ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2020

HOTĂRÂRE

05.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON daune materiale și 500.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a suferit o intervenție chirurgicală la B., iar în timpul internării a contractat o infecție nosocomială datorită căreia starea sa de sănătate s-a deteriorat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387 și art. 1391 C. civ., art. 644 din Legea nr. 95/2006.

La data de 4 aprilie 2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului SOCIETATEA C. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1587 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că legea specială, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, derogă de la norma generală de competență materială prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., potrivit căreia judecătoriile judecă orice alte cereri ce nu au fost identificate expres la punctele a)-j), evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților de profesioniști sau neprofesioniști.

Au fost evocate dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc că "Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat".

Tribunalul Constanța a apreciat că norma specială cuprinsă în textul de lege enunțat anterior înlătură competența de drept comun instituită de art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., raportat la criteriul valoric.

Prin sentința civilă nr. 113 din 9 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții D. și E., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Constanța; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie repararea prejudiciilor materiale și morale pretins cauzate ca urmare a serviciilor medicale prestate de pârâta S.C. B. S.R.L. și că la fila x din acțiunea introductivă s-a arătat că "temeiul juridic al prezentei acțiuni îl reprezintă art. 1349 și următoarele din C. civ. - acțiune în răspundere delictuală, prin care solicităm pârâtei daune materiale și morale".

Instanța a notat faptul că prin cererea modificatoare, formulată ca urmare a decesului reclamantului inițial, s-a precizat, din nou, temeiul juridic al acțiunii:

"Temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387, art. 1391 C. civ., dar și art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 republicată", temeiuri juridice indicate și în finalul cererii de chemare în judecată .

Totodată, s-a arătat că reclamantele, la ultimul termen de judecată anterior declinării, au solicitat respingerea excepției necompetenței materiale, susținându-se că Tribunalul Constanța este instanța competentă material să soluționeze cauza, raportat la criteriul valoric, calitatea de consumator a reclamantului, cu domiciliul în Constanța, fiind exclusă competența prevăzută de legea specială.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că toate aceste elemente conjugate converg spre concluzia caracterului principal al temeiului juridic reprezentat de art. 1349 și următoarele din C. civ. - acțiune în răspundere delictuală, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și cu respectarea principiului disponibilității.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că reclamantul și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, și nu pe dispozițiile speciale în materie, apelând în completare și la dispozițiile speciale din Legea nr. 95/2006, pentru a indica textul de lege din care rezultă răspunderea furnizorilor de servicii medicale în cazul infecțiilor nosocomiale [art. 655 alin. (1) lit. a)].

Așadar, s-a concluzionat în sensul că simpla trimitere și la dispoziția din Legea nr. 95/2006 nu semnifică faptul că reclamantul a înțeles să formuleze o cerere în temeiul acestei legi.

S-a mai arătat că în cazul în care partea alege calea sesizării Comisiei, decizia pronunțată poate fi atacată la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, însă dacă alege să sesizeze direct instanța de judecată, competența se stabilește potrivit regulilor de drept comun.

Având în vedere caracterul evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată și valoarea obiectului acesteia de 500.000 euro, care depășește pragul valoric de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că instanța competentă materială să judece cauza este tribunalul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 ianuarie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Acțiunea dedusă judecății de către reclamantul inițial A. are ca obiect obligarea pârâtei S.C. B. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, în temeiul dispozițiilor art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387 și art. 1391 C. civ., cu referire la art. 644 din Legea nr. 95/2006.

La data de 18 iunie 2019 D. și E., în calitate de moștenitori legali ai reclamantului, au depus la dosar o cerere modificatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.024 RON, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a decesului reclamantului.

Referitor la competență, s-a subliniat faptul că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387 și art. 1391 C. civ., precum și art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 republicată.

Art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că "Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința: a) infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție".

Conform art. 684 alin. (2) din același act normativ "Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun".

În speță, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în sensul că se urmărește atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei S.C. B., potrivit C. civ., iar competența de soluționare a cauzei se stabilește conform prevederilor legale cuprinse în C. proc. civ.

Astfel, se constată că art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială alternativă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului pentru cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Cum reclamantul are calitatea de consumator, care a beneficiat de servicii medicale din partea pârâtei, norma de competență menționată anterior își găsește pe deplin aplicabilitatea.

Față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, care depășește pragul valoric de până la 200.000 RON inclusiv, se constată că revine tribunalului competența materială de soluționare a litigiului, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ.