ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3650/2018

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 14 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1537, art. 1539-1541, art. 1542 alin. (2) și art. 1544 C. civ. din 1864.

Prin întâmpinarea depusă la 23 noiembrie 2015, pârâtul B. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1078/NLP/PI din 6 decembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive.

Prin decizia nr. 575/A din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1078/NLP/PI din 6 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea introductivă și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 347.891,55 RON, cu dobânda legală calculată de la data pronunțării acestei decizii și până la achitarea pretențiilor admise; a menținut în rest sentința atacată; a obligat intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.184,50 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleiași decizii, pârâtul B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât B. a depus întâmpinare la 12 februarie 2018, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la 16 februarie 2018, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-pârât B..

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare la 8 martie 2018, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către recurentul-pârât.

Recurentul-pârât B. a depus răspuns la întâmpinare la 12 martie 2018, prin care a solicitat respingerea excepțiilor tardivității și nulității recursului invocate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 19 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus un punct de vedere la raport, prin care a învederat că recursul său este legal timbrat.

Recurentul-pârât B. a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul său este admisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursurilor declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14 august 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 665.880,58 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile cauzate reclamantei, ca urmare a nerespectării obligațiilor ce îi reveneau în calitate de mandatar al administratorului reclamantei și a dobânzii legale aferente acestei sume.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere".

În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă constată că prin capătul de cerere principal din acțiunea introductivă se urmărește obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 665.880,58 RON, reprezentând daune-interese, în temeiul răspunderii civile contractuale.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Astfel, verificarea admisibilității căii de atac a recursului se va realiza în funcție pretențiile din capătul de cerere principal, acestea fiind în cuantum de 665.880,58 RON.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Ulterior, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Având în vedere că art. 521 alin. (3) C. proc. civ. instituie caracterul obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept de la data publicării hotărârii prealabile în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă că dezlegarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie respectată și în prezenta cauză, întrucât a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 17 iulie 2018.

În aceste condiții, eliminarea pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, ca efect al deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, se aplică numai hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani pornite ulterior publicării deciziei - 20 iulie 2017.

Per a contrario, în litigiile evaluabile în bani pornite anterior publicării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Cum acțiunea introductivă de instanță a fost formulată la 14 august 2015, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017, rezultă că dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, care instituie pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, sunt incidente și în privința deciziei atacate cu recurs.

Având în vedere că valoarea obiectului litigiului este de 665.880,58 RON, fiind inferioară pragului valoric instituit de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia recurată este o hotărâre definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Prin urmare, decizia nr. 575/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 575/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 575/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.