ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2020

HOTĂRÂRE
23.01.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin decizia nr. 1371/14.05.2019, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de pârâta S.C.M. A., împotriva sentinței civile nr. 3314 din data de 13.11.2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B., C., D., E., F., G.. A schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect. S-a luat act că apelanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, revizuenții B., C., D., E., F. și G. au formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea cererii, schimbarea deciziei atacată și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova.

La termenul de judecată din data de 18.09.2019, s-a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a completului de judecată, iar prin încheierea pronunțată la aceiași dată, Curtea de Apel Ploiești, completul inițial învestit, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completelor din cadrul secției I Civilă, în configurația anterioară Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019, reținând următoarele:

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018) prevede că în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Prezentul complet de judecată este specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal și, în baza Articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 precum și a Art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12/20.06.2019, începând cu data de 01.07.2019 în soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă.

Prin sentința nr. 544/21.08.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Argeș, s-a admis în parte acțiunea formulată de judecători din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal și din cadrul secției a II a civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești, dispunându-se suspendarea executării Articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și, respectiv Articolului I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași colegiu. Această sentință este executorie de drept, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Articolul al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 s-a aprobat propunerea președintelui secției I civilă de a se repartiza cauzele având ca obiect ligii de muncă, în mod egal, celor 3 secții non-penale ale instanței.

Prin considerentele Deciziei nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, s-a reținut că greșita alcătuire a completului este în strânsă legătură cu necompetența. Prin "compunerea instanței" se înțelege, în sens restrâns (aspectul cantitativ), alcătuirea instanței cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în sens larg, alcătuirea instanței cu judecătorii care pot face parte din complet.

Prin urmare, compunerea instanței/completului nu se limitează la aspectul cantitativ. Este unanim acceptat că există situații în care este vizat aspectul calitativ al compunerii, una dintre acestea fiind și cazul când, în condițiile legii, anumite categorii de litigii trebuie să fie soluționate de completurile/secțiile specializate, după obiectul sau natura litigiului.

Totodată, prin suspendarea executării celor două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, prin care s-a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă unor complete formate din judecători ce fac parte atât din secția de contencios administrativ și fiscal, cât și din secția a II-a Civilă, s-a statuat că există o aparență de nelegalitate cu privire la înființarea unor astfel de complete și specializarea lor în soluționarea litigiilor de muncă, astfel încât prezentul complet de judecată, înființat ca fiind specializat în soluționarea unor astfel de litigii, prin Hotărârile Colegiului de Conducere mai sus menționate, nu mai are competența materială procesuală(funcțională) să soluționeze cauze având ca obiect litigii de muncă, nefiind compus din judecători specializați în această materie ori care să facă măcar parte din secția I Civilă.

Astfel, prezentul complet este doar aparent specializat în soluționarea litigiilor de muncă, specializare în privința căreia s-a constatat deja o aparență de nelegalitate printr-o sentință judecătorească executorie, acesta fiind în realitate specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal, întrucât specializarea urmărește judecătorul și nu completul în abstract.

Dacă la nivelul instanței există o secție sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secția (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

Potrivit art. 131 alin. (1) din noul C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Potrivit art. 200 alin. (2) din noul C. proc. civ., în cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

Așa cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, în situația în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părți ori de instanță inclusiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, fiecare complet de judecată, atunci când este învestit cu soluționarea unei cauze, este obligat să își examineze propria competență și să acționeze în consecință.

La termenul de judecată din data de 4 decembrie 2019, din oficiu, a invocat, excepția de necompetență materială procesuală completul de judecată 8 nou A CIV, care fusese învestit, ca urmare a pronunțării încheierii de declinare, cu soluționarea cauzei.

Deliberând cu prioritate asupra excepției de necompetență materială procesuală a completului 8 nou A CIV, potrivit dispozițiilor art. 482 din C. proc. civ., raportat la art. 248 din același act normativ, Curtea a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2019, s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a completului LM 11 A3 III și s-a declinat competența judecării cererii de apel în favoarea completelor specializate ale secției I Civilă, rămase competente să soluționeze litigii de muncă, ca urmare a suspendării executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv, a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu, prin sentința civilă nr. 554/21.08.2019 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019.

Curtea reamintește că, competența materială poate fi funcțională (ratione oficii) și procesuală. Competența ratione oficii determină funcțiile și rolul fiecăreia dintre categoriile de instanțe care fac parte din sistemul judiciar. Prin competența materială funcțională se stabilește, în primul rând, ierarhia instanțelor judecătorești, în sensul delimitării organelor care desfășoară jurisdicția de fond și cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. În al doilea rând, prin regulile de competență materială funcțională se determină care dintre instanțele judecătorești poate cumula judecata în fond cu judecata în apel sau recurs.

Competența materială procesuală se determină în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele care pot fi soluționate numai de anumite instanțe judecătorești, în ordinea ierarhiei acestora, judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție. Competenței materiale i se subsumează repartizarea cauzelor între secțiile sau completuri specializate ale aceleiași instanțe, în funcție de natura raportului juridic litigios (cauză civilă, de contencios administrativ, de muncă, etc.). S-a remarcat că, în raport de conceptele utilizate în doctrină, este vorba de fapt despre o competență materială procesuală, iar nu funcțională, fiind preferabilă denumirea de competență specializată, care reflectă în mod corespunzător dispozițiile din Legea nr. 304/2004, privind organizarea unei instanțe în secții specializate, precum și existența completelor specializate, întrucât departajarea cauzelor în funcție de domenii are în vedere specializarea magistratului în anumite domenii și nu desemnează o departajare a competențelor în sensul legii de procedură.

De altfel, termenul de competență materială procesuală a fost clarificat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 6.04.2017, a arătat că în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competență materială (de atribuție) și competență teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs), și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (considerentul 155).

Prin urmare, excepția de necompetență materială funcțională, care a fost invocată din oficiu și admisă de completul inițial învestit, nu are legătură cu specializarea completului respectiv și nu putea să conducă la declinarea competenței în favoarea altor completuri specializate.

Potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care, în temeiul art. 482 C. proc. civ., se aplică prin asemănare și în apel, în cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare. În temeiul textului citat, la primirea dosarului repartizat aleatoriu, judecătorul va verifica, din punctul de vedere al specializării, dacă cererea este de competența completului sau a secției căreia i-a fost repartizată spre soluționare. Rezultă din topografia art. 200 C. proc. civ., că acest aspect va fi analizat cu prioritate față de cerințele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din faza scrisă o eventuală necompetență a completului sau a secției specializate, prin derogare de la regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. proc. civ.

Din actele dosarului, rezultă că acest complet căruia i-a fost repartizată aleatoriu cererea a procedat la regularizarea cererii de apel și apoi a procedat la invocarea excepției de necompetență materială, în ședință publică, după citarea părților, cu eludarea prevederilor anterior redate.

Trebuie subliniat faptul că această cauză a fost repartizată aleatoriu spre soluționare unui complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, înființat prin decizia nr. 47/2019 emisă de Președintele Curții de Apel Ploiești, în virtutea prerogativelor consacrate de art. 7 lit. f) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, act administrativ, cu privire la care nu a fost formulată cerere de suspendare, prin sentința civilă nr. 554/21.08.2019 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019 dispunându-se doar suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 (prin care s-a aprobat propunerea președintelui secției I civile de a se repartiza cauzele având ca obiect litigii de muncă, în mod egal, celor 3 secții non-penale ale instanței), și respectiv, a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu (prin care s-a aprobat solicitarea Președintelui secției I Civile și s-a propus Președintelui Curții de Apel Ploiești înființarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019). Actul administrativ prin care au fost înființate completurile respective este decizia nr. 47/2019 emisă de Președintele Curții de Apel Ploiești, act care nu a fost nici anulat, nici suspendat, ci se bucură de prezumția de validitate, suspendarea hotărârilor de colegiu care au stat la baza emiterii sale neafectând în niciun mod efectele acestuia.

Prevederile legale anterior menționate constituie o aplicare a principiului de drept unanim recunoscut în practica judiciară și în literatura de specialitate, potrivit căruia, competența, fie ea generală ori jurisdicțională (materială ori teritorială) se apreciază în raport cu data sesizării instanței. De altfel, în C. proc. civ., acest principiu este reglementat în art. 25 alin. (2) C. proc. civ., care dispune că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. De asemenea, aplicarea acestuia este reglementată în mod expres în materia competenței materiale, în funcție de criteriul valoric, stabilindu-se că instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect, dispoziții aplicabile și la judecata căilor de atac (art. 106 alin. (1) și (2) C. proc. civ.), dar și în materia competenței teritoriale, statuându-se că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, schimbarea domiciliului sau sediului acestuia ori al creditorului după începerea executării silite neatrăgând schimbarea competenței instanței de executare (art. 651 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.). Reglementările cuprinse în art. 101-107 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești sunt menite să ofere garanțiile necesare respectării acestui principiu.

Prin prisma celor ce preced, contrar celor reținute de completul LM 11A3 III, Curtea a apreciat că este deosebit de relevantă împrejurarea că prezenta cauză a fost repartizată completului nou înființat la data de 16.07.2019, la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii învestiți au efectuat procedura de regularizare în dosar - momentul procesual de stabilire a competenței fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 200 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Decizia nr. 47/24.06.2019 a președintelui Curții de Apel Ploiești a fost fundamentată pe art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12 din 20 iulie 2019, prin care s-a aprobat solicitarea Președintelui secției I civilă de înființarea de complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale, în această hotărâre făcându-se trimitere la o altă Hotărâre a aceluiași colegiu, nr. 9/22.05.2019, art. II, prin care se aprobase propunerea președintelui secției I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secțiilor non-penale.

Prin sentința nr. 554/21.08.2019 pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și, respectiv, a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu, mai sus expuse.

În ceea ce privește efectele sentinței anterior menționate în prezenta cauză, Curtea reține că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte și pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor. Ca atare, efectele produse de Hotărârile Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și, respectiv, nr. 12/20.06.2019, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 47/24.06.2019 a președintelui Curții de Apel Ploiești, se mențin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării acestora și data de 21.08.2019, câtă vreme acestea nu au fost anulate. Prin urmare, în temeiul sentinței civile nr. 554/21.08.2019 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019, pe completurile respective nu se mai repartizează cauze, începând cu data de 21.08.2019, însă dosarele înregistrate anterior acestei date rămân să fie judecate de aceste completuri competente să soluționeze în această materie. A interpreta în alt mod echivalează cu acordarea unui efect retroactiv suspendării.

În acest context, având în vedere că aprecierea asupra competenței materiale procesuale, cum este cazul în speță, se realizează în raport cu data sesizării instanței, respectiv data de 16.07.2019, moment care se situează anterior pronunțării sentinței nr. 554/21.08.2019 de către Tribunalul Argeș, secția Civilă, Curtea consideră că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelurilor în favoarea altor complete, deopotrivă specializate în soluționarea litigiilor de muncă, cum este și completul de față, 8 nou A CIV. Mai mult decât atât, astfel cum am detaliat anterior, actul administrative prin care acestea au fost înființate nu a fost nici anulat, nici suspendat.

Curtea a notat că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia, momentul procesual de stabilire a competenței este cel prevăzut de art. 131 din C. proc. civ., deoarece la primul termen de judecată din fața instanței de apel, la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, judecătorii trebuie să își verifice competența, întrucât acest text reglementează în mod imperativ cel mai îndepărtat moment la care judecătorul este obligat să verifice și să stabilească competența, în condițiile în care art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. trasează o primă inițiativă de stabilire a completului sau secției specializate, verificări care nu se pot realiza, indiferent de momentul ales, decât prin raportare la momentul sesizării instanței, după cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește referirea la faptul că, urmare a suspendării judecătorești expuse, prin decizia Președintelui secției I Civilă nr. 7/22.08.2019 completele nou înființate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexității, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate, acest aspect nu poate influența competența respectivului complet, acesta fiind doar blocat de la repartizare, începând cu data de 22.08.2019, fără a-i fi afectată competența raportat la dosarele înregistrate anterior acestei date. Decizia președintelui de secție nu poate nici suspenda, nici anula/invalida decizia președintelui instanței.

Legea nr. 304/2004 republicata consacra principiile în materia repartizării aleatorii, după cum urmează: în art. 11, în care se arată că activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective, precum și în art. 53, care dispune că repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, în alin. (1), iar conform alin. (2), cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege".

Astfel, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție. Odată consacrat legislativ principiul fundamental al repartizării aleatorii a cauzelor, trebuie asigurată și respectarea lui prin reglementarea modalității concrete în care se aplică acest principiu. În legislația noastră această reglementare a fost instituită prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, care a stabilit ca repartizarea aleatorie se face prin sistemul informatic - ECRIS.

Principiul fundamental al repartizării aleatorii consacrat de legislația României corespunde rigorilor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră și garantează dreptul la un proces echitabil, drept circumstanțiat sub următoarele aspecte relevante: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, (…) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege…".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea "instanța stabilită prin lege" presupune asigurarea garanțiilor privind organizarea și compunerea tribunalului, reflectă un "principiu al statului de drept inerent oricărui sistem al Convenției", iar noțiunea de "lege" avută în vedere de art. 6 par. 1 este extensivă, privește "nu numai legislația referitoare la stabilirea si competenta organelor judiciare, dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii de judecata la soluționarea unei cauze". Ceea ce contează este ca "tribunalul să răspundă criteriilor de precizie și accesibilitate", întrucât organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreția executivului și nici la discreția autorităților judiciare.

Din aceasta perspectivă, nerespectarea principiului repartizării aleatorii poate pune o problema de încălcare a dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția Europeană.

Astfel cum statuează art. 101 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu titlu de principiu, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, aspect încălcat de completul inițial învestit care a dispus, fără temei, repartizarea aleatorie încă o dată a cauzei.

Afirmația că prin înființarea acestor completuri ar fi fost afectate principiile inamovibilității și specializării judecătorului nu corespund realității. Avizul nr. x/2012 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de a 13-a reuniuni plenare a CCJE (Paris, 5-6 noiembrie 2012) a statuat că: Pct. 45:

"La vârful ierarhiei sistemului judiciar (iar în ceea ce privește materia litigiilor de muncă, având în vedere că hotărârile pronunțate în această materie rămân definitive în fața curților de apel, curtea de apel reprezintă vârful ierarhiei) specializarea nu trebuie să împiedice existența unei anumite polivalențe, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai înalt nivel. Această flexibilitate este indispensabilă instanțelor superioare pentru a-și îndeplini misiunea lor legală și constituțională, mai ales garantarea unității și coerenței în interpretarea și aplicarea legii și a jurisprudenței. De asemenea, flexibilitatea va garanta că, în cadrul căilor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrâns de judecători care pot impune astfel punctul lor de vedere într-o materie anume și, prin acest fapt, pot împiedica dezvoltarea interpretării legii în respectivul domeniu" "Este de evitat, mai ales la nivelul instanțelor superioare, monopolul asupra judecării anumitor tipuri de cauze de către un număr restrâns de completuri de judecată. Totodată, la nivelul instanțelor superioare trebuie să existe multă flexibilitate, astfel încât unificarea practicii judiciare și soluțiile de principiu să nu fie oferite de un număr foarte restrâns de judecători". Prin raportare la acest aviz, înființarea de completuri specializate în materia litigiilor de muncă din judecători aparținând celor trei secții non-penale nu contravine principiului specializării judecătorilor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială procesuală a completului 8 nou A CIV și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea completului inițial învestit, LM 11A3 III.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două completuri, în temeiul art. 134 din C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două completuri ale aceleiași secții a Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea completului inițial învestit al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în litigiului intervenit între revizuenții C., D., E., F., în contradictoriu cu intimata S.C.M. A., Înalta Curte constată că acesta vizează o decizie pronunțată într-un litigiu de muncă.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu.

Față de împrejurarea că sentința evocată este executorie, se reține că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menționate și ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumția de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiții, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul inițial învestit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile, în raport de data învestirii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial învestit.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - completul inițial învestit.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.

Sursă