 din 6 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și E.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 5.2, în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica băncii", art. 5.3, art. 5.4, art. 6.1 lit. c), art. 6.2, art. 6.3, art. 13.6, art. 13.7 și art. 10 lit. c) din contractul de credit ipotecar nr. x din 23 mai 2008; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât A., cât și E..

Prin decizia civilă nr. 1322A din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă E. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în sinteză, că sentința primei instanțe a fost redactată după 9 luni de la data pronunțării, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Aceeași parte a arătat că motivarea soluției de respingere a apelului său nu are legătură cu susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată si din cererea de apel.

Astfel, autoarea căii de atac a învederat că motivarea deciziei recurate pare a fi preluată din hotărâri similare.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că nu au fost analizate toate motivele din cererea sa de apel.

În concret, a arătat că a criticat prin cererea de apel dispoziția primei instanțe de respingere a probei cu expetiza contabilă, evocând în acest sens criticile din apel, însă instanța de prim control judiciar nu a examinat aceste critici.

Aceeași parte a menționat că un alt motiv de apel a vizat nepronunțarea primei instanțe cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 și 11 din cuprinsul acțiunii, prezentând în detaliu obiectul fiecărui capăt de cerere pretins nesoluționat. Astfel, recurenta-reclamantă a subliniat că instanța de apel nu a analizat nici acest motiv de apel.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că motivarea soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar este preluată din sentința primei instanțe, nefiind astfel analizate motivele de apel, pe care le-a reprodus integral.

De asemenea, autoarea recursului a susținut că instanța de apel nu a analizat criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a dispune modificarea contractului de credit prin încheierea unor acte adiționale, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că a criticat în apel și soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 14.7 privind dreptul de cesiune al băncii, fără ca instanța de apel să analizeze aceste critici, pe care le-a reprodus integral.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția "inadmisibilității" recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a recalificat excepția inadmisibilității recursului ca fiind excepția nulității recursului, pe care a respins-o și a admis în principiu recursul.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că sentința primei instanțe a fost redactată după 9 luni de la data pronunțării, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Instanța supremă constată că autoarea recursului nu a criticat prin cererea de apel încălcarea dreptului la un proces echitabil, din perspectiva redactării sentinței după 9 luni de la data pronunțării.

Or, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Interdicția pe care o instituie acest text de lege sancționează partea care ar fi putut invoca un motiv de nelegalitate prin cererea de apel sau în cursul judecării apelului, însă nu a făcut-o.

În aplicarea acestui text de lege cu caracter imperativ, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă putea invoca prin cererea de apel nerespectarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva redactării sentinței după 9 luni de la data pronunțării.

În aceste condiții, instanța supremă reține că formularea acestei critici direct în recurs s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a fi înlăturată.

Aceeași parte a arătat că motivarea soluției de respingere a apelului său nu are legătură cu susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din cererea de apel, nefiind analizate toate motivele din cererea sa de apel.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia, se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că primul motiv de apel, cu privire la care recurenta-reclamantă a susținut că nu a fost analizat de instanța de apel, vizează dispoziția primei instanțe de respingere a probei cu expertiza contabilă.

În legătură cu acest motiv, instanța supremă constată că, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a expus următoarele considerente: caracterul abuziv al unei clauze contractuale poate fi apreciat în urma analizei conținutului clauzei înseși prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; prin urmare, proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta-reclamantă este neutilă soluționării cauzei, astfel încât prima instanță a respins în mod corect solicitarea reclamantei.

Al doilea motiv de apel, pretins neanalizat de către instanța de apel, vizează nepronunțarea primei instanțe cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 și 11 din cuprinsul acțiunii.

Instanța de apel a reținut că, în privința motivului de apel referitor la nepronunțarea cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 și 11, contrar susținerilor apelantei-reclamante, prima instanță s-a pronunțat asupra acestora, soluția fiind cuprinsă în mențiunea din dispozitiv "respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate". Totodată, instanța de apel a reținut că, întrucât clauzele constatate de prima instanță ca fiind nule - art. 5.3, art. 5.4, art. 6.1 lit. c), art. 6.2, art. 6.3, art. 13.6, art. 13.7 și art. 10 lit. c) nu au produs efectiv consecințe asupra patrimoniului apelantei-reclamante, prima instanță nu putea dispune restituirea sumelor, banca nepercepând dobânzi sau comisioane cu acest titlu.

Autoarea recursului a mai arătat că motivarea soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar este preluată din sentința primei instanțe, nefiind astfel analizate motivele de apel, pe care le-a reprodus integral.

Contrar aserțiunii recurentei-reclamante, instanța supremă reține că motivele expuse de instanțele devolutive cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar nu sunt identice.

Astfel, instanța de apel nu a preluat considerentele primei instanței, ci a expus considerentele proprii (paginile 11-13 din decizia recurată) pentru care a apreciat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de apel referitor la stabilizarea cursului valutar.

Al patrulea motiv de apel, pretins neanalizat de către instanța de apel, vizează omisiunea primei instanțe de a dispune modificarea contractului de credit prin încheierea unor acte adiționale, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate.

Instanța supremă constată că instanța de prim control judiciar a apreciat că este nefondat și motivul de apel referitor la omisiunea primei instanțe de a dispune refacerea contractului de credit. Astfel, instanța de apel a reținut că nu are posibilitatea de a interveni în raporturile contractuale existente între părți, principiul libertății contractuale fiind cel care guvernează aceste raporturi. Prin urmare, aceeași instanță a apreciat că intervenția sa este limitată exclusiv la verificarea legalității clauzelor contractuale prin raportare la dispozițiile legale incidente, revenind părților sarcina de a stabili ulterior, prin negociere, condițiile în care raportul juridic mai poate continua.

Ultimul motiv de apel, pretins neanalizat de către instanța de apel, vizează soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 14.7 privind dreptul de cesiune al băncii.

Instanța de apel a respins ca nefondat și acest motiv de apel, reținând că apelanta nu a făcut dovada dezechilibrului contractual sau a prejudiciului ce i-ar fi fost creat prin inserarea în contractul de credit a clauzei de la art. 14.7.

În aceste condiții, instanța supremă reține că instanța de apel a analizat toate motivele de apel cu care a fost învestită prin cererea de apel a reclamantei.

Așadar, hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată în apel, fiind astfel respectate exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1322A din 11 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.