ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 255/2020

HOTĂRÂRE

31.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 255/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 21 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.:

i. obligarea pârâtei la plata sumei de 656.603,26 RON reprezentând prejudiciul creat reclamantei prin neîndeplinirea de către pârâtă a obiectului contractului, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii certificatelor verzi ce au făcut obiectul contractului încheiat între părți, contravaloare achitată pârâtei de către reclamantă;

ii. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare, calculată de la data la care ar fi trebuit să fie transferate reclamantei certificatele verzi până la data plății sumei reprezentând prejudiciu, precum și iii. obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă 2552/2019 pronunțată la data de 18 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 131 din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

A constatat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, susținerea reclamantei, potrivit căreia în speță se pune problema unei competențe teritorială alternativă de soluționare a cauzei, este lipsită de fundament legal, având în vedere că pretențiile solicitate de reclamantă se întemeiază contractul încheiat de părți și, nicidecum, pe contractul reglementat de Legea nr. 220/2008.

Întrucât sediul pârâtei se află în Satu Mare, Tribunalul București a apreciat că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea este Tribunalul Satu Mare.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 1 octombrie 2019, fiind fixat primul termen de judecată la data de 4 noiembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 282/2019 din 11 noiembrie 2019, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., în favoarea Tribunalului București.

A constatat conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Satu Mare, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că acțiunea introductivă, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 656.603,26 RON, reprezentând prejudiciu creat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obiectului contractului, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 și 1350 alin. (2) C. civ., care reglementează forța obligatorie a contractului și răspunderea contractuală.

A constatat că, din motivele de fapt prezentate în susținerea acțiunii, rezultă că despăgubirile sunt solicitate pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligației stipulate la art. 10 din contractul de vânzare/cumpărare de certificate verzi nr. 1 din data de 22 ianuarie 2016, respectiv obligația asumată de vânzător ca, în termen de 5 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către operatorul pieței de certificate verzi confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată între părți corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacționate, obligație prevăzută și de art. 33 alin. (2) lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi aprobat prin Ordinul ANRE nr. 60 din data de 1 aprilie 2015.

Tribunalul Satu Mare a evocat dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, a remarcat că, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocate de reclamantă, în afară de instanțele prevăzute la art. 107- 112 din C. proc. civ., în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, reclamantul având, conform art. 116 din C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În raport cu obiectul prezentei acțiuni, constând în angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, instanța a considerat că cererea de chemare în judecată privește executarea unui contract și, deși în contract nu s-a prevăzut expres locul executării obligației stipulate la art. 10, acesta se poate stabili prin raportate la natura prestației.

Cum, în speță, obligația pentru a cărei neexecutare se solicită despăgubiri constă în transmiterea către operatorul pieței de certificate verzi a confirmării privind stingerea obligațiilor de plată între părți, corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacționate, a considerat că locul executării obligației, potrivit naturii sale, este sediul operatorului pieței de certificate verzi, situat în București.

Tribunalul Satu Mare a apreciat că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. nu se aplică doar atunci când în contract este prevăzut expres un loc al executării obligației, ci și atunci când acest loc se poate stabili potrivit naturii prestației sau dispozițiilor legale, fără a fi indicat expres.

În consecință, constatând că cererea privește executarea obligației stipulate la art. 10 din contractul de vânzare/cumpărare de certificate verzi nr. 13 din data de 22 ianuarie 2016, Tribunalul Satu Mare a apreciat că, pe lângă instanța de la sediul pârâtei, este competentă să soluționeze cauza și instanța locului de executare a obligației, respectiv Tribunalul București, fiind vorba deci despre o competență teritorială alternativă.

Întrucât reclamantul are dreptul de a alege între două sau mai multe instanțe competente, conform art. 116 din C. proc. civ., instanța a apreciat că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza, ca instanță competentă la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.

III. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei A. S.A. privind obligarea pârâtei B. S.R.L., în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 656.603,26 RON, reprezentând prejudiciu creat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligației stipulate la art. 10 din contractul de vânzare-cumpărare de certificate verzi nr. 1 din data de 22 ianuarie 2016, respectiv obligația asumată de vânzător ca, în termen de 5 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către operatorul pieței de certificate verzi confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată între părți corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacționate, obligație prevăzută și de art. 33 alin. (2) lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi aprobat prin Ordinul ANRE nr. 60 din data de 1 aprilie 2015.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107- 112 din C. proc. civ., în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, reclamantul având, conform art. 116 din C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, deși locul executării de către pârâtă a obligației stipulate la art. 10 din contractul de vânzare-cumpărare de certificate verzi nr. 1 din data de 22 ianuarie 2016 nu este prevăzut expres, acesta poate fi stabilit, în raport cu împrejurarea că, potrivit art. 10 din contractul încheiat între părți, obligația pârâtei, a cărei neexecutare se invocă, aceea de a transmite confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată între părți, prin natura acesteia, se poate executa exclusiv la sediul operatorului pieței de certificate verzi.

Or, Operatorul Pieței de Energie Electrică și C. S.A. - are sediul în Bd. x, București.

În consecință, având în vedere că, în temeiul prevederilor art. 116 C. proc. civ., reclamanta a avut posibilitatea de alegere între instanța de drept comun, prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., și instanțele competente alternativ, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii, care vizează executarea contractului dintre părți, Înalta Curte constată că acțiunea a fost introdusă la Tribunalul București cu respectarea normelor de competență teritorială alternativă.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.