ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4742/2018

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă sub nr. x/02.12.2014, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 413.380,80 euro, reprezentând despăgubiri aferente perioadei 2011-2014, respectiv pentru perioada de 3 ani anteriori introducerii acțiunii, pentru folosința imobilelor înscrise în CF nr. x, nr. Cadastral CI, top x, reprezentând ferma situată în localitatea Cenad, proprietatea reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 548 alin. (4), art. 550 alin. (3), art. 1.516, art. 1.531 și art. 2.538 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1177/2016 din 23 decembrie 2016 Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și C. S.R.L. și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții D. și C. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat apel.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 599/A din 28 septembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 1177/2016 din 23 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și anume: instanța de apel reține faptul că reclamanta nu a făcut dovada existenței faptei ilicite de către intimata S.C. C. S.R.L., întrucât anterior promovării prezentei acțiuni, apelanta a purtat discuții prin corespondență exclusiv cu asociatul-administrator-reprezentantul legal al acestei societăți fără a se indica calitatea acestuia de parte sau reprezentant.

Totodată, susține recurenta, pentru a respinge și capătul de cerere privind antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului persoana fizică D. - raportat la recunoașterea făcută de acesta prin întâmpinare, instanța de apel a reținut faptul că reclamanta nu i-a adus la cunoștință noua situație a imobilului, respectiv că titularul dreptului de proprietate al acestuia este în faliment - respectiv A. S.R.L. este în procedura falimentului și are ca și reprezentant legal numit un lichidator.

Recurenta consideră că instanța a utilizat motive contradictorii pentru a respinge apelul reclamantei, folosind o tehnică eronată de a exonera de răspundere fiecare intimat, reținând în sarcina acestora motive ce îi atrag răspunderea celuilalt (SC E. S.R.L. nu este în culpă, întrucât negocierile lichidatorului apelantei s-au efectuat direct cu persoana fizică D.-reprezentant legal al SRL-ului, iar persoanei fizice D. nu i se poate antrena răspunderea întrucât același lichidator cu care corespondase nu i-a adus la cunoștință calitatea sa și situația juridică a proprietarului de a fi în procedura falimentului).

După prezentarea corespondenței dintre lichidatorul reclamantei și D. și adresa de corespondență a intimatei C. S.R.L., recurenta susține că instanța de apel în mod eronat și contradictoriu reține faptul că nu a dovedit culpa procesuală și nu i se poate antrena răspunderea niciunuia dintre pârâți, întrucât fiecare dintre aceștia nu au folosit imobilele și nici nu au negociat prețul folosinței, deși la dosarul cauzei toate înscrisurile depuse în probațiune susțin contrariul celor reținute de către instanțele de judecată.

Recurenta apreciază că decizia recurată conține și motive străine de natura cauzei, în sensul că instanța de apel, din proprie inițiativă prezuma că este îndoielnic faptul că reclamanta ar fi putut obține suma de 17.900 euro, cu titlu de chirie, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, arătând că nu a făcut dovada că a încercat valorificarea dreptului său pe această cale.

În continuarea motivării recurenta a prezentat aspecte ale situației de fapt privind demersurile încasării de către lichidator a sumelor rezultate din folosința imobilelor de către pârâți și a faptului că nu au căutat un alt chiriaș, precum și a faptului că intimatul recunoaște că a folosit în toată perioada imobilele proprietatea reclamantei și accepta plata unei chirii, însă nu la prețul solicitat.

Recurenta consideră că toate aceste aspecte(ale situației de fapt) nu pot fi înlăturate de către instanță strict pe baza unor supoziții, unor aprecieri subiective ale instanței dacă s-a negociat sau nu prețul chiriei, dacă ar fi putut obține suma solicitată sau nu din închirierea spațiilor sau prin faptul că nu a depus la dosarul cauzei vreo dovadă cum că ar fi negociat cu un terț și ar fi putut obține prețul stabilit de către expertul cauzei.

În opinia recurentei, tot un motiv străin de natura cauzei este și faptul că instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă suprafața efectiv utilizată de pârât, și cu atât mai puțin faptul că acesta a folosit întreg imobilul.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat concluziile raportului de expertiză și a suplimentului la expertiză, considerând că instanța de apel a apreciat, în mod total eronat și în baza unor argumente total străine de natura cauzei faptul că nu a făcut dovada că intimatul D. a folosit o anumită suprafață a imobilului și pe ce perioadă, în condițiile în care toate probele din dosar erau edificatoare asupra suprafețelor folosite, valorii și perioadei în care intimatul a utilizat imobilele.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință casarea hotărârii atacate și rejudecând fondul cauzei modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Intimații-pârâți C. S.R.L. și D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recursul este nul, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 18 aprilie 2018, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, susținând că recursul este admisibil și poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată conține motive contradictorii și străine de natura cauzei, argumentația având ca fundament dreptul la un proces echitabil.

Intimații-pârâți au depus un punct de vedere, prin care au achiesat la concluziile raportului întocmit în cauză.

La termenul din data de 7 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția nulității recursului, soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menționat în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Înalta Curte observă că susținerile formulate de recurentă, deși tind să demonstreze că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, pun în discuție în realitate modul în care instanța de apel a evaluat mijloacele de probă, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.

Astfel, prin criticile invocate în cererea de recurs recurenta-reclamantă, și-a exprimat nemulțumirea sub aspectul modului de stabilire a situației de fapt a cauzei prin raportare la probele administrate, respectiv corespondența dintre părți, raportul de expertiză, raționamentul instanței în interpretarea probatoriului, ori dezvoltarea acestora nu permite încadrarea și analizarea din perspectiva motivului de recurs invocat, motiv pentru care nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

Consecința este că, pe calea acestui raționament și fără a demonstra contradicția între considerentele reținute ori între considerente și dispozitiv, recurenta - reclamantă, nemulțumită de aprecierea făcută de instanța de apel, solicită în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să facă ea însăși o altă opțiune, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivului de recurs invocat, dacă în hotărârea recurată există contradictorialitate între considerente sau între considerente și dispozitiv, ori au existat motive străine de natura cauzei în sensul că instanța s-a îndepărtat de la obiectul cererii de chemare în judecată, însă recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând reținerile instanței de apel privind situația de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la cerințele motivului de recurs invocat, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie și nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2018.