ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2020

HOTĂRÂRE

19.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.02.2019 pe rolul Tribunalul Vâlcea, secția civilă, reclamanta Societatea A. - S.A. București, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Certeze, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.597.010,56 RON, cu titlu de prejudiciu produs societății reclamante, reprezentând daune interese pe care pârâta le datorează reclamantei în temeiul contractului nr. x/22.12.2016; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu prezentul litigiu.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1415 din 19.11.201, a respins excepția necompetenței materiale sub aspect funcțional; a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamantă, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că potrivit regulii generale înscrisă în art. 107 din Cod, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.

Totodată, s-a apreciat că art. 113 pct. 3 impune, pentru a putea fi aplicat, ca, pentru obligația ce se pretinde a fi realizată pe calea judiciară, să fie prevăzut în contract locul executării și nu pentru orice obligația rezultată din contract.

Instanța a reținut că reclamanta a invocat faptul că locul executării obligației este Râureni, localitate aflată în circumscripția Tribunalului Vâlcea, însă era vorba despre obligația de executare a lucrărilor din contract și nu de plată a daunelor interese.

În consecință, s-a apreciat că în condițiile în care în contract art. 48.1 face trimitere la instanța competentă fără să specifice sub aspect teritorial o instanță anume pentru obligația litigioasă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 113 pct. 3 ci cele ale art. 107 din C. proc. civ.

Tribunalul Sau Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 9 din 17.02.2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat conflictul negativ de competență între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Satu Mare; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că în cauză este vorba de o competență teritorială alternativă și întrucât reclamantul are dreptul de a alege între două sau mai multe instanțe competente conform art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea este competent să soluționeze prezenta cauză, ca instanță competentă la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Vâlcea, secția civilă și Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.597.010,56 RON cu titlu de prejudiciu reprezentând daune interese pe care pârâta le-ar datora reclamantei în temeiul contractului nr. x/22.12.2016.

Daunele interese, potrivit argumentelor prezentate în susținerea acțiunii, sunt solicitate în temeiul clauzei stipulate la art. 43.1 lit. d) teza I din contractul x/22.12.2016 conform căreia " în cazul în care executantul va abandona execuția contractului, achizitorul poate solicita și executantul va achita daune interese al căror cuantum va fi prețul contractului".

Astfel, se constată că, motivul pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri îl reprezintă nerealizarea obiectului contractului nr. x/22.12.2016 care constă, conform art. 2.1 din contract, în executarea și finalizarea de către pârâtă, în calitate de executant, a lucrării " Modernizare stație electrică 220/110 kv Raureni", în conformitate cu obligațiile asumate prin contract.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 3 C. C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia executării contractului, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează executarea contractului, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la locul prevăzut în contract pentru executarea contractului și instanța de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Tribunalul Vâlcea este instanța de la locul prevăzut în contract pentru executarea contractului, fiind instanța în circumscripția căreia se află locul executării obligațiilor pentru neexecutarea cărora se solicită angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, respectiv localitatea Râureni din jud. Vâlcea, potrivit art. 2.1 din contract.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța de la locul executării contractului, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Tribunalul Vâlcea cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtei, fără a încălca voința reclamantei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.