ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 685/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04.03.2014 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 132.570 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat de exploatarea fără drept a imobilului Cariera Rădnuța în perioada 04.08.2012 - 04.11.2012, a sumei de

1.102.200 RON, cu titlu de prejudiciu material produs prin exploatarea fără drept a bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. E. sub nr. x/27.01.2011 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/20.01.2011, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și a sumei de 261.800 RON, reprezentând contravaloarea concasorului cu fălci x,bun ce a făcut obiectul contractelor menționate mai sus, precum și la plata dobânzii legale aferente perioadei 06.11.2012 - 24.02.2014, în cuantum de 102.125 RON și a cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 29-32 și art. 194 C. proc. civ., art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 77 și următoarele din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 916/pi/07.12.2015, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți pe calea întâmpinării și a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar pârâții au declarat apel incident, solicitând admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 322/A/18.04.2016, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins atât apelul principal, cât și apelul incident.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sa parțială și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, reținând în mod eronat faptul că nu s-a produs nicio dovadă a faptului că pârâții au acționat în nume propriu, solidar sau individual, spre a-i produce vreun prejudiciu.

În acest sens, a evocat cele reținute de instanța de apel cu privire la acest aspect și a subliniat că, în concret, se pune problema măsurii în care dispozițiile art. 1357, 1364 și 1373 C. civ. se pot aplica sau nu administratorilor și/sau directorilor societăților pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției lor sau cu depășirea atribuțiilor respectivei funcții; a susținut că ambele instanțe de fond au considerat că aceste persoane sunt exonerate de răspundere, fără însă a-și motiva o atare concluzie.

2 În continuare, a arătat că dispozițiile date de pârâți direct sau indirect angajaților S.C. G. S.R.L. dovedesc fără echivoc fapta lor personală în producerea prejudiciului și a prezentat pe larg probele din care rezultă acest aspect, respectiv răspunsurile la interogatoriu, corespondența purtată între părți și contractele încheiate de pârâți (în calitate de reprezentanți ai S.C. G. S.R.L.) cu terțe persoane, susținând că din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, fiind aplicabile dispozițiile art. 1357, 1364 și 1373 C. civ.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 1373 C. civ., vizând răspunderea comitentului pentru fapta prepusului și a prezentat argumentele în baza cărora consideră că în speță este aplicabil acest text de lege.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel nu conține motivele pe care se întemeiază sau, dacă acestea există, sunt contradictorii și străine de natura pricinii.

Concretizând, a arătat că instanța de apel a preluat cele reținute de tribunal cu privire la încheierea unei tranzacții cu S.C. G. S.R.L. și a apreciat că pretențiile ce fac obiectul cauzei ar fi putut fi solicitate în cadrul procedurii insolvenței, dar nu împotriva persoanelor fizice.

În opinia recurentei, acest raționament este greșit, atât timp cât din decizia nr. 1208/2013 a Curții de Apel Craiova reiese că instanța a admis tranzacția doar în ceea ce privește denunțarea contractului, devenind astfel incidente dispozițiile art. 270 din C. proc. civ. de la 1865, lipsa unei stipulații exprese cu privire la renunțarea la dreptul de a cere despăgubiri izvorâte din exploatarea fără drept a Carierei Rădnuța, care să fie validată de instanță, dovedind în mod clar lipsa renunțării la acest drept.

Mai mult, a arătat că faptele ilicite nu pot constitui obiect al tranzacției și a conchis că, atât timp cât obiectul tranzacției privea doar denunțarea unui contract, nefiind stabilite și consecințele faptelor ilicite săvârșite de pârâți, nu se poate avea în vedere o renunțare la vreun drept, astfel că aceste motive pe care s-a întemeiat instanța de apel sunt contradictorii și străine de natura pricinii.

În final, a criticat cele reținute de instanța de apel cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, subliniind că faptele ilicite ale pârâților constau în dispozițiile pe care aceștia le-au dat angajaților S.C. G.

3MAGELLAN S.R.L. și acțiunile promovate în instanță de aceștia, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de nepredare a bunului care a făcut obiect al contractelor rezoluționate și prejudiciu, este aceea că prin exploatarea Carierei Rădnuța după semnarea declarației de rezoluțiune s-a diminuat cantitatea de zăcământ, iar prin lipsa de folosință a utilajelor i s-a diminuat patrimoniul, prejudiciul cauzat constând și în beneficiul nerealizat.

A mai arătat recurenta că limitele mandatului încredințat martorului H. rezultă din hotărârea A.G.E.A. nr. 23/02.11.2012 a S.C. A. S.R.L., renunțarea la pretențiile izvorâte din faptele ilicite săvârșite ca urmare a exploatării fără drept a carierei neregăsindu-se printre acestea.

La 04.08.2016 intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La data de 28.11.2016, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat analiza aspectelor invocate prin memoriul de recurs prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și admiterea recursului, iar la data de 08.12.2016 au depus punct de vedere și intimații, solicitând admiterea excepției nulității recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de casare presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

4 În speță, criticile pe care recurenta a înțeles să le subsumeze motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulțumirea sa față de modul de administrare sau interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, reținând în mod eronat faptul că nu s-a produs nicio dovadă a faptului că pârâții au acționat în nume propriu, solidar sau individual, spre a-i produce vreun prejudiciu, dar și că dispozițiile date de pârâți direct sau indirect angajaților S.C. G. S.R.L. dovedesc fără echivoc fapta lor personală în producerea prejudiciului, subliniind că din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1357, 1364 și 1373 C. civ.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deși pune în discuție aplicarea art. 1357 și 1364 C. civ., recurenta face trimitere doar la probe și la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 1373 C. civ., vizând angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, au fost invocate pentru prima dată în recurs, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței supreme.

De asemenea, critica vizând faptul că instanța de apel a reținut în mod contradictoriu că ar fi renunțat la dreptul de a cere despăgubiri ca urmare a exploatării fără drept a Carierei Rădnuța, motivat de faptul că a încheiat cu S.C. G. S.R.L. o tranzacție, nu poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pe acest argument.

Or, pentru ca un motiv să poată fi apreciat ca fiind contradictoriu sau străin de natura pricinii trebuie, în primul rând, să se regăsească în considerentele deciziei recurate.

5 Mai mult, examinarea de detaliu a deciziei nu relevă o contradicție între considerente, care să conducă spre concluzia că decizia nu ar fi în realitate motivată; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod amplu de către instanța de prim control judiciar și este apt să reflecte dispozitivul.

De aceea, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost formal invocate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar I.., împotriva deciziei civile nr. 322/A/18.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.