ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 974/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, la 5 iunie 2016, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București și intervenienta-forțată C., obligarea pârâtei la plata sumei de 64.299 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 688.500 RON (echivalentul a 150.000 euro), cu titlu de daune morale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.

Prin sentința civilă nr. 25 din 9 mai 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea reclamantului A. și a obligat-o pe pârâta B. S.A. București să plătească reclamantului suma de 50.000 RON cu titlu de daune materiale, suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 2223 C. civ., cu referire la art. 1381, 1385 și 1387 C. civ., ca dovedite cheltuielile efectuate de reclamant, în legătură cu leziunile suferite, în cuantum de 5567,29 RON, a apreciat că acestuia i se cuvin și cheltuielile efectuate cu corespondența purtată cu organele de urmărire penală și cu eliberarea certificatului medical, de 114,18 RON.

Pentru cele 70-75 zile îngrijiri medicale instanța a apreciat că reclamantul a avut nevoie de îngrijiri și de alimentație specială, 300 RON pentru fiecare zi fiind o compensație materială rezonabilă, suma totală fiind în consecință de 22.500 RON.

Cât privește intervenția chirurgicală și costul acesteia, s-a reținut că din actele medicale rezultă necesitatea efectuării ei iar cu privire la costurile aferente acesteia, că acestea constituie un prejudiciu viitor neîndoielnic, în sensul art. 1385 alin. (2) C. civ.. S-a constatat că din declarațiile martorilor rezultă că, în continuare, reclamantul face proceduri de recuperare și cu atât mai mult are nevoie de acestea în cazul intervenției chirurgicale.

Referitor la daunele morale, instanța de fond s-a raportat, în stabilirea cuantumului acestora, la vârsta reclamantului, care la data accidentului avea 26 ani, la împrejurarea că posibilitățile sale de viață familială și socială s-au restrâns și la suferința psihică provocată de accident.

Împotriva sentinței civile nr. 25 din 9 mai 2018 pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă a declarat apel pârâta B. S.A. București.

Prin decizia civilă nr. 182/A din 18 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 25 din 9 mai 2018 pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă.

A fost schimbată în parte sentința apelată și, în rejudecare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.681,47 RON, în loc de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 RON, în loc de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare hotărârii apelate.

A fost respinsă ca nefondată cererea intimatului-reclamant de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele:

Curtea a considerat dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale și nedovedirea unor cauze care să conducă la înlăturarea răspunderii intervenientei impun aplicarea dispozițiilor art. 1349 și art. 1359 C. civ.

Cu privire la daunele materiale, Curtea a constatat că în art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 50 pct. 1 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 23/2014, sunt menționate expres cheltuielile plătibile de asigurător în caz de vătămare corporală, dar și faptul că aceste cheltuieli pot fi dovedite doar cu înscrisuri.

Curtea a constatat că, deși este posibil ca reclamantul să fi avut nevoie de o alimentație specială în perioada de îngrijiri medicale, suma nu poate fi apreciată și acordată decât tot cu respectarea dispozițiilor art. 50 din Ordinul 23/2014, în sensul că se poate dispune obligarea asigurătorului-apelant să-i plătească intimatului-reclamant sumele de bani dovedite cu înscrisuri, iar nu în echitate.

S-a considerat că, din actele medicale depuse la dosar în primă instanță, rezultă necesitatea monitorizării reclamantului-intimat în vederea unei potențiale intervenții chirurgicale - artroplastie de șold, dar nu și efectuarea obligatorie, cu certitudine a acestei operații.

Instanța de fond a recunoscut reclamantului dreptul de a primi o sumă de bani pentru o intervenție chirurgicală ce este posibil a fi necesară, dar nu cu certitudine, ca fiind un prejudiciu viitor și neîndoielnic, motiv pentru care nu a acordat despăgubiri, în opinia Curții, creanța nefiind născută încă.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, cuantum apreciat ca fiind prea mare de către apelanta-pârâtă, Curtea a reținut că, dată fiind natura nepatrimonială a prejudiciului suferit în plan psihic urmare accidentului a cărui victimă a fost reclamantul-intimat, stabilirea acestuia este dificilă, rămânând la aprecierea instanței care, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, va putea fixa o sumă de bani, nu atât pentru a repune victima într-o situație similară aceleia avute anterior evenimentului în care a fost implicată, ci, în special, pentru a-i aduce acesteia satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privată în perioada care a urmat accidentului.

Curtea a apreciat, că, raportat la urmările efective ale accidentului, așa cum rezultă acestea din rapoartele medico-legale întocmite în cauză, suma de 100.000 RON pentru prejudiciul moral rezultat din vătămarea corporală a reclamantului este mult mai potrivită și asigură menținerea unei proporționalități între suferințele provocate reclamantului și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei atacate.

Recurentul își încadrează criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1385 alin. (2) din C. civ.

Argumentând această critică, recurentul arată că instanța de apel a interpretat în mod nelegal situația juridică a recurentului-reclamant, apreciind eronat că art. 1385 alin. (2) din C. civ. nu este aplicabil în speță și că necesitatea intervenției chirurgicale, respectiv operația de artoplastie de șold, reprezintă un prejudiciu viitor.

Consideră că această interpretare este nelegală față de faptul că înscrisurile cu caracter medical aflate la dosarul cauzei atestă că se impune a fi efectuată intervenția chirurgicală, costul intervenției fiind de 12.500 euro, sumă ce a fost acordată de către prima instanță.

Apreciază recurentul, făcând trimitere și la doctrina pe care o consideră relevantă, că actele medicale prezentate probează necesitatea efectuării operației și posibilitatea evaluării prejudiciului, respectiv valoarea intervenției ce se evidențiază în oferta de preț depusă la dosar.

Cea de-a doua critică vizează faptul că instanța de apel, printr-o interpretare și aplicare eronată a art. 1385 și art. 1391 alin. (1) din C. civ., a diminuat în mod nelegal daunele materiale și daunele morale.

Recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs menținerea cuantumului primar stabilit de către prima instanță la suma de 200.000 de RON, invocând faptul că acesta este proporțional cu prejudiciul real încercat.

În susținerea acestei critici recurentul prezintă relatările martorilor audiați de prima instanță și aspecte cu privire la disconfortul fizic și psihic provocat de accident.

Totodată, recurentul-reclamant solicită instanței de recurs să constate că suma acordată cu titlu de daune morale de către instanța de apel nu este proporțională cu suferința efectiv încercată și cu restrângerile de viață familială și socială, ce i-au fost produse ca urmare a accidentului rutier. În același context recurentul arată că dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ. stabilesc în mod generic acordarea de despăgubiri pentru restrângerile de viață familială și socială, fără a oferi însă criterii de apreciere în vederea cuantificării daunelor morale.

În final recurentul redă extrase din jurisprudența pe care o consideră relevantă.

Intimata-pârâtă B. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat următoarele excepții:

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece hotărârea recurată este temeinică și legală sub aspectul cuantumului daunelor morale și celor materiale.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 11 februarie 2020, a respins excepțiile netimbrării și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 9 iunie 2020, când a fost pronunțată prezenta hotărâre.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică, referitoare la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1385 alin. (2) din C. civ. este nefondată.

Conform art. 1532 alin. (1) C. civ. (1) " la stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe" iar potrivit art. 1385 alin. (2) C. civ. "Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condițiile premisă ale reparării prejudiciului: caracterul cert al acestuia. Prejudiciul este cert dacă existența sa este sigură, prejudiciile actuale fiind întotdeauna certe. Condiția caracterului cert este aplicabilă atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în privința întinderii acestuia.

Așadar, pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert, adică să se fi produs și să poată fi dovedit; să fie determinat sau determinabil inclusiv pe cale judecătorească, adică să poată fi apreciat sub aspect pecuniar; să fie direct, adică să fie consecința directă a faptului generator; să fie actual și nu viitor.

Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită, ceea ce înseamnă că este cert nu numai un prejudiciu actual ci și unul viitor, dar numai în măsura în care apare ca o prelungire directă și necesară a unor fapte actuale.

În cauză instanța de apel a apreciat că, din probatoriul administrat, a rezultat necesitatea monitorizării reclamantului-intimat în vederea unei potențiale intervenții chirurgicale - artroplastie de șold, dar nu și certitudinea efectuării acestei operații, prejudiciul reclamat nefiind astfel o consecință necesară a unor fapte actuale.

În cazul de excepție reglementat de art. 1385 alin. (2) C. civ., aplicabil în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1386 alin. (4) C. civ. potrivit cărora "despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micșorat ori încetat". Aceasta însemnă că, în situația în care intervenția chirurgicală va fi efectuată, recurentul va fi îndreptățit să solicite aceste daune-interese.

Se reține, așadar, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 1385 alin. (2) C. civ.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (1) și art. 1391 alin. (1) C. civ., întrucât sumele de bani acordate de către instanța de apel cu titlu de daune morale nu au acoperit în integralitate prejudiciul nepatrimonial încercat de reclamant, cuantumul daunelor morale nefiind proporțional cu suferința și restrângerile din viața familială și socială ce i-au fost produse recurentului ca urmare a accidentului rutier.

Această critică este strict formală, prin intermediul acesteia, recurentul tinzând să obțină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul majorării acestora.

Contrar susținerilor recurentului, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a ținut seama de o serie de criterii, precum: importanța valorilor protejate, consecințele negative suferite în plan psihic de persoana prejudiciată, gravitatea acestor consecințe și intensitatea cu care aceste consecințe au fost percepute de aceasta.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părți și de instanța de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcție de elementele specifice, concrete ale speței.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei. Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, cenzurarea modului în care instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legi, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Față de trimiterile jurisprudențiale făcute de recurent, cu referire la aspectul criticat, este de menționat faptul că jurisprudența națională nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarate împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2020.